Discurs impresionant în limba română susținut de Donald Tusk, președintele Consiliului UE

×
Publicitate

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a susținut joi seara la Ateneu un impresionant discurs în limba română, cu prilejul ceremoniei de preluare a președinției Consiliului UE de către România.

„Sunt foarte mândru și fericit că voi conduce împreună cu dvs. afacerile europene, în timpul primei președinții a Consiliului UE. Sunt convins că veți interpreta cu înțelepciune o adevărată „rapsodie română.”

Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu, ci pentru că știu cât de rezistentă și creativă este națiunea română. Cred că veți găsi sunetul potrivit și veți face tot ce puteți ca echipă pentru a lucra pentru interesele Europei. Veți fi gazde și sunt sigur că veți acționa în spiritul proverbului: „Omul sfințește locul.” Am încredere că veți respecta regulile și atașamentul față de principii.

După cum spunea Nichita Stănescu, „se apropie viitorul, se aude, se vede.” În mare măsură, depinde acum de România. Avertisment sever, la reuniunea de la Sibiu va fi în joc concepția comună în ceea ce privește viitorul Europei.

Celor care vor să caute scurtături și să încalce regulile le spun că se înșeală. Celor care luptă pentru drepturi le spun: continuați lupta.

Dragi prieteni, Dacia 1300 a fost prima mașină a socrului meu. Mai mult ca mașinile românești mă fascinează intelectualii, la fel ca sportivii precum Nadia Comăneci și Simona Halep încântă publicul. Dar cel mai mult m-a încântat finala din 1986, când Steaua București a învins Barcelona.

Fac apel la toți românii să apere libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și Constituția. Să le apere cu aceeași atitudine cu care Helmuth Duckadam a apărat cele patru penalty-uri. Și atunci părea imposibil, dar a reușit. Și sunt sigur că și voi veți reuși”, a spus Donald Tusk în Română.

SURSA VIDEO: TVR

Au susținut discursuri și președintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.

Astfel, timp de 6 luni, România va conduce Europa, cel puțin la nivel tehnic.

În București vor fi dezbătute și rezolvate cele mai importante probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană, cum ar fi banii europeni pentru agricultură, aderarea la spațiul Schengen sau ieșirea Marii Britanii din Uniune.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62013889
Animalele sălbatice, incapabile să își găsească singure mâncare din cauza vremii

Animalele pădurii trebuie ajutate să supravieţuiască în această iarnă grea, spun vânătorii şi voluntarii unei asociaţii de combatere a braconajului din Maramureş.

62013888
Doi politicieni români închişi pentru corupţie, invitaţi la preluarea preşedinţiei UE

Adrian Năstase şi Adrian Severin au venit joi seară la Ateneul Român, la ceremonia oficială de preluare a preşedinţiei UE.

62013881
Liderii UE, întâmpinați la Ateneul Român cu mesaje anti-grațiere și anti-corupție. FOTO

Câteva sute de oameni au manifestat în zona Ateneului Român, scandând ”România” şi ”Europa”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.