Evoluția feminismului în România, de la suspendarea lui în comunism la lupta pentru egalitatea de gen

După căderea regimului comunist în 1989, România a trecut printr-o perioadă de tranziție economică și socială, iar drepturile și statutul femeilor au făcut parte, din nou, din agenda publică.

Ele au avut acces sporit la educație în această perioadă, iar dispariția restricțiilor impuse în timpul regimului comunist a permis o mai mare diversitate în alegerea carierei.

Femeile au câștigat teren și în ceea ce privește participarea lor în politică, deși în continuare există sub-reprezentare în poziții de conducere și luare a deciziilor. Cu toate acestea, există eforturi pentru promovarea participării politice a femeilor și pentru creșterea reprezentării lor în instituțiile guvernamentale.

În ciuda acestor progrese, ele încă se confruntă cu violența domestică, stereotipurile de gen și presiunea socială pentru a îndeplini rolurile „tradiționale” de gen.

Citește și

„E al naibii de greu, dar atât de frumos”. Povestea unei mame tinere, care a născut deja trei copii până la 30 de ani

Știrile ProTV: Când s-a manifestat primul val al feminismului românesc?

Laura Grünberg: E foarte greu să racordezi clasificările valurilor de feminism venite dinspre Occident, de fapt din SUA, cu realitățile istorice și culturale de la noi. Și totuși, în ce privește primul val al feminismului din România, acesta a fost sincron cu cel occidental, fiind vorba de un val al egalității, cu revendicări mai ales din zona drepturilor la vot, la educație, la intrare pe piața muncii.

În 1938, femeile din România obțineau un drept de vot parțial (doar cele educate și în vârstă de peste 30 de ani) și în 1948, dreptul la vot era definitiv. Alexandrina Cantacuzino, Sofia Nădejde, Calypso Botez și multe alte femei extraordinare s-au dedicat în acea perioadă emancipării femeilor de la noi. Îi datorăm cercetătoarei Ștefania Mihăilescu o istorie detaliată a mișcării de femei din perioada asta. Cărțile ei au fost publicate și merită citite.

Știrile ProTV: Cum descrieți feminismul în perioada comunistă?

Laura Grünberg: Comunismul nu poate să fie suprapus cu vreo mișcare de femei sau cu interes pentru feminism în sensul unei preocupări academice sau activiste. Sigur, existau organizații ale femeilor la nivel local și național, dar a căror activitate nu avea legătură cu ceea ce numim feminism sau mișcare de femei. Erau forme fără fond, ca multe alte lucruri din acea epocă. Dacă am analiza acum, doar din perspectiva unei egalități numerice, participarea femeilor din acea perioadă la viața publică, în politică, am putea să avem o imagine denaturată, eram multe, dar doar de fațadă. De fapt, feminismul românesc a fost suspendat în comunism și a reînceput de abia după 1989.

Știrile ProTV: În urma căderii regimului comunist, mișcarea feministă s-a concentrat pe recuperarea diferențelor culturale și politice care au apărut în Occident. Pentru prima dată în România s-a discutat deschis despre problema violenței în familie, care în timpul regimului comunist fusese ignorată. De asemenea, întreruperile de sarcină au fost legalizate. Ce schimbări au mai avut loc după 1989?

Laura Grünberg: După 1989, de abia a început reconstrucția mișcării de femei, haotic, după ureche, cu entuziasme și cu fascinație față de tot ce venea ca informație și modele de lobby și activism din vest. A fost necesară o bună bucată de timp pentru ca discursul feminist de la noi să se profesionalizeze, să fie personalizat la nevoile și realitățile de la noi.

Mișcarea de femei a trecut printr-o fază romantică în care voluntariatul și entuziasmul predominau. Treptat s-a instituționalizat, dar s-a și birocratizat, bilanțuri, rapoarte de activitate, aplicații complicate pentru diverse fonduri oferite din afară.

Problema violenței domestice a fost mereu pe agendă și cred că este și zona în care s-au făcut pași foarte concreți: s-a schimbat în primul rând legislația, au apărut organizații cu proiecte axate pe problema aceasta, proiecte de informare, de formare a autorităților în cauză și de oferit servicii specializate victimelor și nu în ultimul rând, avem cum date, studii privind amploare fenomenului care, din păcate, este îngrijorătoare. În ce privește avorturile, de fapt problematica legată de respectarea drepturilor reproductive, mai sunt multe de făcut.

România are cel mai mare număr de mame minore din Europa, dreptul la avort la cerere, deși legal, nu e mereu respectat, educația sexuală nu se face în școli. S-au schimbat multe lucruri în bine. Avem legislație privind egalitatea de șanse, avem ANES-Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, ONG-urile de femei sunt active, există Coaliția pentru Egalitate de Gen, avem în două universități (SNSPA și UB) programe academice de nivel masteral în domeniul studiilor de gen.

Din păcate, însă, pe ansamblu, comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană stăm prost, România fiind clasată pe ultimele poziții în Indexul Egalității de Gen produs de EIGE-European Institute for Gender Equality. Și tot din păcate, fenomenul mai general de așa-zis „gender backlash”, de respingere și de contestare a politicilor de egalitate de gen, este și la noi vizibil.

Știrile ProTV: Cum descrieți evoluția femeii în perioada post-decembristă?

