Jandarmii din Sibiu au armă de tranchilizat urși, dar nu și tranchilizant. Cum se descurcă

62092815

Comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IŞJ) Sibiu, colonelul Costel Dogaru, a declarat că nu i se pare normal să aibă în dotare o singură armă de tranchilizat urşi, dar să nu aibă tranchilizante.

„Îl gonesc cu semnale acustice şi luminoase. La acest moment. La momentul actual, acum, jandarmul stă şi îl păzeşte. Exact ce au făcut colegii de la Harghita. Avem puşcă, dar nu avem tranchilizant, pentru că se achiziţionează la nivel central”, aşa a descris comandantul IJJ Sibiu, modul în care în prezent ar acţiona un jandarm din Sibiu, dacă s-ar confrunta cu o situaţie cum a fost cea a ursului care a agonizat 17 ore în judeţul Harghita.

Întrebat de jurnalişti dacă i se pare normal ca Jandarmeria din Sibiu să aibă în dotare o puşcă, care este goală, fără tranchilizante cu care să acţioneze dacă apare un urs într-o zonă populată, comandantul Costel Dogaru a răspuns că nu.

„Nu mi se pare. Noi ce a fost de instituţia noastră, am făcut acel curs, inclusiv cu medici de la Grădina Zoologică. S-a făcut atestarea unor trăgători, dintre care, din cei şase trăgători, decât unul corespunde cerinţelor Legii 212, în sensul în care are studii medii în domeniul sanitar veterinar, adică este veterinar. Ceilalţi şase i-am atestat, dar le-am suspendat dreptul de folosinţă al armei, avem o singură armă şi vom rezolva, pentru că nu avem alt personal în unitate cu aceste studii”, a spus el.

În prezent, un singur jandarm cu studii medii în domeniul sanitar veterinar este atestat să tranchilizeze un urs, dacă este nevoie, însă are doar o puşcă goală în dotare. Tocmai din acest motiv, Jandarmeria Sibiu cere sprijin altor instituţii atunci când apare un urs în judeţul Sibiu, care poate pune în pericol viaţa oamenilor.

Comandantul IJJ Sibiu spune că a luat legătura cu Direcţia Sanitar Veterinară, AJPS-ul şi cu Direcţia Silvică, în urmă cu patru zile, duminică, când un urs a fost lovit mortal de un autoturism pe DN 1.

Pe de altă parte, Colonelul Costel Dogaru nu ştie exact cine poate să tranchilizeze un urs în judeţul Sibiu, legal.

„Cine are armă, are un anumit curs (...) şi are tranchilizante. Nu cunosc. Ştiu că sunt care au, printre care şi Grădina Zoologică. Grădina Zoologică are pentru că folosesc în munca de zi cu zi”, a răspuns el la o întrebare a jurnaliştilor.

Atât prefectul judeţului Sibiu, Maria Minea, cât şi preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a Judeţului, Pavel Bichicean, au discutat în şedinţe repetate, cu toţi şefii instituţiilor publice şi cu ONG-uri cum să se acţioneze rapid şi eficient dacă apare un urs într-o zonă populată.

„Eu consider că legea nu a fost dusă până la capăt din punct de vedere al reglementării sau nu există norme de aplicare ale legii, în sensul că mi s-a dat o armă, dar nu mi s-a dat tranchilizantul. (...) Mie mi se pare că nu este măsură asiguratorie pentru ceea ce înseamnă liniştea cetăţeanului. Nu e normal să nu am la dispoziţie atât arma, cât şi tranchilizantul”, a precizat preşedintele ATOP Sibiu, Pavel Bichicean.

În urmă cu trei ani, în octombrie 2016, o ştire despre un urs împuşcat în municipiul Sibiu a făcut înconjurul lumii. Un urs a umblat câteva ore pe străzile din Sibiu, chiar şi prin Piaţa Mare din Sibiu, după care a fost omorât de autorităţi, fiind vorba de un animal sănătos, în vârstă de şase ani.

După acest incident, comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Tiberiu Ivancea, a fost schimbat în funcţia pe care a revenit după şase luni, au fost declanşate mai multe anchete, inclusiv premierul de atunci, Dacian Cioloş, a cerut rapoarte clare, iar moartea ursului a dus la mai multe proteste în ţară din partea iubitorilor de animale.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61865789
Un bărbat din Botoșani și-a găsit sfârșitul acasă. Ce greșeală fatală a făcut

Un bărbat de 47 de ani din județul Botoșani și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic, după ce butelia din casă a avut scăpări de gaz.

62078632
Anunțul oficial făcut de DNA despre Dăncilă: „Aceste informații sunt false”

Direcția Națională Anticorupție a anunțat joi că Viorica Dăncilă, candidatul la prezidențiale care a intrat în turul al doilea, nu va fi citată pentru audiere.

62092816
BBC, despre problema urșilor din România: “Atacurile care stârnesc groaza în toată țara”

O serie de atacuri ale urșilor bruni din România a provocat îngrijorări la nivelul întregii Europe cu privire la faptul că populația celui mai mare carnivor protejat de pe continent crește alarmant de repede, situație greu de controlat.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.