Cătălin Cherecheș, prima reacție despre arestarea sa din Germania. Ce i-a mărturisit avocatului său

62406276

Până acum, lui Cătălin Cherecheş nu i s-a permis să ia contact cu nicio altă persoană decât avocatul său din Germania, căruia i-a oferit un detaliu esențial din timpul arestării sale.

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, reţinut în Germania după ce a părăsit ţara ilegal, refuză să-şi dea acordul pentru extrădare simplificată, a anunţat, duminică, avocatul acestuia, Răzvan Doseanu.

"Cătălin Cherecheş refuză să îşi dea acordul pentru o extrădare simplificată. Am discutat cu avocatul său din Germania şi acesta spune că, în situaţia unei extrădări fără o procedură simplificată, aceasta poate dura între 3 şi 6 luni de zile. În aproximativ 5 zile, Cătălin Cherecheş urmează să fie transferat la un loc de detenţie din Munchen", a spus Răzvan Doseanu, potrivit Agerpres.

Cherecheș nu s-ar fi opus în momentul arestării

Conform lui Doseanu, clientul său a discutat doar cu avocatul din Germania.

"Până în prezent, nu i s-a permis lui Cătălin Cherecheş să ia contact cu nicio altă persoană decât avocatul său din Germania. Din discuţiile cu avocatul din Germania, Cătălin Cherecheş nu s-a opus în momentul în care a fost prins de autorităţile germane", a precizat Răzvan Doseanu.

După ce a fost reținut de autoritățile germane, Cătălin Cherecheș a fost încarcerat în penitenciarul din Augsburg - Gablingen.

Cătălin Cherecheș a fost prezentat instanței germane miercuri, 29 noiembrie. Conform surselor Știrile PRO TV, judecătorul de caz a decis arestarea acestuia, iar primarul fugar a fost transportat și încarcerat în penitenciarul din Augsburg-Gablingen.

„Un primar român condamnat a fugit în Germania înainte de a ajunge la închisoare. Destinația sa finală a fost Augsburg. Cătușele au făcut clic marți la Augsburg”, a scris presa locală despre Cătălin Cherecheș.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62306246
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, atac dur asupra lui Zelenski: „Bineînţeles că ne putem minţi euforic oameni şi parteneri”

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, spune că războiul a ajuns într-un impas și-l îndeamnă pe Volodimir Zelenski să fie sincer cu privire la asta. Toți politicienii vor da socoteală pentru faptele și spusele lor, spune el.

62407575
Minoră de 13 ani din Sibiu, dată dispărută de acasă. Polițiștii sunt în alertă

Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă sâmbătă şi nu a mai revenit.

 

62334396
Cutremur în România, raportat duminică. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab cu magnitudinea 3,2 s-a produs duminică, la ora locală 12:43, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.