Ce a făcut un tânăr din Alba când a găsit un portofel cu 1.300 de lei în mijlocul drumului

×
Publicitate

Un tânăr din Alba a predat poliției un portofel cu 1.300 de lei şi acte, găsit pe marginea drumului. N-a stat pe gânduri nici măcar o clipă - a vrut să se asigure că banii vor ajunge la ghinionist.

Păgubașul, un instructor auto de 26 de ani, a răsuflat ușurat când a aflat.

Raul are 27 de ani și este agent de vânzări. A văzut portofelul din mașină.

Raul Uţă: "În mijlocul intersecţiei, aproape de cartierul în care locuiesc, în mijlocul drumului, am văzut un portofel. Am văzut că are bani în el, avea acte, permis, buletin, am sunat repede la 112. Era o sumă undeva la 1.340 de lei, nu mai ştiu exact.”

Tânărul s-a oprit la cea mai apropiată secţie de poliţie.

“O să îl restituim aparţinătorilor. Vă felicităm pentru că aţi dat dovadă de spirit civic este atitudinea pe care ne dorim să o întâlnim la toată lumea”, i-a transmis o polițistă lui Raul, după ce a predat portofelul.

Păgubaşul - un alt bărbat, de aproape aceeași vârstă, este instructor auto. Cel mai probabil, portofelul i-a căzut când a ieşit din maşină. Abia după câteva ore şi-a dat seama că a rămas fără bani.

Raul Uţă: “M-aş pune în locul celui care l-a pierdut şi nu aş vrea să trec şi eu prin aşa ceva şi recomand să facă ce am făcut şi eu. Mi se pare un lucru normal nu e deosebit, totuşi era un bun care nu îmi aparţinea, nu e al meu.”

Poliţiştii l-au înștiințat pe ghinionist că nu-i lipsește niciun leu, iar portofelul îl poate recupera de la secţie.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62162207
Amendă-record în Maramureș. Pentru ce a fost amendată o firmă cu 120.000 de lei
Amendă-record de 120.000 de lei pentru poluare masivă, în Maramureș.
61807427
Ministerul Culturii a suspendat contractul de management încheiat cu Beatrice Rancea
Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a anunţat, miercuri, că a demis-o pe Beatrice Rancea din funcţia de manager la Opera Naţională Română din Iaşi.
62177281
Bărbatul din Hunedoara care și-a trântit nepotul la pământ va fi judecat pentru tentativă de omor
Individul care a dat de pământ cu un copil, într-un parc din Hunedoara va da socoteală pentru tentativă de omor.