Este oficial: școlile intră în grevă generală, cu o lună înainte de Evaluare și Bac. Cât va dura

×
Publicitate

Școlile intră de luni în grevă generală, au anunțat liderii de sindicat, după aproape trei ore de discuții cu reprezentanții guvernului.  

Iar greva se poate prelungi câteva săptămâni, spun liderii angajaților din învățământ, nemulțumiți de ofertele făcute de guvernanți. În semn de protest, tot luni și universitățile vor intra într-o grevă de avertisment.

Întâlnirea dintre politicieni și reprezentanții sindicatelor din învățământ a început după ora 14, cu o strângere de mână. După ce au dat ocolul mesei rotunde, au început discuțiile.

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României: ”Cum putem să lăsăm azi copiii în prag de examen și înainte de finalul anului de învățământ suspendați pentru că nu avem soluții pentru problemele pe care dvs. le ridicați? Pe bază de dialog sunt convins că vom identifica soluțiile”.

Larisa Antal: ”Discuțiile de aici de la Guvern au durat aproape 3 ore, însă fără niciun rezultat. Deși la întâlnire au participat miniștri importanți, ministrul Educației, ministrul Finanțelor, ministrul Muncii, niciunul nu a reușit, în frunte cu premierul, să vină cu o variantă care să îi mulțumească pe sindicaliști. Aceștia din urmă au anunțat clar, greva va avea loc”.

La negocieri, premierul Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu au promis că până pe 15 iulie va fi gata legea salarizării, iar lefurile din învățământ vor fi primele care se vor mări.

Și universitățile intră în grevă de avertisment

Oficialii au propus, de asemenea, bonusuri pentru profesorii debutanți, pentru cadrele didactice din zonele defavorizate și creșteri de salarii pentru personalul nedidactic. Însă sindicatele au spus că este nevoie de o creștere imediată a salariilor, pentru toți angajații din învățământ.

Marius Nistor, președinte sindicat Spiru Haret: ”Greva va continua până când colegii noștri din teritoriu o să voteze acest lucru. Noi o să le punem la dispoziție comunicatul din partea guvernului, iar ei vor decide. Cu certitudine vă spunem că cu această oferte, mâine, va fi grevă generală!”.

Simion Hăncescu, președinte sindicat FSLI: ”Noi am vrut să mergem mâine la Ministerul Muncii să discută. Au zis că nu se poate... Vrem ceva concret”.

Și universitățile sunt solidare cu protestul. De la ora 11 la ora 13 va fi grevă de avertisment, depinde de fiecare universitate în parte. Vor fi aproape 10.000 de salariați.

Greva generală începe cu numai o lună înainte de Evaluarea Națională și Bacalaureat, în care sunt implicați peste 300.000 de elevi. Totodată, și încheierea situației școlare e incertă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62349608
Ipoteze în ancheta exploziei de la stația de gaz din Pantelimon. Mașina care funcționa pe GNC ar fi putut avea defecțiuni

O explozie puternică a curmat, duminică dimineață, viața unui angajat al unei stații de gaz natural comprimat de lângă București.

62349590
Orașul din România în care se face șaorma gigant de 125 metri lungime FOTO & VIDEO

O shaorma gigant, care a măsurat 125 metri lungime, a fost realizată, duminică, la Ploieşti, iar 520 de porţii au fost distribuite gratuit de autorităţi, în condiţiile în care anul acesta se împlinesc 520 de ani de atestare documentară a oraşului.

 

62326723
Rezultate Loto 6/49, Joker, Noroc. Numerele câștigătoare la tragerea de duminică, 21 mai

Un report în valoare de aproximativ 40,5 milioane de lei (peste 8,16 milioane de euro) se înregistrează duminică la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la Noroc este în joc un report de 6,45 milioane de lei (peste 1,29 milioane de euro).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.