Cîțu, după incendiul de la Constanța: Este de neacceptat. Am cerut demiterea managerului spitalului

×
Publicitate

Premierul Florin Cîțu a transmis, vineri, condoleanțe familiilor victimelor incendiului de la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanța și a informat că a cerut demiterea managerului instituției.

Am ținut în permanentă legătură cu autoritățile pentru a mă asigura că pacienții sunt transferați la spitalele din zone. Este de neacceptat să se întâmple astfel de lucruri în spitalele din România. Este o realitate pe care începând din acest an încercăm să o modificăm după 30 de ani în care nu s-a făcut aproape nimic pentru sistemul de sănătate din România”, a declarat Florin Cîțu.

 "Așa cum am cerut MS să pregătească valul 4 am cerut acea anchetă pentru a vedea cum a fost pregătit valul 4. În acest moment este important să se uite care sunt soluțiile pe termen scurt că astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Știți foarte bine că este o presiune pe sistemul de sănătate pe termen scurt. Pe termen mediu este important că tot ce avem în PNRR să fie implementat pentru a avea un sistem modern care să facă față tuturor situațiilor. Așa cum am spus am cerut acea anchetă la MS, voi avea rezultatele în acest weeked și le voi prezența. Deja știm că am intrat în acest val 4 cu un număr insuficient de paturi. Ceea ce vedem astăzi este că nici secțiile AȚI nu au fost pregătite de valul 4. Mai mult, a existat acel raport după tragedia de la Piatra Neamț. Există o evaluare", a continuat premierul. 

Premierul a punctat că a cerut primarului Constanței să îl demită pe managerul spitalului de Boli Infecțioase,  Stela Halichidis.

"Am luat două decizii. L-am sunat pe domnul primar Virgul Chițac și am cerut să o demită pe dna manager a spitalului de Boli Infecțioase. De asemenea, am semnat ordinul de demitere a președintelui ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate), care de când a intrat în funcție nu a mai făcut nicio evaluare și era în atribuțiile sale să facă evaluări în ceea ce privește acreditările spitalelor din România. Mai ales că în acest spital din Constanța avem mai multe nereguli pe care le-am descoperit", a mai spus șeful Guvernului. 

Cîțu a spus că șeful ANMCS nu ar fi făcut nicio evaluare, nu a mers la spitale pentru evaluare, ci s-ar fi bazat doar pe declarații pe proprie răspundere a managerilor.

"Eu îl demit pe domnul președinte că e în subordinea secretariatului general al Guvernului și pot sa fac acest lucru. Nu și-a dus la îndeplinire sarcinile. Mă aștept la aceeași intransigentă de la Ministerul Sănătății sau orice altă instituție care avea atribuții în pregătirea valului 4 și nu a făcut-o. Cei responsabili pentru că nu au pregătit valul patru vor plăti indiferent de funcția pe care o dețin acum, ori au deținut-o la ministerul Sănătății", a mai spus premierul. 

Managerul spitalului, în lacrimi, la TV

Stela Halichidis, cea care a condus Spitalul de Boli Infecţioase din Constanța, a izbucnit în lacrimi, vineri, în direct, în timp ce vorbea despre ce s-a întamplat.

Simt o enormă durere, ca și cum toată munca mea... Mi-am distrus viața, cariera, tot... de când a început pandemia, să salvăm oamenii. Parcă totul a fost în zadar! Omenește nu cred că se putea face mai mult decât am făcut eu. M-am dedicat trup și suflet acestui țel. S-a întâmplat această nenorocire, atrag atenția că se poate întâmpla oriunde, la orice spital din țară. Nu știu ce este de făcut, dar managerii trebuie ajutați. Am vrut, în nenumărate rânduri, să-mi dau demisia, pentru că știam în ce m-am băgat, dar am vrut să conduc această minunată echipă medicală pe care o am și am reușit până acum. Îmi pare nespus de rău”, a declarat ea la Antena 3.

Amintim că 7 persoane au murit, vineri dimineata, în urma unui incendiu izbucnit  la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Arafat, întrebat dacă-şi reproşează ceva după noua tragedie: Doctorul Arafat nu este Superman să rezolve toate problemele

Secretarul de stat Raed Arafat a afirmat, vineri, întrebat dacă-şi reproşează ceva după noua tragedie înregistrată într-un spital, că rolul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă este e a interveni în situaţii extrem de grele.

Alex Dima: „Toţi politicienii au promis spitale. Unde sunt spitalele regionale?”

„Trăim în țara în care nimeni nu răspunde pentru aceste nenorociri” spune Alex Dima. Jurnalistul PROTV a publicat un text de opinie în care arată una din cauzele tragediei de la Constanța: cearta pe putere a politicienilor.

Comsia Europeană transmite condoleanțe familiilor victimelor incendiului izbucnit la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

Purtătorul șef de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, a transmis condoleanțe prietenilor și familiilor victimelor incendiului izbucnit vineri dimineață la un Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.