Cozi uriașe la vama Nădlac. Timpul de așteptare a ajuns la trei ore

×
Publicitate

Românii continuă să se întoarcă acasă în valuri. Aproape 20 de mii de oameni au intrat în țară prin Vama Nădlac, după ce Ungaria a permis tranzitarea teritoriului său pe timpul nopții.

 

Practic, de ieri până azi, numărul alor noștri s-a triplat. Având în vedere această situație, au de așteptat mai mult la graniță.

 

De azi noapte, de la ora 1, și până astăzi, la ora 14, peste 14.500 de români au ajuns în Vama Nădlac.

Autoritățile române au convenit cu cele de la Budapesta deschiderea unui culoar unic de tranzitare a țării vecine. Nimeni nu se poate abate de la el, iar ciculatia este permisă doar între ora locală 21 și 5 dimineața.

La destinație în Vama Nădlac, timpul mediu de așteptare este de trei ore, pentru că sunt proceduri suplimentare de îndeplinit. Ca să facă față aglomerației, responsabilii au deschis 7 artere și au fost aduși polițiști de frontieră și din alte vămi. Volumul de muncă este însă foarte mare.

În funcție de zona din care vin, oamenii fie sunt plasați în carantină în județul Arad, fie sunt trimiși în județele de reședință, unde au obligația să rămână în izolare la domiciliu. Polițiștii au luat măsuri astfel încât să nu se abată de la drum prin alte localități, ci să meargă direct acasă.

În cazul celor care transportă mărfuri, n-au fost lăsăți să treacă până când polițiștii n-au i-au verificat la Direcția de Sănătate Publică.

Pe cât de mare este nebunia de la frontieră, pe atât de gol a fost astăzi cel mai important aeroport al României. Foarte multe curse au fost anulate de pe Henri Coandă. În plus, sunt anulate zborurile către Italia și Spania.

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă românilor să dea dovadă de responsabilitate și, dacă nu este neapărat necesar, să nu plece la drum. În același timp, le recomandă celor aflați temporar în străinătate să revină de urgență în țară.

 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62115444
Cum scapi de stres atunci când te-ai autoizolat la domiciliu. Sfaturi de la specialiştii OMS şi CDC
Măsurile impuse la nivel naţional şi mondial de pandemia provocată de noul coronavirus ne afectează în bună măsură viaţa de zi cu zi şi aduc în comunităţi un factor de stres nemaiîntâlnit în ultimele decenii.
62115445
Haz de necaz. Românii au creat ”Doina virusului”
Un site de umor a creat ”Doina virusului”, o parodie pe linia melodică a baladei ”Cântă cucu-n Bucovina”.
62115441
Se aruncă miliarde pentru exclusivitatea asupra vaccinului anti Covid-19. Cum se bat giganții lumii
Americanii testează primul lor vaccin anti Covid-19, în timp ce Donald Trump a oferit un miliard de dolari germanilor pentru exclusivitatea asupra unui produs similar. Pe de altă parte, chinezii vor să obțină patentul unui tratament dezvoltat de SUA.