CTP, după invalidarea referendumului: ”Dragnea s-a lipit ca marca de scrisoare de acest referendum”

×
Codul embed a fost copiat

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat pentru Știrile Pro TV că invalidarea referendumul organizat în 6 și 7 octombrie pentru redefinirea familiei a dus la pierderea credibilității în special a Partidului Național Liberal.

Jurnalistul a ținut să precizeze că mai mulți membri PNL, în frunte cu liderul Ludovic Orban, au ieșit public și și-au exprimat alegerea făcută, dar apoi au acuzat PSD că a încercat să confiște acest referendum.

Pierd Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal. După părerea mea, mai mult liberalii, decât PSD-ul. Pentru că politica domnului Orban, în special, nu numai însă a domnului Orban, au fost tot felul de personaje pe acolo prin PNL care s-au afișat spunând că merg și voi vota ”DA”. Pe de altă parte, au încercat să se delimiteze de PSD, spunând ”da, noi de ducem să votăm, dar PSD vrea să confiște acest referendum”, ceea ce este bezna minții. Pentru că PNL e partid politic și în momentul în care tu te implici ca partid și spui ca șef de partid ”mă voi duce și votez DA”, nu a îndemnat oamenii la vot, ”mă duc să votez DA”, asta este implicarea politică a unui partid. Și atunci ce mai ai de reproșat PSD-ului? Care face același lucru. Însă, PNL, cel puțin teoretic, are o altă poză de buletin, istorică. Liberalii nu sunt conservatori. Bine, e greu de crezut, adică e foarte posibil ca mulți din membri PNL, în special cei tineri, dar nu numai, să nu aibă habar de asta, de deceniile în care liberalii au luptat împotriva valorilor promovate de conservatori în istoria acestui partid. Ori aici suntem clar în fața unei opțiuni conservatoare. Cum să facă asta liberalii? Să își asume asta. Pe de altă parte, acum domnul Orban încearcă să spună că a existat libertate de conștiință, fiecare a făcut cum a dorit la liberali. Este fals! Din moment ce președintele partidului vine și spune ”eu votez DA”. Care libertate mai e asta? Ar fi trebuit să vină și să spună: ”mergem la vot și fiecare va vota cum crede de cuviință”. Ori nu a făcut asta”, a spus jurnalistul.

CTP a precizat președintele Klaus Iohannis a încercat să câștige voturi de pe urma acestui referendum.

Nu numai liberalii au încercat asta, și domnul Iohannis, și domnul Tăriceanu au făcut același lucru. Au practicat acest caprovarzism, încercând să scoată voturi în orice situație. Domnul Iohannis și domnul Tăriceanu s-au dus să voteze la lumânare, nu i-a știut nimeni, n-au făcut nicio declarație, ca la o adică dacă nu ieșea referendumul, să nu rezulte că ei au fost cei care l-au susținut în vreun fel. A ieșit referendumul, oricând vă pot spune ”am fost și noi și am votat”, a subliniat jurnalistul.

Citește și
liviu dragnea
Probleme în PSD și în PNL după referendum. Cum s-ar fi răzbunat contestatarii lui Dragnea

Pe de altă parte, liderul PSD Liviu Dragnea a avut o poziție asumată.

Asumată 100%. Domnul Dragnea a și transformat acest referendum în altceva decât era fie și pentru cei care s-au dus acolo mânați de Biserica Ortodoxă. L-a transformat într-un manifest anti-UE. Declarația domnului Dragnea la ieșirea de la vot a fost: ”Ani de zile am făcut ce ni s-a spus de către alții. A venit vremea să mai facem și cum vrem noi! Să nu mai facem cu vor alții, să ne facem țara noastră”. Este unul dintre cele mai agresive discursuri anti-UE. Deci ”ani de zile am făcut ce au vrut alții”. Domnul Dragnea neagă toată perioada de la 2007 încoace, de când România este membru UE. Și ce spune? ”Ieșim din UE și cu mine, aici, o să fim bine, independenți, vă conduc eu, nu mai avem nevoie de UE”, a comentat CTP.

Jurnalistul a salutat reacția socialiștilor europeni, care au felicitat poporul român pentru invalidarea acestui referendum, aceștia fiind susținător ai drepturilor omului.

Este firesc. Socialiștii sunt, se știe foarte bine, sunt dintotdeauna susținători ai drepturilor minorităților. Și în special ai drepturilor LGBT. Ai drepturilor omului și așa mai departe. Deci era firesc. Nu au cunoștințe doctrinare. Domnul Dragnea și compania în legătură cu grupul din care fac parte. Atitudinea socialiștilor este foarte corectă, nu este corectă atitudinea PSD. Deci domnul Dragnea și-a asumat, s-a lipit ca marca de scrisoare de acest referendum, lucru care a avut influență după părerea mea și asupra votului. Au fost persoane care poate că s-ar fi dus la vot dacă nu ar fi venit domnul Dragnea să se pună în fruntea referendumului. Pentru demersul respectiv, care nu a fost început de PSD, e demersul inițiat de o organizație de extremă dreaptă, această Coaliție pentru Familie, un fel de Noua Dreaptă deghizată, și de Biserica Ortodoxă. PSD s-a lipit după aceea. Iar atitudinea lui Dragnea, care în clipa de față este de vreo 5-6 ori sub scorul partidului, este undeva la 4-5% credibilitate, nu a făcut decât să trimită acasă niște cetățeni, care poate de altfel ar fi venit. De asemenea este o iluzie pe care încearcă să o întrețină PSD prin trimisul, au mai găsit unul la fundul grămezii, acum pare să-și asume, ieri nu a mai ieșit nimeni și pe cine să trimită? Pe domnul acela, Ștefănescu, care încearcă să spună că toate aceste voturi înseamnă voturi pro-PSD, care ar fi echivalabile cu voturile în alegeri pentru PSD”, a comentat acesta.

