Criză majoră a deșeurilor la Ploiești. Gunoiul este neridicat de 6 zile, primarul cere urgent instituirea stării de alertă

62522046

Autoritățile din Ploiești susțin că municipiul se află ”în pragul unei crize sanitare”. Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului, primarul orașului, Mihai Polițeanu, solicită urgent instituirea stării de alertă.

Edilul a cerut acest lucru și autorităților la nivel județean, însă Prefectura Prahova a transmis că prefectul a cerut puncte de vedere din partea mai multor instituții înainte de a lua o decizie.

Într-o scrisoare transmisă, duminică, premierului Marcel Ciolacu, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, ministrului Mediului, Mircea Fechet, și secretarului de stat Raed Arafat, primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, transmite că Ploieștiul se confruntă cu o ”situație critică generată de blocajul colectării deșeurilor” și solicită instituirea de urgență a stării de alertă.

”Documentul detaliază acțiunile ilegale care au condus la această criză și subliniază necesitatea unor măsuri imediate pentru protejarea sănătății publice”, informează Primăria Ploiești, potrivit News.ro.

”Municipiul Ploiești se află într-o stare de urgență sanitară iminentă, colectarea deșeurilor municipale fiind blocată de 6 zile din cauza inacțiunii voite sau tacite a unor instituții publice județene. (...) Vă solicităm: sprijinul necesar din partea Ministerului Afacerilor Interne pentru ca Instituția Prefectului să aprobe starea de alertă în cursul zilei de luni, 24.02.2025; sprijinul necesar din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru deblocarea imediată a procedurilor de acordare a autorizației de mediu, precum și luarea măsurilor legale și administrative împotriva conducerii APM Prahova; toate măsurile legale necesare pentru tragerea la răspundere a celor vinovați pentru situația creată”, transmite Mihai Polițeanu reprezentanților Guvernului.

Primarul orașului se adresează reprezentanților Executivului după ce a cerut autorităților la nivel local să declare stare de alertă în oraș, fapt ce ar permite intervenția de urgență pentru ridicarea gunoiului, însă Prefectura Prahova a cerut puncte de vedere din partea mai multor instituții înainte de a lua o decizie în acest sens.

Sâmbătă, Prefectura Prahova a transmis că, în cursul zilei de vineri și sâmbătă dimineață, structurile de specialitate s-au adresat mai multor instituții, autorități și operatori, ”cu solicitarea de a comunica în regim de urgență puncte de vedere și documente care să justifice acordul sau - după caz - refuzul prefectului de aviza starea de alertă”. Astfel, au fost cerute puncte de vedere din partea Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, structurilor cu atribuții în domeniu din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ⁠Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, Direcției Juridice din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, Primăriei Ariceștii Rahtivani, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri și tuturor operatorilor privați implicați în această speță.

”Conform O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, Art. 4^4 “La declararea stării de alertă și pe durata acesteia comitetele pentru situații de urgență hotărăsc aplicarea, în condițiile legii, a uneia sau mai multor măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, pentru asigurarea rezilienței comunităților și pentru diminuarea impactului tipului de risc”, a transmis Prefectura Prahova sâmbătă.

Ploieștiul a ajuns în situația de a se confrunta cu o nouă criză de deșeurilor după ce orașul a ieșit, în luna decembrie, din ADI Deșeuri Prahova și a decis să încheie contract de salubritate cu un nou operator, firma Brantner, renunțând la compania Bin Go Solutions (Fostă Rosal), care are contract cu ADI Deșeuri.

Bin Go Solutions a contestat la mai multe instituții, inclusiv în instanță, refuzul autorităților de a mai permite companiei să opereze pe străzile orașului, însă a pierdut. Pe de altă parte, noul operator de salubritate nu poate intra pe străzi cu autogunoierele pentru că nu are avizul necesar din partea Agenției pentru Protecția Mediului Prahova.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62427708
O nouă fraudă online. Mesajul fals primit de utilizatori prin care hackerii pot fura conturi de mesagerie. Cum funcționează

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi tentative de fraudă, prin mesaje primite într-o aplicaţie în care victimele sunt îndemnate să voteze online pentru a ajuta un participant la un presupus concurs sau competiţie artistică.

62522043
CTP, reacție după ultimul discurs al lui Călin Georgescu: „Chiar așa a cuvântat aseară Mesia cu Macete”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a scris recent despre susținătorii lui Călin Georgescu și despre mesajul acestuia pe care îl numește „Deschiaburirea Europei”.

62522034
Pârtia de la Buscat, atracția perfectă de lângă Cluj. Cât plătesc cei care vor să învețe să schieze aici

Pe pârtia de la Buscat, o zonă mai puțin cunoscută, aflată la aproximativ o oră de Cluj-Napoca, a fost o zi superbă pe pârtii.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.