Decizia Danei Gîrbovan, propusă la Justiție, după ce Iohannis a refuzat remanierea
Dana Gârbovan, care şi-a înaintat Secţiei de judecători demisia sa din magistratură, după ce a fost propusă de Viorica Dăncilă pentru postul de ministru al Justiţiei în locul Anei Birchall, anunţă că îşi retrage demisia din magistratură.
Dana Gârbovan a scris pe pagina de Facebook că a luat act de decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerea privind numirea sa în funcţia de ministru al justiţiei.
„Voi raspunde public, punctual, motivelor presedintelui, inclusiv aceluia că propunerea ce mă vizeaza este «total impotriva valorilor democratice», după ce acesta iși va motiva in scris și publica hotărârea”, a scris Dana Gârbovan.
Gârbovan spune că a acceptat propunerea de nominalizare pentru funcţia de ministru tehnocrat al Justiţiei urmărind implementarea unor obiective absolut necesare pentru readucerea justiţiei la normalitate: condiţii optime de muncă pentru judecători şi procurori, respect pentru drepturile omului, garanţii de independenţă, scrie News.ro.
„Am prezentat transparent aceste obiective, ca punct de plecare pentru un proiect ce urmarea exclusiv imbunatatirea actului de justitiei si consolidarea independentei acesteia, avand mereu in minte dreptul fiecarui cetatean la un proces echitabil, ca si conditie indispendabila a prezervarii tuturor drepturilor si libertatilor sale fundamentale”, subliniază Dana Gârbovan.
Ea susţine că „jocurile şi calculele politice se dovedesc, insa, mai importante decat solutiile reale pentru justitie, de care sa beneficieze cetatenii”.
„Propunerea numirii mele a starnit ample si vaste comentarii, multa minciuna si calomnie, insa nu am gasit nici macar o minima dezbatere, nici o propunere facute de oameni politici, jurnalisti sau comentatori, care sa contina macar o singura solutie la problemele din justitie, ce greveaza munca a mii de judecatori si procurori si afecteaza milioane de cetateni. Am spus ca omul trebuie sa fie repus in centrul interesului statului si al justitie, dar reactiile din aceste zile au demonstrat, din nou, ca romanul si nevoia lui pentru dreptate si justitie echitabila, profesionista si independenta nu conteaza. S-a vazut din nou ca justitia e importanta ca arma in lupta politica, nu ca instrument esential pentru apararea drepturilor fiecarui roman. In aceasta perioada am primit, dupa am prezentat cele 12 obiective, nenumarate alte propuneri, critici, sugestii, solutii la obiectivele propuse, de la ong-uri, sindicate, judecatori, procurori, avocati, personal din penitenciare, cercetatori si simpli cetateni care s-au confruntat direct cu problemele din justitie. Le multumesc fiecaruia pentru ele si le voi analiza pe toate in perioada urmatoare”, mai afirmă Gârbovan.
Dana Gârbovan anunţă în continuare că îşi retrage demisia din magistratură: „Mi-am inaintat demisia catre sectia de judecatori a CSM, pentru a permite demararea procedurilor de numire. In noul context, aceasta nu mai este necesara, motiv pentru imi voi retrage demisia depusa si voi cere Sectiei pentru judecatori a CSM sa ia act de acest fapt”.
„In final, multumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-ati transmis in aceste zile. Dincolo de toate atacurile la persoana mea, am fost coplesita de sprijinul celor care mi-au transmis incurajari si gandurile lor bune. Numarul lor impresionat este o dovada in plus ca problemele din justitie afecteaza un numar enorm de romani, oameni care isi doresc cu adevarat un act de justitie independent si profesionist. Justitia nu e nici a judecatorilor, nici a procurorilor, nici a ministrului de justitie, nici a presedintelui si nici a vreunei alte institutii. Justitia este garantia drepturilor fundamentale ale omului, a libertatii fiecarui cetatean, de aceea CETATEANUL trebuie sa redevina centrul interesului pentru justitie si nici un efort nu este prea mare pentru aceasta. O Romanie normala este una in care statul respecta drepturile fiecarui roman si unde justitia nu este folosita in batalii politice! In asta cred si pentru asta voi lupta in continuare!”, încheie Gârbovan.
Judecătorul Dana Gârbovan, propusă de premierul Viorica Dăncilă pentru postul de ministru al Justiţiei, a anunţat, luni, că demisionează din magistratură.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!