DNA i-a interzis primarului din Târgu Mureș exercitarea atribuţiilor pentru 60 de zile. Reacția lui Soós Zoltán

62533720

Primarul municipiului Târgu Mureş, Soós Zoltán, anunţă că DNA i-a interzis exercitarea atribuţiilor de edil-şef pentru 60 de zile.

El susține că decizia a venit după ce, în urmă cu mai mult timp, a dorit să clarifice ”prezenţa stranie a unei maşini care apărea frecvent în apropierea caselor noastre”.

”Am cerut informaţii tocmai pentru a înlătura orice suspiciune, orice gând neliniştitor. Şi când mi s-a confirmat că nu există pericole, m-am oprit. Nu am folosit aceste informaţii în vreun fel”, susţine el, potrivit News.ro.

Soós adaugă că va contesta decizia procurorilor. Filiala UDMR Târgu Mureş şi-a anunţat susţinerea faţă de primar.

”Astăzi, am fost din nou pus în faţa unei decizii greu de înţeles din partea DNA Mureş, anume interzicerea exercitării atribuţiilor specifice de primar pentru o perioadă de 60 de zile, o măsură care loveşte nu doar în mine ca primar, ci şi în încrederea voastră, a celor care mi-aţi fost alături în toţi aceşti ani. Este o măsură ce contrazice flagrant hotărârea anterioară a instanţei, care stabilise că pot să-mi exercit atribuţiile în mod legal şi firesc”, a afirmat Soós Zoltán, într-o înregistrare video publicată, luni seară, pe Facebook.

El a susţinut că totul are legătură cu faptul că s-a interesat de o maşină care apărea frecvent în zona unde ”îşi creşte copiii”.

”Totul porneşte de la un episod vechi, când în urma apelurilor repetate din partea unor vecini îngrijoraţi, am încercat să clarific prezenţa stranie a unei maşini care apărea frecvent în apropierea caselor noastre. În zonă locuiesc multe familii cu copii. Acolo îmi cresc şi eu copiii. Siguranţa lor pentru mine e o grijă constantă, instinctivă, profund umană. A fost un gest de protecţie, nu de interes personal. Am cerut informaţii tocmai pentru a înlătura orice suspiciune, orice gând neliniştitor. Şi când mi s-a confirmat că nu există pericole, m-am oprit. Nu am folosit aceste informaţii în vreun fel. Nu am profitat de ele, nu am căutat vreun avantaj. Am acţionat exact cum ar fi făcut orice tată responsabil, orice vecin atent la ceilalţi, orice om căruia îi pasă cu adevărat de cei din jur”, a explicat primarul.

El a adăugat că aceste fapte au fost ”deja analizate de instanţă şi considerate neproblematice”, dar acum sunt scoase din nou la lumină şi ”reinterpretate”.

”Mă întreb, cu durere, dar şi cu luciditate, dacă nu cumva ne aflăm în faţa unei decizii motivate politic. Am respectat cu stricteţe toate condiţiile impuse iniţial de instanţă. Nu am încălcat nicio regulă, nicio dispoziţie. De aceea, ceea mi se întâmplă acum nu doar că mi se pare profund nedrept, dar e şi o lovitură dată încrederii în actul de justiţie. Voi contesta această decizie pentru că sunt convins că adevărul va ieşi la iveală. Cred cu toată fiinţa că dreptatea nu poate fi ignorată la nesfârşit şi că justiţia română va înţelege că am acţionat cu bună credinţă în exercitarea atribuţiilor”, a conchis el.

UDMR Târgu Mureș: ”Această sincronizare din partea procuraturii ridică cel puţin întrebări”

De altfel, şi reprezentanţii UDMR Târgu Mureş au transmis precizări în legătură cu decizia DNA în privinţa primarului Soós Zoltán.

DNA Serviciul Teritorial Mureş a făcut un nou pas greu de înţeles: au dispus o măsură nouă în cazul primarului oraşului Târgu Mureş, Soós Zoltán, într-un dosar care a fost deja închis de instanţă, iar sentinţa definitivă a stabilit clar că primarul poate exercita atribuţiile sale. În schimb, acum i s-a interzis exercitarea atribuţiilor pentru o perioadă de 60 de zile, pe baza unor «informaţii noi» care erau deja disponibile încă din decembrie anul trecut – dar atunci nu au considerat necesar să ia vreo măsură. Ce s-a schimbat acum? Această sincronizare din partea procuraturii ridică cel puţin întrebări, iar în cel mai rău caz, poate crea impresia că acţionează sub presiune politică”, a arătat UDMR Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Organizaţia consideră ”inacceptabil ca, după câteva luni de la o sentinţă definitivă, să se încerce punerea unor noi obstacole în calea unui ales local – în condiţiile în care persoana în cauză a respectat toate cerinţele impuse de instanţă”.

