Cristian Pîrvulescu explică de ce au făcut procurorii percheziţii marţi la SNSPA

×
Publicitate

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Cristian Pîrvulescu, a explicat de ce au făcut procurorii percheziţii, marţi dimineaţă, la sediile SNSPA.  

„Am fost la Parchet, este foarte adevărat, dar nu aş putea să spun că a fost o zi complicată. Din contră, a fost o zi lămuritoare şi pentru mine, şi pentru SNSPA, şi pentru mass media. Am avut o discuţie foarte bună cu procurorul de caz, care este un tânăr care este specializat în agresiuni sexuale, în violenţă sexuală, foarte profesionist, care avea deja în mare măsură dosarul format, a avut discuţii atât cu unii colegi mai tineri care au fost în practică cu domnul profesor Bulai, cât şi cu foarte multe din studente. Mi-au pus câteva întrebări referitoare la posibile sesizări, am lămurit situaţia, nu au existat niciun fel de sesizări formale şi la o discuţie informală pe care am purtat-o cu studenţii în luna aprilie, în care au apărut câteva probleme şi le-am cerut sprijinul pentru a le putea investiga”, a declarat, marţi seară, la TVR Info, Cristian Pîrvulescu, audiat ca martor în dosarul de folosirea funcţiei în scop sexual deschis în urma investigaţiei jurnalistice care îl vizează pe Alfred Bulai.


Profesorul a catalogat discuţia cu procurorul drept ”una cât se poate de constructivă, de lămuritoare”.

Pârvulecu a explicat şi de ce procurorii au făcut, marţi, descinderi la trei adrese, în spaţii unde funcţionează SNSPA.

„De ce s-a întâmplat percheziţia de astăzi? Pentru că, din nefericire, a fost o problemă de comunicare. Adresa din partea Parchetului trimisă pe 31 iulie a ajuns la o adresă de e-mail care nu era folosită. SNSPA a răspuns pe 14, cerând încă câteva zile suplimentare pentru a strânge documentele – este perioadă de vacanţă în universităţi, singura lună de vacanţă e august – deja mandatele de percheziţie erau aprobate la data respectivă. Au venit astăzi, au strâns cât au putut de mult, o să le punem la dispoziţie şi celelalte informaţii pe care le vom găsi în continuare”,
a arătat Cristian Pîrvulescu.

Percheziţii au avut loc, marţi, în mai multe locaţii aparţinând SNSPA în dosarul deschis după acuzaţiile lansate de mai multe studente la adresa sociologului Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA.

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi administrative (SNSPA) Cristian Pîrvulescu, a fost audiat, marţi, în dosarul de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. Acesta are calitate de martor.

Sociologul Alfred Bulai, profesor şi cunoscut analist politic la TV, în vârstă de 61 de ani, le cere studentelor să se dezbrace în faţa lui, în practică, în camera unde este cazat şi unde le cheamă să le ofere feedback academic, a scris site-ul de investigaţii snoop.ro, după ce a discutat cu 18 victime şi martori din perioada 1995-2024 despre comportamentul profesorului de-a lungul carierei sale de aproape trei decenii, dintre care mai mult de 20 de ani în SNSPA.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62475827
Crimă înfiorătoare în Maramureș. Un bărbat a fost înjunghiat mortal într-o zonă cu acces dificil

Un bărbat de 71 de ani a murit, marţi, după ce a fost înjunghiat, în urma unui conflict, în zona Valea Morii din judeţul Maramureş.

62476812
O turistă din Germania s-a accidentat grav după ce a căzut în cap, de pe o stâncă, în Munţii Bucegi

O turistă din Germania s-a accidentat grav, marţi, după ce a căzut de pe o stâncă şi s-a lovit la cap, în timp ce se afla pe un traseu din Munţii Bucegi.

 

62452985
Efectele secetei în România: Cartofii sunt cu 30% mai scumpi decât anul trecut. Cât a ajuns să coste un kilogram

Supranumit „pâinea săracului”, cartoful a devenit marfă de preț, pentru că recolta este slabă anul acesta.

Recomandări
F 18 gettyimages 2236844959
Alertă în Tulcea, după ce a fost detectată ”o ţintă aeriană”. MAPN anunță că două aeronave F-18 au fost ridicate de la sol

Ministerul Apărării Naționale a anunțat sâmbătă dimineața că sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat în noaptea de 25 spre 26 septembrie, ”o ţintă aeriană” în apropierea graniței cu România.

Doald trump xi jinping gettyimages 2296993948
Donald Trump, întrebat ce a obținut de la președintele Chinei: „Totul. Am avut o întâlnire cu adevărat extraordinară”

Xi Jinping a părăsit vineri seară Statele Unite, la capătul unei vizite de trei zile descrisă de gazda sa drept „pozitivă pentru ambele țări”. Nu au fost anunțate decizii concrete, dar Donald Trump s-a întrecut în superlative.

ministri Siegfried Muresan
LIVE UPDATE. Siegfried Mureșan depune astăzi la Parlament forma finală a programului de guvernare și lista miniștrilor

Siegfried Mureșan va depune la Parlament, în această dimineață, forma finală a programului de guvernare și lista miniștrilor. I le-a prezentat vineri și președintelui Nicușor Dan, în cadrul unei întâlniri la Palatul Cotroceni.