Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne, după blocarea României în Schengen: „Şi eu sunt supărat”

62307628
Profimedia

Gerhard Karner se declară „supărat” pentru blocarea intrării României în Schengen. Ministrul de Interne din Austria, Gerhard Karner, susține că s-a trezit cu documentele juridice în față, „peste noapte”.

Gerhard Karner a declarat într-un interviu pentru cotidianul „Der Standard” că spațiul Schengen nu funcţionează în acest moment. „Altfel nu am avea 75.000 de sosiri în Austria care nu sunt înregistrate anterior. Şi am sugerat să amânăm aderarea şi să votăm din nou în septembrie, de exemplu”, a declarat ministrul austriac. „După acest termen putem spune: s-a întâmplat ceva, s-au întreprins acţiuni în urma măsurilor pe care Comisia Europeană le-a anunţat într-o primă etapă? Hârtia are răbdare, aşa că acţiunea este importantă”, a justificat Karner, potrivit news.ro.

La observaţia că puţine dintre persoanele care solicită azil în Austria vin prin România, majoritatea venind prin Serbia şi Ungaria, iar România este supărată pe abordarea Austriei, Karner a replicat: „Şi eu sunt supărat. Şi anume în legătură cu procedura, cu faptul că actele juridice au fost puse pe masă practic peste noapte. De mai bine de un deceniu se discută despre faptul că Schengen ar trebui să fie extins. Şi acum se vine brusc, fără a pregăti populaţia pentru ceea ce va aduce acest lucru: este vorba de mai multă securitate? Sau există un plus şi un minus în privinţa riscului?”.

Gerhard Karner, despre blocarea aderării României la Schengen

Întrebat dacă evaluarea sa cu privire la România şi Bulgaria ar fi arătat diferit dacă nu ar fi existat alegerile din Austria Inferioară, care sunt foarte importante pentru partidul său, ÖVP, şi care vor avea loc la 29 ianuarie, Karner a negat. „Nu are nimic de-a face una cu cealaltă. Avem cel mai mare număr de refugiaţi din 1956 încoace. De fapt, migraţie ilegală, pentru că ştim că majoritatea sunt refugiaţi economici. Nu pot ignora acest lucru. Şi indiferent dacă există alegeri undeva sau nu, aceste lucruri sunt reale şi trebuie să mă confrunt cu ele în calitate de ministru”.

Karner nu este deranjat că a avut o poziţie singulară între ceilalţi colegi ai săi şi spune că Cehia a insistat pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen pentru că „a vrut şi ea rezultate” pentru preşedinţia Consiliului UE pe care o deţine. „Republica Cehă deţine în prezent preşedinţia UE. Bineînţeles, atunci când eşti ţara care deţine preşedinţia, vrei şi tu să obţii rezultate, înţeleg acest lucru. Cred că este esenţial ca în prezent să fie puse în aplicare măsuri eficiente de reducere a migraţiei ilegale şi a abuzurilor în materie de azil, de exemplu, ca procedurile la frontierele externe să se desfăşoare în Bulgaria”, a mai spus ministrul austriac de Interne.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62308968
Premieră în România. Demonstrație de forță cu tancurile franțuzești „Leclerc”, la baza NATO de la Cincu

Cele mai scumpe și mai puternice tancuri din lume au tras cu muniție reală, pentru prima dată în România, la un exercițiu desfășurat în poligonul de la Cincu.

62308965
Bradul sustenabil s-a aprins la Roma. Este alimentat de panouri solare

Roma se pregătește de Crăciun, și câteva mii de oameni au asistat joi seară la aprinderea luminilor, în bradul uriaş, instalat în centrul capitalei italiene.

62308946
Incendiu violent pe A1. Un autotren încărcat cu opt autoturisme a ars complet | VIDEO & GALERIE FOTO

Un autotren încărcat cu opt autoturisme a fost cuprins de un incendiu şi a ars complet, în noaptea de joi spre vineri, pe autostrada A1, în judeţul Arad.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.