Ce s-a întâmplat cu dosarul „10 august”. Decizia Tribunalului București

61994246
Agerpres

Tribunalul Bucureşti (TB) a amânat, vineri, pentru 22 ianuarie 2021, solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul „10 august".

Este pentru a doua oară când tribunalul amână dezbaterile în acest caz, transmite Agerpres.

Fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial, pe 4 august, soluţia de clasare a dosarului „10 august" şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Decizia de redeschidere a anchetei trebuie aprobată de un judecător, însă solicitarea DIICOT a trecut pe la mai multe instanţe.

Curtea de Apel Bucureşti, instanţa sesizată de DIICOT, a decis pe 10 august că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.

Dosarul nu a ajuns însă direct la Tribunalul Bucureşti, fiind trimis la Instanţa Supremă, pentru soluţionarea unei cereri formulate de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale, care a fost respinsă de magistraţi.

Dacă decizia DIICOT va fi confirmată de un judecător, procurorii vor redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române, şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Aceştia ar urma să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

De asemenea, dosarul s-ar redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.

În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explica faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul „10 august'' şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Mai mult, Giorgiana Hosu arăta că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.

Totodată, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali: Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.

În plus, spunea Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar şi nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62160906
Un tramvai a fost lovit de un glonț, care a trecut prin două geamuri, în București
Un incident grav, ce putea duce la o tragedie, s-a produs vineri dimineață în Capitală. O persoană rămasă necunoscută a aruncat cu un obiect dur ori a tras cu un pistol într-un un tramvai aflat în mișcare.
62160882
GALERIE FOTO. "Tezaurul" descoperit la polițiștii de la Permise din Suceava
Polițiștii de la Permise din Suceava își țineau banii obținuți din mită în geamantane, găleți și ligheane, iar anchetatorii au descoperit la percheziții zeci de ceasuri scumpe și mașini de lux.
62136899
Strategia naţională de vaccinare anti-Covid ar putea fi aprobată vineri de Guvern
Strategia naţională de vaccinare anti-Covid ar putea fi aprobată în şedinţa de guvern de vineri, urmând ca săptămâna viitoare să fie adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.