Căutarea băiețelului dispărut din Botoșani continuă. Era cu bunica lui. Părinții sunt plecați din țară

×
Codul embed a fost copiat

De mai bine de 15 ore, forțe impresionante îl caută pe băiețelul de doar doi ani care a dispărut din comuna Tudora, județul Botoșani. Pe lângă polițiști și pompieri, și localnicii s-au strâns să-l găsească pe cel mic.

Sunt în total sute de oameni. Dar, deocamdată, nici urmă de el.
Puștiul, ai cărui părinți sunt plecați din țară, a dispărut de sub ochii bunicii, în timp ce se aflau într-o vizită.

Cei care pot oferi informații sunt rugați să sune imediat la 112.

Și un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie ia parte, începând de luni dimineaţă, la căutările copilului.

Băiețelul în vârstă de doi ani a dispărut duminică, în jurul orei 15:00, din comuna Tudora, din Botoșani.

Citește și
Povestea aproape incredibilă a lui Mădălin, tânărul dat dispărut nouă ani și găsit de jandarmi în Câmpulung Muscel
Prima reacție a lui Mădălin, tânărul din Târnăveni găsit la 9 ani de când a fost dat dispărut. „Am fost chinuit”
Mihai Leu, internat de urgență la Spitalul Fundeni. Medic: „A fost adus cu elicopterul de la Hunedoara”

Era împreună cu bunica, în vizită la o cunoștință. Femeia l-a văzut ultima oară în apropierea casei. Nu se știe cum, cel mic a reușit să iasă pe poartă.

Peste 100 de polițiști, jandarmi, pompieri, dar și polițiști de la frontieră au fost mobilizați în zonă. Au adus câini de urmă, șenilate, ATV-uri și drone cu termoviziune. La un moment dat, băiatul a fost zărit în imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale unui canton silvic.

Constantin Cocoreanu, primarul comunei Tudora: „A fost văzut în momentul în care trecea pe sub rampă de la cantonul silvic. După aceea, în zona aia s-au concentrat aproape toate căutările.”

În total, 500 de oameni au pornit pe urmele copilului.

Delia Neniscu, purtător de cuvânt, IPJ Botoșani: „Comunitatea s-a mobilizat și sunt foarte prezenți în zona și ajută forțele de ordine la căutări. În apropierea zonei în care a fost văzut ultima dată este o liziera, o pădure, sunt terenuri accidentate.”

Băiatul are păr șaten și ochi căprui. Când a fost văzut ultima oară, purta o bluză de trening roșie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri și pantofi sport cu talpă luminoasă. Cei care pot oferi informații sunt rugați să sune la 112.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Citește și...
Trei adolescenţi, dispăruţi dintr-un centru de plasament din Orăştie. Semnalmentele copiilor
Trei adolescenţi, dispăruţi dintr-un centru de plasament din Orăştie. Semnalmentele copiilor

Trei adolescenţi, în vârstă de 16 şi 17 ani, două fete şi un băiat, sunt căutaţi de poliţişti, după ce au dispărut dintr-un centru de plasament din Orăştie, judeţul Hunedoara.

 

Prima reacție a lui Mădălin, tânărul din Târnăveni găsit la 9 ani de când a fost dat dispărut. „Am fost chinuit”
Prima reacție a lui Mădălin, tânărul din Târnăveni găsit la 9 ani de când a fost dat dispărut. „Am fost chinuit”

Regăsire emoționantă la Târnăveni, în județul Mureș. Un tânăr dat dispărut acum nouă ani, pe când avea doar 15 ani, s-a întors la familia sa. Reunirea a fost posibilă cu ajutorul unor jandarmi din Argeș, care l-au găsit pe băiat și l-au dus acasă.

Un băiat din Marea Britanie, dat dispărut de 6 ani, a fost găsit întâmplător în Franța. Unde a fost în tot acest timp
Un băiat din Marea Britanie, dat dispărut de 6 ani, a fost găsit întâmplător în Franța. Unde a fost în tot acest timp

Un băiat britanic a cărui locaţie era necunoscută de şase ani a fost găsit într-o regiune din sud-vestul Franţei. El a dispărut în timpul unei vacanţe în care a plecat cu mama şi bunicul său, cei doi neavând custodia lui, transmite presa internaţională.

Recomandări
Cu cine îl înlocuiește Putin pe Șoigu. Kremlinul pune un civil în fruntea Ministerului Apărării
Cu cine îl înlocuiește Putin pe Șoigu. Kremlinul pune un civil în fruntea Ministerului Apărării

Vladimir Putin a anunțat câteva schimbări importante în rândul unor personaje cheie din conducerea Rusiei. Cea mai neașteptată mișcare a liderului de la Kremlin este înlocuirea ministrului Apărării, Serghei Șoigu, aflat de 12 ani în funcție.

iBani. Cum poți investi în companii din străinătate, precum Tesla, Apple sau Meta. Care sunt riscurile la care te expui
iBani. Cum poți investi în companii din străinătate, precum Tesla, Apple sau Meta. Care sunt riscurile la care te expui

Piața investițiilor online a devenit tot mai populară și în România. Sunt multe aplicații și platforme dedicate celor care au economii și vor să cumpere acțiuni, inclusiv ale unor companii mari din Statele Unite sau din alte țări.

Ciolacu anunță că ”este convins” de faptul că în octombrie ”cel târziu” nu o să mai avem vize cu SUA
Ciolacu anunță că ”este convins” de faptul că în octombrie ”cel târziu” nu o să mai avem vize cu SUA

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că este ferm convins că în octombrie, cel târziu, România nu o să mai aibă vize cu Statele Unite şi că ţara noastră va intra în acest an şi în Schengen cu graniţele terestre.