Garda de Mediu, o nouă acțiune în Sintești. Comisarii au dat amenzi de peste 65.000 de lei și au confiscat tone de deșeuri

62493132

Comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi de 65.000 de ei şi au confiscat o tonă şi jumătate de deşeuri a căror provenienţă nu a putut fi stabilită, în urma unei acţiuni de proporții care a avut loc la Sinteşti.

„În continuare actiunilor si in scopul asigurarii unui climat de linişte, a unui mediu sănătos şi pentru prevenirea si combaterea faptelor ilegale (în special cele îndreptate împotriva mediului înconjurător), azi, 24.10.2024, în intervalul 07:00- 10:0 s-a actionat, sub coordonarea reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Ilfov, pe raza comunelor Jilava si Vidra, sat Sintesti, jud. Ilfov, ocazie cu care au participat in sistem integrat 118 efective, formate din 10 comisari din cadrul Garzii de Mediu Ilfov, 62 politisti din cadrul IPJ Ilfov (structura de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme, economic) cu sprijinul SAS Dambovita si 30 lucratori din cadrul IJJ Ilfov şi ai Gruparii Mobile de Jandarmi Ploieşti, precum si16 specialisti din cadrul Reţele Electrice Muntenia”, anunţă Garda de Mediu Ilfov, într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62425129
Primarul Ploieştiului, dus la audieri în ultima zi de mandat. Este acuzat de trafic de influență, ultraj şi purtare abuzivă

Primarul în funcţie al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, este audiat, joi, în ultima sa zi de mandat, într-un dosar care vizează infracţiuni de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj şi purtare abuzivă.

62492769
100.000 de euro ar fi plătit fiica lui Ioan Crișan pentru bomba care l-a ucis. Voia să scape de el după ce s-au certat

Fiica omului de afaceri din Arad, Ioan Crișan, a fost reținută, pentru instigare la omor calificat. Miercuri noapte, ea și cei doi presupuși executanți ai asasinatului de acum 3 ani, au ajuns în fața procurorilor de la Parchetul General.

62374025
ÎPS Teodosie: Creştinii să se poarte cu bună-cuviinţă şi să nu îi judece şi bârfească pe preoţi şi ierarhi

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat că cei care îi vorbesc de rău pe preoţi şi pe ierarhi se încarcă cu mari păcate, deoarece ei sunt aleşii lui Dumnezeu, chiar dacă au anumite slăbiciuni sau defecte.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.