Construirea Neptun Deep lângă o zonă de război, o „sinucidere curată”. Ce spune Greenpeace despre proiect

62359660

Construirea celei mai mare exploatări de gaze din Europa - Neptun Deep - lângă o zonă de război, fără o analiză de risc privind minele marine în derivă este o sinucidere curată, susţin reprezentanţii organizaţiei Greenpeace România.

 

„Nu vedem prea curând un deznodământ în ceea ce priveşte războiul Rusiei în Ucraina. Este sinucidere curată să construieşti cea mai mare exploatare de gaze din Europa lângă o zonă de război, fără să prezinţi în prealabil o analiză de risc privind minele marine în derivă asupra instalaţiilor şi fără să propui o serie de măsuri necesare pentru reducerea riscurilor asociate. APM Constanţa trebuie să solicite de urgenţă aceste analize celor de la OMV şi Romgaz înainte de a lua orice decizie finală referitoare la acordul de mediu pentru proiectul Neptun Deep", a declarat, Vlad Cătună, coordonator campanii, Greenpeace România, citat într-un comunicat.

Activiştii de mediu precizează faptul că minele marine plutitoare au provocat numeroase accidente în Marea Neagră, unele chiar aproape de zone locuite şi frecventate de turişti. De asemenea, a fost necesară dezamorsarea mai multor mine în imediata vecinătate a proiectului planificat Neptun Deep.

„În special în timpul fazei de construcţie, minele marine reprezintă un risc pentru navele de transport şi pentru personalul de pe şantier. Odată ce platforma este în funcţiune, minele pot deteriora conducta de transport, ancorele sau puţurile de foraj. În cazul în care gazele se scurg din cauza daunelor provocate de mine, acest lucru ar fi un dezastru pentru climă. După cum arată analiza Greenpeace a documentelor EIA, o scurgere care durează doar câteva zile poate elibera o cantitate de gaze cu efect de seră egală cu cea care ar fi eliberată într-un an întreg de exploatare", notează sursa citată.

Ce este Neptun Deep

Neptun Deep este cel mai mare proiect planificat în domeniul gazelor fosile din Uniunea Europeană (UE).

Conform documentelor evaluării impactului asupra mediului (EIM) analizate de Greenpeace, acesta va produce peste 200 de milioane de tone de gaze cu efect de seră, echivalentul a cât emite România în trei ani.

„Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa a accelerat procesul de aprobare pentru Neptun Deep prin publicarea deciziei finale pentru emiterea Acordului De Mediu pe 14 iunie. Această decizie a fost emisă fără a lua în considerare riscurile implicate de minele marine din Marea Neagră şi a daunelor pentru mediu pe care acestea le-ar putea provoca", se arată în comunicat.

Greenpeace România a acţionat în instanţă companiile OMV Petrom şi Romgaz, Primăria şi Consiliul Local Tuzla, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" pentru nereguli în procesele de aprobare şi lipsă de transparenţă în legătură cu date cruciale ce vizează substanţele toxice ce vor fi deversate în Marea Neagră.

În acelaşi timp, organizaţia de mediu a lansat o petiţie pentru protejarea Mării Negre şi oprirea proiectului Neptun Deep.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62458530
Ofertă pentru elevii care aleg cariera de marinar, la Galați. „Salariul este foarte interesant”

Marinarii calificați se găsesc tot mai greu la noi în țară. Ultima școală civilă care pregătește navigatori - Liceul de Marină din Galați - găsește cu greu elevi, deși îi atrage cu burse și alte beneficii.

62458494
O maşină de gunoi s-a făcut scrum pe centura orașului Ploieşti. Ce s-a întâmplat cu șoferul

Pericol, luni, pe șoseaua de centură a orașului Ploiești.

62458488
Un jandarm arădean a fost arestat preventiv după ce și-a violat concubina. Cei doi au împreună doi copii

Caz șocant la Arad. Un jandarm de 46 de ani a fost arestat preventiv pentru viol în formă agravată. Bărbatul a fost reclamat de partenera sa, angajată în Ministerul de Interne.

Recomandări
Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
BNR anunță un record istoric. Euro urcă la 5,27 lei, peste nivelul din mai, când a fost un șoc provocat de căderea Guvernului

Leul se depreciază pe piaţa interbancară, după ce cursul valutar leu/euro a urcat, miercuri, 23 septembrie, la 5,27 lei/euro, peste cotaţia anunţată marți, de 5,2647 lei/euro.

Pod prabusit tir
Un pod de fier s-a prăbușit cu un TIR de zeci de tone pe el, în Bacău. Autoritățile locale dau vina pe șofer

Un pod de fier peste râul Trotuș s-a prăbușit, în noaptea de marți spre miercuri, pe DN 12A, într-o localitate din judeţul Bacău, tocmai când trecea un TIR peste el. 

Vlcsnap 2026 09 23 12h54m04s534
Cine este tânăra Valentina, care a fost găsită moartă într-o valiză în apele Oltului. Iubitul ei este de negăsit

Caz șocant în județul Vâlcea. Câțiva pescari au scos la mal o valiză, în care au descoperit cu groază trupul fără viață al unei tinere. Anchetatorii spun că victima a fost ucisă cu violență.