Dezvoltatorul blocului care a ars, apropiat al Clanului Cămătarilor. Reacţia lui: "Nu mă interesează"

×
Publicitate

Incendiul a scos la iveală o poveste halucinantă despre cum 54 de familii au plătit pe baza unui ante-contract, sume uriașe unui dezvoltator imobiliar.

Personajul, cercetat de procurori pentru spălare de bani și evaziune fiscală, ar fi un apropiat al Clanului Cămătarilor.

Victimele susțin că apartamentele au costat între 20.000 și 40.000 de euro, iar banii i-au dat în rate la dezvoltator, încă de acum 5 ani, de când s-au mutat. Blocul cu 4 etaje nu ar avea nici măcar autorizație de construire, ca să nu mai vorbim despre măsuri de protecție la incendiu.

Blocul de 4 niveluri a fost ridicat între 2012 şi 2013, pe o stradă pe care sunt case cu un singur etaj. Au fost scoase la vânzare garsoniere şi apartamente, în total, 54. Iar oamenii s-au grăbit să cumpere, pentru că preţurile erau la jumătate față de piaţă şi puteau plăti în rate, fără dobândă.

Locatară: „Au fost mai ieftine şi ni s-a dat în rate fără credite în bancă, credite pe care unii dintre noi probabil că nu puteau să le obţină, mai ieftine cu plata în rate la dezvoltator, fără dobânzi fără nimic, mai ieftine.”
Reporter: „Cât de ieftine au fost?”
Locatară: „200 de euro pe lună."

Mariana Peia, administratorul blocului: „Aveau un certificat de urbanism valabil un an de zile şi mi-au spus că are actele despuse şi va ieşi şi autorizaţia. Ne-a făcut promisiune de vânzare-cumpărare la un birou notarial și e atât de bine făcută de notariat încât dacă nu plătim 3 luni de zile ratele, pierdem şi banii, pierdem şi casa. Am pierdut tot la ora asta."

Oamenii recunosc că oferta avea o hibă: blocul ar fi fost construit fără autorizaţie de construcţie. Ei susţin că ar fi aflat asta doar după ce au semnat ante- contractul.

Mariana Peia, administratorul blocului: „Avantajul a fost că acest om ni l-a dat în rate, într-un fel ne-a ajutat, am dat 15.000 de euro avans şi m-am înţeles cu el să dau lunar rate la casă."

Potrivit declaraţiilor oamenilor, garsonierele au costat 20.000 de euro, iar apartamentele între 30-40.000. Pentru cele 54 de locuinţe din bloc dezvoltatorul ar fi trebuit să încaseze aproximativ 1,6 milioane de euro.

Florin Enache, arhitect: „În momentul în care vedem că ceva e la jumătate de preţ, traeba asta nu ar trebui să ne bucure, ci mai degrabă să ne îngrijoreze. De multe ori şi asta e un semn că ceva undeva e neacoperit. "

Cei care ar fi trebuit să împiedice construirea unui bloc fără autorizaţie erau reprezentanţii primăriei Sectorului 5. În acea vreme, edil era Marian Vanghelie. Vecinii blocului spun că autorităţile nu au făcut nimic.

Vecini: „Este contruit ilegal, nu ştim cum. Am făcut de atunci de când a început să se contruiască, că nu suntem de acord toţi care suntem născuţi aici, nu. A mers mai departe. A dat apartament fără un act, eu nu ştiu oamenii ăia cum au dat banii ăia."

Localnic: „Io când am făcut pentru construcţie autorizaţia mi-a zis doamna: „trebuie să lăsaţi 4 metri să intre pompierii.” Și ăştia au făcut bloc pe toată zona de 10 metri pe 70 de metri, e inadmisibil."

Femeie: „La primăria Sectorului 5 n-a interesat pe nimeni de noi, am făcut sesizări peste sesizări, din cauza dumnealor suntem în situaţia în care suntem.”

Cel care a reuşit imposibilul, adică să construiască fără să fi obţinut autorizaţie de la primărie se numeşte Ilie Ioniţă. 

Reporter: „Cine a costruit blocul?”
„Domnul Ioniţă Ilie, care e dezvoltator şi are mai multe blocuri.”
Reporter: „Aţi încercat să luaţi legătura cu el?”
„Am înţeles că este plecat din ţară."

Echipa Știrile ProTV l-a contactat pe dezvoltator.

Reporter, telefon: „Bună ziua, domnul Ioniţă!”
Ilie Ioniţă, dezvoltatorul blocului: „Alo, da, bună ziua!”
Reporter: „De la ProTV vă sun, de la ştiri, pentru o scurtă înregistrare legată de situaţia blocului care a ars.”
Dezvoltator: „Nu mă interesează.”

developer bloc ars

Ilie Ioniţă, zis Ilie Zorilă a fost cercetat, în 2015, alături de alte persoane, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Cei anchetaţi au fost acuzaţi că au construit şi vândut zeci de apartamente fără acte legale pentru a nu plăti taxe şi impozite. Banii astfel obţinuţi i-au investit în construcţia altor blocuri. Prejudiciul a fost estimat la 2,6 milioane de euro.

Florin Enache, arhitect: „Acest gen de construcţie nu e ca un furt la bancă, în 30 de secunde ai venit, ai luat, ai plecat. E o chestie care se vede, ba se vede chiar din satelit. Suntem doar în situaţia în care nu se vrea. Suntem din nou într-o complicitate, da. "

O complicitate pe care Poliţia Capitalei a anunţat că o investighează.

Locuitor: „Cu autorizaţie sau fără, noi suntem pe drumuri."

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
61984562
Blocul care a ars în sectorul 5 avea o singură cale de evacuare. Pompierii nu au avut nici presiune la apă

Incendiul izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un bloc din sectorul 5 al Capitalei se putea incheia cu o tragedie.

61984559
O maşină de lux a ars complet, pe un bulevard din Galaţi. Proprietarul încă nu a aflat

O limuzină de peste 60 de mii de euro a ars azi-noapte pe o stradă din Galați.

61984557
Un urs a ieşit la şosea, pe drumul între Covasna şi Vrancea. Ce căuta

Încă un urs și-a făcut apariția în mijlocul traficului. De acestă dată pe drumul dintre Covasna și Vrancea.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.