Femeie găsită după 43 de ore, într-o zonă împădurită, după o amplă operaţiune de căutare. Nu a putut spune unde a fost

62126846
Getty

O femeie de 62 de ani din oraşul Borsec, judeţul Harghita, a fost găsită în viaţă după 43 de ore de căutări la care au participat salvamontişti, jandarmi, poliţişti, voluntari de la SVSU şi de la o asociaţie off road, dar şi localnici.

Ea a fost găsită într-o zonă împădurită, unde ar fi petrecut două nopţi, la temperaturi scăzute, însă nu a putut explica unde a fost, transmite News.ro.

Reprezentanţii Salvamont Borsec au anunţat, vineri seară, pe Facebook, că activitatea de căutare a persoanei date dispărută a luat sfârşit.

"Din fericire după 43 de ore de activitate persoana a fost găsită în viaţă, cu mici contuzii, dar starea ei era bună", au arătat aceştia.

Potrivit Poliţiei Judeţene Harghita, femeie de 62 de ani din oraşul Borsec a plecat de acasă în 20 mai, dispariţia ei fiind anunţată la Poliţie în aceeaşi seară.

De atunci, ea a fost căutată de poliţişti, jandarmi, voluntari ai SVSU, salvamontişti, membri ai unei asociaţii off road şi localnici.

Femeia a fost găsită vineri după-amiază, fiind slăbită, dar teafără, la circa 3 kilometri de oraşul Borsec, într-o zonă împădurită.

"Din pricina stării de sănătate, femeia nu a putut furniza detalii despre traseul pe care l-a urmat, ori alte amănunte care să lămurească dispariţia sa şi dinamica acestui interval de timp, aspecte ce rămân în sarcina poliţiştilor anchetatori", a transmis Poliţia Harghita.

Reprezentanţii Primăriei Borsec au spus că este "aproape inexplicabil" cum femeia a supravieţuit două nopţi în pădure, la temperaturi scăzute, ea având diabet.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62126845
Apar informații noi în cazul bătrânei bătute. Cine era agresoarea
Poliţia face verificări după apariţia unei înregistrări şocante, în care o bătrână este lovită şi umilită.
62126842
Situație revoltătoare. Cum a ajuns o rezervație de flori să fie plină de buruieni
Situație revoltătoare într-o comună din Mureș, cunoscută pentru o rezervație de narcise. Poiana cu flori, care se întindea pe trei hectare, este acum plină cu buruieni, iar tabloul încântător de altădată este doar o amintire pentru localnici.
62125681
Românii continuă să revină în țară. Cât s-a așteptat în vămile din vestul țării
Românii din străinătate continuă să se întoarcă acasă, mulți dintre ei cu microbuze sau autocare. În vestul țării sunt operaționale deja, în regim permanent, două coridoare de tranzit doar pentru aceste mijloace de transport.