Jurnalistul a mai ținut să precizeze că nu toți cei prezenți la vot sunt votanți PSD, ci dimpotrivă.

Cu siguranță sunt mulți dintre cei care au votat ”DA” și care nu au nicio treabă nici cu PSD, nici cu PNL. S-au dus acolo pentru că au niște valori tradiționale în cap, s-au dus acolo mânați de biserică, nu pentru că sunt votanți pro-PSD, ori PSD nu vrea să vadă lucrul acesta. Dimpotrivă. Nu toți cei care au votat cu ”DA” sunt PSD-iști și mulți dintre cei care nu s-au prezentat la vot sunt anti-PSD. Sunt în primul rând anti-Dragnea”, a explicat acesta.

Întrebat ce posibilă reacție va avea Liviu Dragnea după invalidarea acestui referendum, CTP a decris că poate urma fără probleme calea aleasă de președintele Iohannis. ”Poate să nu mai spună nimic. Așa cum iată domnul Iohannis nu a spus niciun cuvânt despre referendum. Și acum speră ca din mișcarea asta, s-a dus, a votat, deci dacă referendumul ieșea, domnul Iohannis spunea: ”Da, am votat. Nicio problemă. Și eu am votat” și lăsând să se înțeleagă că a votat pentru valorile tradiționale. N-a ieșit referendumul, nu s-a afișat în niciun fel, n-a făcut nicio declarație, deci poate să ia voturi în continuare. Același lucru poate să-l facă domnul Dragnea acum. Să tacă chitic. Să nu mai spună un cuvânt, nu m-ar mira. Pentru el fiind o problemă încheiată. Are alte lucruri”.

Jurnalistul a încheiat prin a spune că PSD pierde o parte mare din electorat din cauza faptului că încă îl are ca lider pe Liviu Dragnea.

Trebuie să țină seama de faptul că domnul Dragnea în clipa de față, pe lângă faptul că nu este o locomotivă pentru partid, este o frână hidraulică pentru partid. Blochează PSD-ul. Adică există mai mulți anti-Dragnea acum, decât anti-PSD. E de văzut cât își vor mai asuma acest lucru PSD, să piardă în continuare din pricina domnului Dragnea. Apoi cu domnul Dragnea s-a mai întâmplat ceva extrem de important acum: s-a rupt magia. Domnul Dragnea a trăit pe baza votului din 2016, care nici măcar nu i s-a datorat. Acel vot imens nu s-a datorat politicianului de geniu Dragnea, nu s-a datorat iscusinței lui fabuloase. Nici vorbă! S-a datorat domnilor sau a fost din cauza domnilor Iohannis și Cioloș. Comportamentul domnului Cioloș în ultimele luni, comportamentul curluntrist al domnului Cioloș, precum și opțiunea domnului Iohannis de a o numi pe doamna Gorghiu la conducerea PNL în campanie, în perioada respectivă au dus la faptul că electoratul lor a stat acasă. Nu s-a dus să voteze PSD, dar a stat acasă. Așa a ajuns Dragnea marele magician al alegerilor. Ori acum s-a sfărâmat acest mit. Înfrângerea asta majoră, drastică a lui Dragnea i-a șters aura pe care o avea în mod nejustificat, mitul lui din 2016”, a încheiat jurnalistul. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Biserica și Coaliția pentru Familie caută vinovații după referendum. Ce spun sociologii
Biserica și Coaliția pentru Familie caută vinovații după referendum. Ce spun sociologii

După săptămâni de campanie pro şi contra, tensiuni în societate şi nu una, ci două zile, alocate votului, referendumul care a cheltuit 40 de milioane de Euro privind redefinirea familiei în Costituție nu poate fi validat.

Probleme în PSD și în PNL după referendum. Cum s-ar fi răzbunat contestatarii lui Dragnea
Probleme în PSD și în PNL după referendum. Cum s-ar fi răzbunat contestatarii lui Dragnea

După referendum s-a înteţit scandalul în politica românească. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu a ieşit să comenteze rezultatele, dar i-a lăsat pe colegi să explice că ei nu şi-au asumat demersul, aşadar, nu li se poate imputa eşecul.

Referendum pentru familie, invalidat. Rezultate finale oficiale: prezența la vot a fost de 21,10 %
Referendum pentru familie, invalidat. Rezultate finale oficiale: prezența la vot a fost de 21,10 %

Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele oficiale finale cu privire la referendumul pentru redefinirea familiei, organizat în 6 și 7 octombrie 2018.

Recomandări
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”
Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”

Elena Lasconi a declarat după consultările de la Cotroceni că Iohannis ”nu are legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român”. Președinta USR i-a cerut lui Klaus Iohannis să-și dea demisia.

Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan
Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan

Liberalul Crin Antonescu este varianta cea mai vehiculată pentru poziția de candidat comun al alianței PSD-PNL-UDMR-minorități la alegerile prezidențiale. Paradoxal, însă, nominalizarea sa este întârziată pentru că PNL ar înclina și spre Nicușor Dan.