Cod galben de ploi si vijelii în 16 judete din jumatatea de sud a tarii. Temperaturile scad considerabil

×
Publicitate

Ploile nu se vor opri prea curand, ne anunta meteorologii, care au emis un cod galben de vreme rea, valabil miercuri noapte, in 16 de judete din sudul tarii. Specialistii anunta ploi torentiale si chiar grindina, pana spre sfarsitul saptamanii.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben in 16 judete din jumatatea de sud a tarii, unde din noaptea de miercuri spre joi si pana vineri dupa-amaiza vor fi ploi torentiale, descarcări electrice, vijelii si, in unele zone, caderi de grindina.

Atentionarea vizeaza instabilitate atmosferica accentuata si ploi insemnate cantitativ in Oltenia, sudul Banatului si al Munteniei, Dobrogea si cea mai mare parte a Carpatilor Meridionali.

In aceste zone vor fi ploi torentiale, spun meteorologii, cu descarcari electrice, intensificari ale vantului sau chiar vijelii si izolat caderi de grindina.

Cantitatile de apa vor depasi local 20-25 litri pe mp si pe arii restranse chiar 50 l/mp.

Vremea ramane racoroasa cu temperaturi mai mici decat cele normale pentru aceasta perioada. Joi se vor inregistra intre 17 grade si 27 grade. Iar in noaptea de joi spre vineri vom avea temperaturi minime intre 8 si 18 grade, spun meteorologii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
60572235
Ploile continua si in zilele urmatoare, iar vremea se mentine rece. Prognoza meteo pana sambata
Nu scapam de ploi in zilele urmatoare, iar temperaturile se mentin la valori modeste in cea mai mare parte a tarii.
61521856
Saptamana aduce ploi si instabilitate atmosferica in mai toata tara. Prognoza meteo pana vineri
Nu scapam de instabilitate si de ploi in zilele urmatoare, iar maximele termice vor fluctua nesemnificativ si se vor situa sub mediile acestei perioade.  
61530516
Cea mai friguroasa zi de 16 iunie din ultimii 50 de ani. Explicatia meteorologilor pentru scaderea de 14 grade in 7 zile
Romania s-a confruntat, luni, cu cea mai friguroasa zi de 16 iunie din ultima jumatate de secol. Minima a fost de 8 grade Celsius, o temperatura normala pentru un inceput timid de primavara, nicidecum pentru o zi autentica de vara.