Intervenție ca-n filme a unui polițist din Târgu-Jiu. Cum a reușit agentul să salveze o femeie atacată de un tâlhar

×
Publicitate

Intervenție ca-n filme a unui polițist din Târgu-Jiu. Agentul a sărit din pat, în pijamale, să salveze o femeie atacată de un tâlhar. S-a întâmplat chiar în dreptul casei sale, iar suspectul, care a fugit cu geanta victimei, a fost culcat la pământ în cât

Ironic este că răufăcătorul l-a amenințat pe bărbat cu poliția.
Polițist: ”Femeia se îndrepta către casă, iar el probabil a bruscat-o, a atacat-o şi a adus o undeva până în zona asta şi aici trăgea de geanta, când am ieşit din casă. După care i a smuls geanta şi a plecat în fugă”.

Scenele s-au întâmplat puțin după ora șase dimineața. Ca mulţi alţii, poliţistul dormea încă. A tresărit în momentul în care a auzit ţipetele disperate în dreptul locuinţei sale.

Bogdan Chirițoiu - poliţistul erou: ”N-am făcut decât să plec în urmărirea lui şi l-am prins undeva la 60 de metri, am acţionat instinctual aş putea spune - în pijamale - da, chiar nu am stat să mă gândesc la ce port. Am auzit femeia ţipând foarte tare şi am acţionat în consecinţă. - ce a zis când l ai prins - ceva de genul că o să chem poliţia. Şi eu i am spus că sunt poliţist şi mi s a părut amuzant ca m a întrebat de ce”.

Rudele poliţistului au rămas cu gura căscată. Inițial, au crezut că se întâmplă ceva chiar în casa lor.

Adelina Andreescu - sora poliţistului: ”Vă spun sincer că m-am îngrozit, nu ştiam pe unde să ies mai repede. Am avut impresia că e la noi în casă. Am ieşit, am alergat la poartă, agresorul era deja imobilizat de fratele meu, era şi soţul cu el, femeia tremura toată, vă daţi seama”.

Marius Andreescu - cumnatul poliţistului: ”Nu s-a mai gândit cum să se îmbrace, dacă să se încalțe, a fugit după el desculţ, aşa cum s-a dat jos din pat şi l-a prins ca-n filme, vă daţi seama, când am ajuns eu agresorul era deja imobilizat”.

Bogdan Chirițoiu: ”S-au speriat foarte tare şi ei, a ieşit după mine soţia să vadă ce se întâmplă pentru că am plecat foarte repede atunci şi a ieşit şi ea ca şi mine, după ce a auzit ţipetele”.

În scurt timp, colegii polițistului l-au preluat pe tâlhar.

Miruna Prejbeanu - purtător de cuvânt IPJ Gorj: ”O patrulă de siguranţă publică s-a deplasat imediat la locul sesizării şi l-a încătuşat şi preluat pe bărbatul de 47 de ani din Târgu Jiu care fusese iniţial imobilizat de colegul nostru de 32 de ani. În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie”.

Bogdan Chirițoiu: ”În primă fază nici nu mi-am dat seama că este vecina mea, care locuieşte aici, neavând timp să procesez ce se întâmplă foarte mult. Eu am văzut doar cum îi trage geanta şi am plecat în urmărirea lui”.

Agresorul este cunoscut drept o persoană cu probleme de natură psihiatrică. Din această cauză, va fi mai întâi supus unei expertize de specialitate. De abia apoi, anchetatorii vor decide dacă se impune arestarea lui sau internarea într-o unitate medicală.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
ANPC analizează sute de reclamaţii pe facturi 'umflate' în service-urile auto. Facturile sunt majorate cu până la 500%

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat la începutul acestei săptămâni o serie de controale la service-urile auto din întreaga ţară, în urma reclamaţiilor primite de la consumatori şi transportatori, informează Agerpres.

Rise Project: Iubita lui Dragnea a investit peste 350.000 de euro în proprietăţi imobiliare

Irina Tănase, iubita fostului președinte al PSD Liviu Dragnea, a investit anul trecut peste 350.000 de euro în proprietăți imobiliare din București și împrejurimi.

România ar putea anunța o nouă listă de ţări exceptate de la aplicarea măsurilor de izolare

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă se va reuni luni, a anunţat premierul Ludovic Orban, preşedintele PNL.

Recomandări
România, pe locul 7 în UE după numărul de taxe, dar penultima la colectare. Câți bani au intrat la buget

România se află pe locul 7 în clasamentul țărilor europene în funcție de numărul de taxe individuale, cu 109 taxe, potrivit datelor din 2024, analizate de Tax Policy Associates. Din nefericire, suntem pe penultimul loc la colectarea lor.

Siegfried Mureșan, mesaj după desemnarea oficială ca premier: Nu sting lumina aprinsă de Ilie Bolojan

 Siegfried Mureșan a transmis un mesaj după ce președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care l-a desemnat premier și a anunțat că va continua politicile cabinetului Ilie Bolojan.

Alegeri în două landuri din Germania. Poziția lui cancelarului Merz, slăbită de victoria AfD din Saxonia-Anhalt

Alegătorii din două landuri germane vor merge la urnele de vot într-un moment în care viitorul politic al cancelarului aflat sub presiune, Friedrich Merz, este în balanţă, iar extrema dreaptă, încurajată de succesele recente, vizează noi câştiguri.