Imaginile surprinse la Moscova la mijlocul nopții, cu câteva ore înaintea discursului lui Vladimir Putin. VIDEO

62325880

Vladimir Putin urmează să țină un discurs la Moscova, marți, de la ora 11:00 (ora României), privind stadiul războiului din Ucraina și planurile pentru al doilea an al invaziei ruse.

Coloana oficială de mașini blindate a lui Vladimir Putin a fost observată în timp ce se îndrepta spre Kremlin, luni dimineață, în jurul orei locale 1:00, conform The Sun.

Imagini cu convoiul lui Putin au fost publicate de propaganda de la Moscova, potrivit corespondentului special al Kyiv Post Jason Jay Smart.

 

Putin va pune la curent marţi elita politică şi militară a Rusiei cu privire la stadiul războiului din Ucraina și planurile pentru al doilea an al invaziei.

De asemenea, președintele rus va prezenta analiza sa asupra situaţiei internaţionale şi va expune viziunea sa asupra dezvoltării Rusiei după ce Occidentul i-a impus sancţiuni radicale, a precizat Kremlinul. 

Putin îşi va expune cele mai recente gânduri într-un discurs adresat membrilor celor două camere ale parlamentului şi comandanţilor militari şi soldaţilor, la aproape un an după ce a trimis trupe în Ucraina, o decizie care a declanşat cea mai mare confruntare cu Occidentul de la profunzimile Războiului Rece.

"Într-un moment atât de crucial şi foarte complicat al dezvoltării noastre, al vieţii noastre, toată lumea aşteaptă un mesaj în speranţa de a auzi o evaluare a ceea ce se întâmplă, o evaluare a operaţiunii militare speciale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la televiziunea de stat. Putin va prezenta, de asemenea, analiza sa asupra situaţiei internaţionale şi va expune viziunea sa asupra dezvoltării Rusiei după ce Occidentul i-a impus sancţiuni radicale, a precizat Kremlinul.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62325673
Un deputat PSD a propus oprirea sprijinului pentru Ucraina, în urma „lucrărilor ilegale făcute pe Canalul Bâstroe”
Deputatul PSD Alin Chirilă a propus, pe tema controversatelor lucrări pe canalul ucrainean Bâstroe, oprirea sprijinului României faţă de Ucraina până când aceasta se va conforma convenţiilor internaţionale privind Delta Dunării.
62325872
Ce s-a întâmplat în prima zi în care s-au putut face plăți cu cardurile de energie
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă, luni seară, că au fost efectuate peste 13.000 de plăţi cu cardurile de energie, în valoare de 4,3 milioane de lei.
62325863
Haos imobiliar în Năvodari. Un sfert dintre hotelurile și blocurile aflate în construcție în fața plajei nu respectă legea
Un sfert dintre hotelurile și blocurile aflate în construcție în fața plajei din Năvodari nu respectă legea, spun inspectorii de Stat în Construcții.