Discuții pe ultima sută de metri. Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre Schengen cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer

62308639
Facebook.com

Prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cancelarul Austriei, Karl Nehammer, au avut, miercuri seară, o convorbire telefonică privind aderarea României la spaţiul Schengen, potrivit unor surse oficiale.

"Premierul Nicolae Ciucă a reiterat solicitarea României de intrare în Schengen şi toate argumentele care au fost repetate şi zilele trecute. În acelaşi timp, premierul român l-ar fi informat şi personal pe cancelar despre menţinerea poziţiei României de a cere un vot în Consiliul JAI. Totodată, ar fi amintit că toate celelalte state membre susţin în acest moment, pe bună dreptate, România", au precizat surse politice.

Miercuri, premierul Nicolae Ciucă afirma că România va merge "până la capăt" cu demersurile de aderare la spaţiul Schengen şi va cere un vot în acest sens în Consiliul JAI de joi, subliniind că "starea de incertitudine nu mai poate continua".

"Avem argumente obiective, la faţa locului, privind pregătirea României în domeniile cu relevanţă, pentru aderarea la Schengen, iar hotărârea noastră de a contribui la securitatea europeană este fermă. Am dovedit aceste calităţi de-a lungul anilor şi mai ales în contextul crizei din Ucraina. (...) Mâine la Consiliul JAI vom merge la vot. Integrarea în spaţiul Schengen este obiectivul nostru naţional", a declarat Ciucă la Palatul Victoria.

Premierul a amintit că experţii europeni care au venit în România în lunile octombrie şi noiembrie au confirmat faptul că ţara noastră îndeplineşte "absolut toate condiţiile necesare" şi merită să fie parte a spaţiului Schengen.

Ciucă a menţionat că problema imigraţiei ilegale este una "foarte sensibilă politică" în multe state membre şi că este nevoie de măsuri "mai eficiente de răspuns" la acest fenomen.

Tot miercuri, la Bruxelles, cancelarul austriac a afirmat că discuţia despre aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu este una politică, ci o chestiune de securitate, din cauza imigranţilor. El a susţinut o conferinţă de presă comună cu preşedintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62308610
Românii au luat cu asalt pagina de Facebook a cancelarului austriac. Ce mesaje îi transmit

Numeroși români au postat mesaje pe pagina de Facebook a cancelarului austriac Karl Nehammer, după ce acesta a arătat că își poziția pe tema aderării României la Spațiul Schengen.

62308607
Pelicula „Avatar: Calea Apei” a avut premiera de gală la Londra. Când va putea fi văzută în cinematografe

Noul Avatar, mult așteptata producție regizată de James Cameron, care vine la 13 ani și 8 amânări după filmul original a avut premiera de gală la Londra.

62307626
Ministrul de Interne din Austria anunță clar că va accepta doar Croația în Schengen

Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a reafirmat, miercuri, la postul public de radio ORF, hotărârea ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale anul acesta.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.