Cod portocaliu de vânt puternic. Rafalele cu forța unui uragan. Care este zona afectată

62423252
Pro TV

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de vânt puternic pentru zona de munte a judeţului Cluj, unde rafalele pot ajunge la 140 de kilometri la oră.

 

Potrivit ANM, miercuri, în intervalul 12:00 - 15:00, este cod portocaliu de vânt în zona de munte a judeţului Cluj.

Este vizată zona înaltă, la altitudini mai mari de 1800 de metri altitudine.

”Se vor semnala intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 120-140 km/h”, arată ANM.

Meteorologii anunţă patru zile de vânt puternic, ploi, lapoviţă şi ninsori în aproape toată ţara.

Potrivit atenţionării de cod galben emise de ANM, la munte, ninsorile vor fi intense şi viscolite şi se va depune strat de zăpadă de peste 10...20 de centimetri.

În Carpaţii Meridionali şi Orientali vântul va atinge 90 de km/h.

În Transilvania, apoi şi în Moldova vor predomina ninsorile, iar În Dobrogea, vestul şi sudul Olteniei, precum şi în sudul, centrul şi estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 70 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Citește și...
62499571
Premierul României din anul 1859, analiză despre poporul român: „S-au obișnuit cu relele și uită lesne”

Ion Ghica, unul dintre primii premieri din istoria României, a scris în 1879 un text despre psihologia poporului român ale cărui concluzii par a avea o valoare universală, aplicându-se chiar și după aproape un secol și jumătate.

62321055
Cod Galben de ninsori în peste jumătate din ţară. În unele zone, stratul de zăpadă va depăși 20 de centimetri | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare Cod Galben de ninsori şi intensificări ale vântului valabilă în 29 de judeţe.

62499555
Sarmale de post – rețete pentru cele mai bune sarmale de mănăstirești. Sfaturi și trucuri utile pentru gospodine

Sarmalele de post reprezintă un preparat apreciat în perioada posturilor religioase, dar nu numai. Fără carne, dar pline de savoare, sarmalele de post sunt o mâncare sănătoasă, hrănitoare și ușor de preparat.    

Recomandări
62584237
Ţintă aeriană detectată lângă graniţa României. Două aeronave F-18 au fost ridicate şi a fost emis mesaj RO-Alert în Tulcea

O ţintă aeriană a fost detectată în noaptea de marţi spre miercuri, la est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, anunţă Ministerul Apărării.

Kelemen hunor
Kelemen Hunor: Dacă ţinem cont de declaraţiile liderilor din Parlament, nu există 233 de voturi pentru învestirea Guvernului

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, înaintea votului din Parlament pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureşan, că, dacă liderii politici îşi menţin poziţiile anunţate, nu există cele 233 de voturi necesare pentru învestire.

Perchezitii diicot 3
Percheziţii la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Dâmboviţa, Bacău şi Ilfov, într-un dosar care vizează încălcarea şi eludarea sancţiunilor internaţionale.