Îi oferim sprijinul nostru primarului, care va contesta această măsură complementară nouă. Avem încredere că justiţia nu va deveni un instrument politic şi nu va asista la încercarea de a marginaliza lideri aleşi democratic, prin proceduri politice”, a menţionat filiala UDMR.

În decembrie anul trecut, primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, a fost reţinut de procurorii DNA pentru două fapte de luare de mită, după ce ar fi primit opere de artă în valoare de 200.000 de euro de la administratorul unei firme, reţinut în acelaşi dosar, pentru încheierea unor contracte de investiii şi reparaţii de străzi, parcări sau de apă-canal.

Totodată, primarul ar fi primit foloase necuvenite de 30.000 de lei pentru atribuirea şi derularea a 9 achiziţii directe.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus atunci punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Soos Zoltan, primar al municipiului Târgu Mureş, pentru două infracţiuni de luare de mită, şi a unei persoane fizice, administrator al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită. Ulterior, Soos a fost pus sub control judiciar.

”În perioada martie 2021-2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 lei (echivalentul sumei de circa 200 000 euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăţi comerciale, în legătură cu încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte cadru şi a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societăţii respective”, anunţa DNA, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, contractele au ca obiect lucrări de intervenţii şi reparaţii de străzi, trotuare, parcări şi lucrări edilitare (apa-canal), precum şi amenajări infrastructură.

În 25 noiembrie 2022, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod indirect, într-un cont aparţinând unei asociaţii controlate de inculpat, foloase care nu i se cuvin, constând în suma de 30.000 lei, sub forma unui contract de sponsorizare de la o societate comercială, în legătură cu atribuirea şi derularea unui număr de 9 achiziţii directe în valoare totală de 275.355 lei, realizate de primărie de la respectiva societate comercială, mai arăta DNA.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Paula Badosa s-a pozat în ipostaze incendiare pentru a vinde o gamă de bikini pentru vara anului 2026
GALERIE FOTO | Paula Badosa s-a pozat în ipostaze incendiare pentru a vinde o gamă de bikini pentru vara anului 2026
Citește și...
O femeie a murit după ce a fost lovită de un șofer care dădea cu spatele într-o parcare din județul Sălaj

O femeie de 68 de ani a decedat vineri, în localitatea Buciumi din judeţul Sălaj, după ce a fost acroşată de o maşină al cărei şofer efectua o manevră de mers înapoi, cu intenţia de a ieşi dintr-o parcare.

Tot mai mulți români părăsesc Marea Britanie: costul vieții a explodat, iar salariile nu mai țin pasul cu scumpirile

Românii sunt cei mai mulți dintre cetățenii Uniunii Europene care se stabilesc în Regatul Unit sau îl părăsesc pentru alte țări. 

Ce ar fi descoperit legiștii după moartea unui elev de 15 ani în curtea unei școli din Bacău. Filmul tragediei

Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență fac anchete la Ambulanța Bacău, în cazul morții unui elev de 15 ani în curtea școlii.

Recomandări
Liderii europeni vor discuta despre securitate la Praga. „România este noua Polonie”

Și la Forumul Globsec de la Praga discuțiile au vizat o Europă independentă din punct de vedere militar. Aproape 2.000 de invitați iau parte la una dintre cele mai importante conferințe de geopolitică.

Angajații de la stat vor avea venituri calculate diferit din 2027. Sporurile vor dispărea, iar grilele vor deveni unitare

Angajații de la stat vor avea venituri calculate diferit din 2027. Legea salarizării din sectorul public va fi adoptată până la finalul acestei sesiuni parlamentare, conform unui acord cu partidele din fosta coaliție de guvernare.

Facturile la telefonie și internet ar putea fi plafonate la cursul BNR. Inițiativa promite eliminarea comisioanelor ascunse

Facturile la telefonie și internet, emise în euro, ar putea fi plătite la cursul BNR. Este o inițiativă legislativă, adoptată deja de Senat, prin care comercianții vor fi obligați să nu mai adauge comisioane sau costuri suplimentare.