La târgurile de Paște se merge pe ideea că se vinde absolut orice. De la drob de cerb la ciocolată roz și bijuterii

×
Publicitate

Tradiția poate fi adaptată la ce se vinde mai bine. Asta pare să arate oferta din târgurile cu specific pascal. Participanții pun pe tarabe absolut tot ce cred ei că își doresc clienții.  

Așa au apărut drobul de curcan, de exemplu, sau din carne de cerb și mangaliță. Există inclusiv pască cu ciocolată sau cu aluat de plăcintă turcească.

Oricum, pe lângă mâncare, am găsit standuri cu obiecte de pielărie, ceramică, artizanat și bijuterii, lucrate manual.

Problema unui domn din piața Nerva Traian este, de fapt, visul oricărui comerciant.

”- Acesta este... mâine vom avea mai mult.

- Ultimul?

- Ultimul”.

A rămas fără drob din cerb și mangaliță. Și, oricum, mai are doar câteva fire de cârnați de vânat și pârjoale.

”Vine Paștele catolic și lumea se aprovizionează din timp”.

”Dacă nu inovezi, nici nu atragi atenția”

De fapt, toate târgurile mizează pe această poftă a românului de a mânca de toate.

”- Acesta este drobul de curcan.

- Ce mai are înăuntru?

- Este făcut din organe și condimente”.

”- Nu, țin post.

- Dumneavoastră?

- Nu, mersi.

- Ați ținut postul și dvs?

- Nu, îmi pare rău.

- Și de ce nu gustați?

- Pentru că țin regim”.

Tot ”din timp”, doar că, pentru Florii, o doamnă cochetă a ieșit la pescuit. Direct de pe grătar.

”Avem și posibilitatea de a lua la pachet. Pentru cei care nu vor să-și facă fum în apartament, să se certe cu vecinii, îi așteptăm aici, în piața volantă”.

În două ceaune imense, fierb liniștit cam cinci sute de porțiii de ciorbă de pește.

”Dacă nu inovezi, nici nu atragi atenția. La târgul din parcul Herăstrău am găsit o pască supraetajată. Are 5 straturi de aluat și multă umplutură. Aceasta e jumătate de plăcintă, pentru că o bucată întreagă are în jur de 13 kilograme”.

Oamenii sunt tentați cu de toate odată intrați în piețe

Patiserii încearcă de fapt să deschidă toate portofelele.

”Pască cu brânză dulce și stafide, pască cu smântână și pască cu ciocolată, pentru copii”.

”- Niciodată n-a gătit!

- Dacă tot găsim de cumpărat, de ce nu?”.

Tot aici, se vând - zic comercianții - cei mai buni cozonaci. Iar pentru cei care vor altceva, o ciocolată artizanală roz, mare cât roata carului.

”Aceasta este culoarea ei naturală, din arborii de cacao, unde sunt fructele de pădure plantate”.

Odată ajunși într-o piață, fie ea și cu specific pascal, oamenii sunt tentați cu de toate. Așa că în jur sunt cojoace, poșete de piele, obiecte sculptate din lemn și piese de artizanat. Dar, dincolo de câte sacoșe adunăm și ce punem în ele, de sărbători contează de fapt cu ce bagaj sufletesc am rămas.

”O să am timp și să pregătesc masa de Paște, și să vin la biserică la Înviere”.

Preot Tarciziu Șerban, Arhiepiscopia Romano-Catolică: ”În Vinerea Mare se celebrează așa-numita Cale a Crucii, sau Drum al Crucii”.

Preoții catolici își așteaptă credincioșii pentru confesiune. Sâmbătă seara, slujba Luminii începe cu o oră înainte de miezul nopții.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62337985
Fetița de 3 ani pe care părinții au opărit-o ca pedeapsă a murit de durere

Fetița din Călărași care nu împlinise încă trei ani și care a fost pedepsită de părinți cu un duș cu apă opărită a suferit un infarct miocardic din cauza durerii, potrivit avocatului Adrian Cuculis.

62337979
Donald Trump crește în sondaje după punerea sub acuzare. Ce spun americanii

Potrivit unui sondaj recent, primul președinte din istoria Americii care se confruntă cu acuzații penale crește în preferințele americanilor spre cursa prezidențială pentru 2024, scrie Reuters.

62337969
Un fost jandarm din Iași și-a omorât mama cu nenumărate lovituri de cuțit. Vecină: ”Se auzea cum țipa din tot sufletul"

Un fost jandarm din județul Iași, în vârstă de 45 de ani, pensionar, este anchetat pentru că și-ar fi ucis mama în bătaie joi noaptea.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.