Coadă la magazinele de arme din Ungaria. ”Vindem de cinci ori mai mult”, spun comercianții

62113418

Maghiarii stau la coadă pentru a cumpăra arme. Se tem că se va instaura dezordinea socială, pe fondul răspândirii pandemiei de coronavirus

”În ultimele săptămâni, s-a înregistrat o creștere a vânzării de arme în Ungaria”, anunță Reuters, care precizează că este vorba despre arme de calibru redus.

”Este o măsură de precauție”, a spus Peter Rostas, unul dintre cumpărătorii adunați în fața unui magazin de arme din Budapesta, unde sunt comercializate arme non-militare, pentru care nu este necesară obținerea unui permis. ”Prefer să râd mai târziu, decât să mă găsesc într-un conflict doar cu o mătură în mână”, a mai explicat acesta.

”Vindem de cinci ori mai multe arme decât într-o lună normală de martie. Am putea vinde chiar și de 15 ori mai mult, dar nu mai avem arme cu gloanțe de cauciuc” a spus Gabor Vass, proprietarul a trei magazine.

Și în Cehia, Asociația producătorilor de arme a anunțat o majorare cu peste 10% a vânzărilor.

Aproape 300.000 de persoane au permis pentru a purta arme atât în Ungaria, cât și în Cehia. Pentru armele ușoare, nu este însă nevoie de permis.

Și americanii s-au înghesuit să cumpere arme

În Statele Unite, armele par să fi devenit noua hârtie igienică. Altfel spus, americanii se îmbulzesc să își cumpere arme și muniție, de parcă ar pleca la război.

Un bărbat din Kentucky spune că vrea să fie pregătit pentru ….orice scenariu: ”Ați văzut ce panică a fost la magazine în prima săptămână. Ce o să fie peste o lună sau două? Cine știe ce surprize ne mai ascunde natură umană?!…”

Distribuitorii vorbesc despre o creștere a cererii cu aproape 70 la sută la arme și muniție.

Articol recomandat de sport.ro
Fără titlu de Grand Slam în 2026, Aryna Sabalenka a luat o decizie radicală
Fără titlu de Grand Slam în 2026, Aryna Sabalenka a luat o decizie radicală
Citește și...
62116594
UE este gata să înceapă negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord
Uniunea Europeană este pregătită să înceapă negocierile de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, potrivit unui proiect de decizie unanim al celor 27 de ţări membre ale blocului comunitar.
62116578
Un preot britanic a luat foc în timpul slujbei VIDEO
Un preot britanic a trecut prin clipe de spaimă în timp ce înregistra slujba pentru enoriași.
62116115
Italia a centralizat datele persoanelor decedate care aveau coronavirus. Ce s-a constatat
Italia a reușit să centralizeze datele persoanelor infectate cu coronavirus care au decedat.