Laura Grünberg: Nu pot spune ceva despre evoluția femeii în nici o perioadă, căci fiecare femeie, ca și fiecare bărbat, are un destin individual. Perioada post-decembristă a venit cu schimbări majore pentru toți. Femeile, ca și bărbații, au trecut prin toate șocurile politice, economice, dar și culturale ale periodei post-decembriste. Sigur, sunt aspecte speciale care au marcat în mod special viața femeilor. De exemplu, boom-ul de avorturi imediat după ‘89, firesc oarecum dacă ne gândim la politicile pronataliste trăite în comunism. După ‘89, s-a dezvoltat treptat societatea civilă la noi, femeile fiind extrem de active (nu doar în organizațiile de femei), deci femeile s-au profesionalizat în zona societății civile, lucru esențial pentru orice democrație. Azi, avem mai multe femei decât bărbați cu studii superioare, dar tot azi vorbim de violență domestică și hărțuire sexuală ca fenomene îngrijorătoare. Azi, multe femei se confruntă cu problemele legate de echilibru viață de familie, carieră și cu diverse forme de discriminare direcă, dar mai ales indirectă, subtilă pe piața muncii. Azi, natalitatea este în scădere drastică, iar politicile sociale de sprijinire a familiilor, accesul la servicii de creștere și îngrijire a copiilor sunt insuficiente. Deci, ca să revin la întrebarea dumneavoastră, evoluție este pentru toată lumea, femei și bărbați deopotrivă, dar e lentă, fragmentată. Iar pe de altă parte, sunt femei și femei, unele privilegiate, dar multe (cele vârstnice, cele din mediul rural, cele de altă etnie, mamele singure cu mulți copii etc.) se confruntă cu probleme grave de sărăcie, sănătate, lipsă de acces la resurse și la informație. Dar eu sunt optimistă. Barometrul de gen pe care l-am coordonat creionează o Românie în schimbare, cu un procent de populație cu percepții conservatoare și cu atitudini de ostilitate față de egalitatea de gen, dar și o populație în creștere care consideră parteneriatul privat și public dintre femei și bărbați ca pe o normalitate a secolului XXI în care trăim.

Știrile ProTV: Cum ați răspunde criticilor aduse noului val de feminism care cere proporționalitate?

Laura Grünberg: Tema cotelor de gen, a politicilor afirmative este una controversată de multe ori, din cauză că este prost înțeleasă. Se consideră că e vorba de o promovare forțată, strict numerică, a femeilor în funcții de conducere, pe liste de partid. Țările nordice au experimentat politicile afirmative o perioadă bună de timp și ele au dat rezultate nu doar în sensul unei egalități numerice între bărbați și femei, ci în sensul unei egalități substanțiale. Impunerea unor cote de gen este doar o măsură temporară prin care se încearcă diminuarea unor decalaje nefirești, deși majoritare numeric, de multe ori femeile sunt încă slab reprezentate la masa unde se iau decizii, în partide, în parlamente, în funcțiile de conducere din corporații etc. Cotele sunt, deci, un instrument menit să ajute ajustarea unor dezechilibre de reprezentare pe termen scurt și cu atenție acordată nu doar numerelor de dragul numerelor, ci și competenței și profesionalismului celor care beneficiază de aceste discriminări pozitive. Deci, e vorba de reprezentare și reprezentativitate în același timp. Iar agumentele legate de necesitatea acestor politici afirmative sunt multiple, de la proporția femeilor în societate, la datele concrete care arată că acolo unde este proporționalitate climatul de muncă e mai bun, eficiența crește.

Știrile ProTV: Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost recent protagonistul unor declarații controversate. Acesta a precizat că este considerat păcat ca un bărbat necăsătorit să se căsătorească cu o femeie divorţată și că nu este normal ca un preot să-i împărtăşească pe cei care trăiesc în concubinaj. Cum comentați aceste afirmații?

Laura Grünberg: Eu mă bucur sincer că Biserica Ortodoxă l-a luat recent la întrebări pe arhiepiscop legat de derapajele multiple din ultima vreme, nu doar la cele menționte de dumneavoastră. Vremurile se schimbă, instituțiile sociale, inclusiv familia se schimbă și se flexibilizează normativ, se redefinește în funcție de noi soluții de parteneriat pe care oamenii le experimentează. Ce era „normal” acum 50 sau 100 de ani nu mai este așa astăzi. Tinerii se căsătoresc mult mai tâziu și mulți aleg o perioadă de probă, de parteneriat, fac primul copil mult mai târziu, femeile vor tot mai mult cariere, dar și familii și încearcă soluții pentru un echilibru dintre viața de familie și cea profesională, tații stau în concediu legal de creștere a copiilor etc. Dacă îndemnurile acestea ultra conservatoare și aș zice anacronice ale bisericii vor lua amploare, instituția își va pierde din public, mai ales din cel tânăr. Deci, pe termen lung, este un gen de discurs cu efecte perverse pentru instituția bisericii în sine.

Despre Laura Grünberg

Prof. dr. Laura Grünberg este profesoară universitară de sociologie la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din Bucureşti, și face activism în domeniul drepturilor femeilor. Domeniile sale de specialitate sunt sociologia genului, Studii de Gen, Sociologia educaţiei, Sociologia corpului, Sociologia organizaţiilor, Feminism, Comunicare şi Studii Media și Studii despre supraveghere.

Articol recomandat de sport.ro

Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL