Certificat COVID. În ce țări este obligatoriu să prezinți dovada de vaccinare

62198988

Certificatul digital european COVID-19 a intrat oficial în vigoare de la 1 iulie cu obiectivul de a relansa vara aceasta călătoriile în interiorul Uniunii Europene.

Certificatul digital COVID este necesar în acest moment persoanelor care călătoresc în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum și în Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

De asemenea, Elveția, San Marino și Vatican sunt pregătite din punct de vedere tehnic pentru intrarea în vigoare a acestui certificat.

Numeroase state membre au început emiterea lui încă înainte de data oficială a intrării în vigoare, 1 iulie, dată de la care documentul este acceptat în întregul spaţiu european.

Cu acest document titularul său atestă dacă a fost vaccinat anti-COVID-19, dacă a fost testat negativ pentru COVID-19 sau dacă a trecut recent prin această boală şi poate astfel să fie considerat imunizat.

Revine fiecărei ţări membre să decidă dacă, în plus faţă de testele PCR, acceptă şi testele antigen rapide. Comisia Europeană recomandă acceptarea ambelor şi armonizarea valabilităţii lor, sugerând ca testele PCR (negative) valabile să fie efectuate cu până la 72 de ore înaintea sosirii şi cele antigen cu până la 48 de ore, potrivit Agerpres.

Pentru a dovedi o infectare anterioară este necesar un test PCR pozitiv nu mai vechi de 180 de zile, termen pe care statele membre au libertatea să-l reducă; testele serologice nu sunt încă acceptate.

Vaccinurile acceptate pentru acest certificat sunt cele autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), şi anume Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson. Dar statele membre pot accepta şi alte vaccinuri, cum este cazul Ungariei, care foloseşte de asemenea vaccinul rusesc Sputnik.

Certificatul digital european COVID-19 va fi valabil 12 luni. El conţine un cod QR şi o semnătură electronică ce atestă autenticitatea sa. Poate fi prezentat autorităţilor în varianta digitală pe smartphone sau imprimat.

În baza acestui certificat titularul său este scutit de carantină sau de testare suplimentară la sosirea într-un stat din UE, dar chiar şi aşa statele membre pot reintroduce astfel de restricţii în cazul celor sosiţi din alte state membre sau regiuni ale acestora unde situaţia epidemiologică s-a deteriorat, adică unde se înregistrează o creştere a numărului infectărilor sau răspândirea unor variante mai contagioase ale coronavirusului, cum ar fi de exemplu cazul variantei Delta a coronavirusului.

O astfel de măsură a fost deja luată de Germania, care a interzis practic călătoriile către şi dinspre Portugalia după ce varianta indiană a coronavirusului (varianta Delta) a devenit predominantă în această ţară.

Este util în acest sens website-ul "Re-open EU", care precizează condiţiile aplicabile în diferitele state europene.

Cum pueți obține certificatul digital COVID

 

Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranţă pe timpul pandemiei de COVID-19 vor avea la dispoziţie platforma https://certificat-covid.gov.ro.

Interfaţa aplicaţiei este intuitivă, iar în mai puţin de 10 paşi poate fi obţinut certificatul:

1. Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail.

2. Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcţiona utilizatorul în pagina principală a platformei.

3. Se accesează butonul verde "Certificat nou".

4. Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.

5. Cetăţenii români şi cei cu CNP emis de autorităţile române accesează butonul "CNP", urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate introduc: codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, iniţiala numelui, iniţiala prenumelui şi tipul certificatului dorit. Cetăţenii străini selectează opţiunea "Paşaport/Act de identitate" şi completează câmpurile care cuprind: "Ţara care a emis paşaportul", numărul "paşaportului sau al cărţii de identitate", iniţialele numelui şi prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.

6. În funcţie de categorie, se completează:

* Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, judeţul în care a fost vaccinat şi se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.

* Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.

* Pentru generarea certificatului de testare, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.

* Se apasă butonul "Salvează", iar aplicaţia înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.

* Ulterior, în secţiunea "Listă certificate" se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.

Câteva precizări importante:

* Certificatul este gratuit.

* În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinţilor.

* Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde până la o oră, în funcţie de numărul de solicitări.

* În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail.

* La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa şi vizualiza atât din lista de certificate - prin selectarea certificatului, cât şi prin descărcarea efectivă, în format pdf, a documentului, care se poate tipări.

Pentru suport în emiterea certificatelor sau obţinerea altor informaţii privind utilizarea lor, a fost operaţionalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25. De asemenea, certificatul poate fi obţinut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia îşi are domiciliul persoana, direcţiei de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

În situaţiile în care apar inadvertenţe între informaţiile completate de o persoană şi cele înregistrate în bazele de date conectate cu platforma https://certificat-covid.gov.ro trebuie realizate corecţii de date. De aceea, solicitarea de eliberare a certificatelor de vaccinare trebuie realizată cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, iar pentru cele de testare cu cel puţin 12 sau 48 de ore, în funcţie de tipul de test efectuat - rapid sau PCR.

STS reaminteşte că certificatul nu este un document obligatoriu, însă cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecţiune sau deţin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situaţia lor epidemiologică.

Articol recomandat de sport.ro
La 42 de ani, frumoasa Ada Nechita a spus-o direct: "Nu sunt departe de handbal" | FOTO
La 42 de ani, frumoasa Ada Nechita a spus-o direct: "Nu sunt departe de handbal" | FOTO
Citește și...
Incendiu la Termocentrala Rovinari. Producția de energie electrică a fost oprită

Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţă, la Grupul 5 al Termocentralei Rovinari. Conform presei locale, în zona staţiei de desulfurare a fost observat fum, scrie News.ro.

Patriarhul Daniel, mesaj de Înviere: „Sărbătoare a Sărbătorilor. Învierea lui Hristos aduce bucuria veșnică și sperană”

Învierii Domnului Hristos sau Sfintele Paşti este "Sărbătoare a Sărbătorilor" care luminează şi orientează întreaga viaţă a Bisericii, le-a transmis, duminică, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Vacanță de Paște la SPA: turiștii au luat cu asalt piscinele cu apă sărată din Sovata

Pentru această vacanță de Paște, mulți oameni s-au îndreptat spre stațiunea Sovata, din județul Mureș.

Recomandări
Ce înseamnă Învierea. Părintele Sofian: „Lumina care ne înveșmântează cugetul, sufletul și trupul. Înviază totul în jur”

Părintele Sofian Costea a ales calea monahiei, după drept, psihologie, doctorate și ample lucrări științifice. Nevăzător din naștere, el l-a găsit pe Dumnezeu în studiu și a vorbit despre miracolul Învierii, într-un interviu acordat lui Alex Dima.

Schimbări în spitale. Gărzile vor fi organizate diferit, două ture pentru blocul operator și spitalizarea de zi

Spitalele vor putea organiza două ture pentru blocul operator și spitalizarea de zi, iar gărzile se vor împărți în patru categorii. 

Alegeri Ungaria 2026. Viktor Orban ar putea pierde puterea după 16 ani. Prezență uriașă la urne

Ungaria organizează astăzi alegeri pentru desemnarea celor 199 de membri ai Adunării Naționale, într-un scrutin considerat cel mai competitiv din ultimul deceniu. Cele mai recente sondaje indică o înfrângere pentru Viktor Orban, după 16 ani la putere.