Dezastru într-un bloc din Adjud după după o explozie la 4 dimineața. O persoană a fost scoasă de sub dărâmături de pompieri

×
Publicitate

Un bărbat și o femeie din Prahova au fost răniți într-o explozie în casa lor. Și în Adjud, Vrancea, a fost alertă după o deflagrație produsă într-un bloc. Un bărbat prins sub dărâmături a fost salvat de echipajele de intervenție.

Explozia de la Adjud s-a produs la 4 dimineața într-un apartament de la etajul 4, ultimul al unui bloc de locuințe. Balconul a fost pulverizat de suflul exploziei iar proprietarul, un barbat de 68 de ani, a fost prins sub un perete care s-a prăbusit.

Romică Borzea, proprietarul apartamentului: „Peretele când s-a dărâmat a venit peste pat și eu am rămas sub zid, lângă spătarul recamierului”.

În bloc, toată lumea dormea. Oamenii au fost treziți de bubuitura puternică.

Vecină: „Prima dată am zis că este cutremur dar nu era și am ieșit afară am ieșit prin toată casa fără uși, fără nimic, fără geamuri, fără nimic, toate adunate și aruncate”.

Vecină: „N-am înțeles nimic, am luat copiii și am coborât jos, toate ușile rupte, tot rupt, tot stricat, nu mai e de locuit”.

Pompierii ajunși la fața locului l-au scos din apartament pe bărbatul prins sub darâmături. Că prin minune, era nevătămat.

Cosmin Șerban, ISU Vrancea: „A fost asistat de echipajul SMURD refuzând transportul la spital. De asemenea pompierii au evacuat 3 persoane, alte 18 autoevacuîndu-se”.

Cauza deflagrației urmează a fi stabilită. Proprietarul apartamentului unde a avut loc explozia spune că umblase la centrală în seara de dinainte.

Romică Borzea, proprietarul apartamentului: „Am încercat să pornesc centrala și nu aveam gaz, m-am dus la băieții de la distrigaz și le-am spus că nu am gaz, nu ia foc centrala, vreau să îi fac probe și au zis, lasă că venim mâine”.

Deocamdată, nimeni nu are voie să intre în blocul zguduit de explozie. Locatarii au fost cazați la un hotel, ori s-au mutat pe la rude.

Constantin Lazăr, șeful biroului de protecție civilă din Primăria Adjud: „În momentul de față toți locatarii sunt evacuați și o să vină un expert în construcții pentru evaluarea blocului și pentru a decide dacă el mai poate fi locuit sau nu”.

Două persoane rănite de o butelie care a explodat în Prahova

La Drăgăneasa, în Prahova, doi tineri au fost răniți într-o explozie, produsă chiar în bucătaria locuinței. Unul dintre perețîi casei s-a prăbușit.

Vecin: „O bubuitură de pe la aragaz, butelie. Am ieșit era flacără acolo și sărise tabla în sus sărise pereții”.

Vecină: „Am văzut mult fum și flacără care depășea așa în anumite momente”.

Andreea Ursachi, purtătoare de cuvânt ISU Prahova: „A fost vorba de o acumulare de gaze, de butan de la acea butelie și practic a creat această nenorocire”.

Bărbatul de 38 de ani a fost găsit de salvatori în stare gravă. El a fost transferat, cu un elicopter, la un spital din Timișoara. Și prietena lui, în vârstă de 26 de ani, a suferit arsuri și este acum internată în secția de chirurgie plastică a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62484431
Polițist din Cluj, prins beat la volan după ce a intrat cu mașina în șanț. A refuzat să fie testat pentru consumul de droguri
Un polițist din Cluj, aflat în timpul liber, a ajuns cu mașina într-un șanț, iar colegii lui au constatat apoi că era băut.
62436198
Accident naval în Portul Constanța. O navă a lovit două vapoare acostate, posibil în urma unei erori de pilotaj
O navă a lovit două vapoare acostate în Portul Constanța, vineri, dar, din fericire, accidentul naval nu a produs și victime omenești.
62455283
Transfăgărășanul va fi modernizat ca să fie accesibil și iarna. Mesajul directorului CNAIR, la 50 de ani de la inaugurare
Transfăgărășanul ar putea fi modernizat astfel încât să fie închis o perioadă de timp mult mai mică în timpul iernii. Cel puțin aceasta este intenția companiei naționale de drumuri.