Ninsori și viscol în România. Locurile în care s-a depus strat de zăpadă. Când va ninge în București

×
Publicitate

În timp ce locuitorii Capitalei așteaptă prima ninsoare în noaptea de luni spre marți, iarna pare că a venit deja în centrul țării, după ce zonele înalte din șapte județe au fost sub atenționare de vreme rea.

În aceste condiții, autoritățile au închis circulația pe Transalpina. La fel vor proceda, de marți, și pe Transfăgărășan. Toți șoferii sunt îndrumați să circule cu prudență și să nu plece la drum fără cauciucuri de iarnă.

Brașov, Argeș, Prahova, Vâlcea, Dâmbovița, Vrancea și Buzău sunt cele șapte județe vizate de codul galben de ninsori și viscol. Nu a durat mult și autoritățile au anunțat că închid circulația pe Transfăgărășan, între Bâlea Lac și Piscul Negru.

Tudor Duțu, director regional DRDP Brașov: „Avem avertizări meteo care ne spun că situația meteo va fi din ce în ce mai rea, temperaturile vor scădea din ce în ce mai mult și atunci este optim, pentru siguranța participanților la trafic, să închidem acest sector de drum.”

Primul strat de zăpadă depus măsura 10 centimetri la Sinaia la peste 1.400 de metri altitudine, 8 la Vârful Omu, 4 la Fundata și 3 la Bâlea Lac.

Singurii care au apreciat schimbarea de anotimp au fost cei care au câteva zile de vacanță în Poiana Brașov. În continuare, rămâne în vigoare un cod galben de ninsori în Carpații Meridionali, unde, până marți seară, stratul de zăpadă poate depăși 20 de centimetri.

Prima ninsoare din București este posibil să cadă marți în zori.

Mihai Timu, meteorolog: „E posibil să ningă în București, miercuri vremea se ameliorează, dar joi vremea rămâne rece, cu posibilitatea unei ninsori.”

Cei care au amânat până în ultima clipă să își schimbe cauciucurile au aflat că au nevoie de programare la vulcanizare.

Șofer: „Vin de la Brașov unde am prins puțină zăpadă, m-am speriat și am venit să le schimb.”

Șef tură service:„Este aglomerat, specific pentru luna noiembrie. Am schimbat de dimineață peste 150 de anvelope.”

M-a sunat să îmi spună să vin după anvelope, le-am comandat, dar nu are cine să le pună, că e foarte aglomerat” spune o șoferiță.

Potrivit legii, șoferii trebuie să își schimbe cauciucurile atunci când drumurile publice sunt acoperite de zăpadă, polei sau gheață, iar temperaturile scad sub 7 grade Celsius. În caz contrar, amenzile sunt substanțiale și ajung între 9 și 20 de puncte de amendă, dar se poate reține și certificatul de înmatriculare al mașinii.

Potrivit meteorologilor, temperaturile resimțite în următoarele zile vor fi mai mici decât ar fi normal, mai ales dacă vântul nu mai pierde din putere.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cum au ucis-o Maria și iubitul neamț pe femeia din Germania. Au intrat în locuința ei cu un scop clar

O româncă de 36 de ani și iubitul ei, un cetățean german, căutați pentru o crimă comisă în Germania, au fost prinși în timp ce încercau să se ascundă în România. Bărbatul a fost localizat la frontieră, iar în bagajele lui au fost descoperite droguri.

Crucea Roșie, sprijinul sinistraților din Pechea la aproape două luni de la inundații: „Identificăm nevoi în fiecare zi”

La aproape două luni de la inundațiile catastrofale care au lovit județul Galați, sinistrații încă se bizuie la prânz, pe mâncarea caldă oferită de Crucea Roșie.

Jocuri de noroc ilegale, pe bani luați cu camătă, întrerupte de procurorii din Buzău. Sumele puse la bătaie de pariori

O rețea de jocuri de noroc ilegale a fost descoperită de polițiști la Buzău. Jucătorii au fost suprinși în flagrant în timp ce puneau la bătaie mii de euro. Unii dintre ei luaseră bani cu camătă pentru care s-au angajat să plătească dobânzi uriașe.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.