Bobonete, despre coșmarul trăit în Grecia: ”Fiind la șpriț .. am zis cine știe, o prostie”

×
Publicitate

Mihai Bobonete a făcut noi precizări despre clipele de coșmar pe care le-a trăit miercuri seara în Grecia, când o furtună cu o putere neobișnuită a lovit peninsula Halkidiki, dar și alte zone turistice.

Actorul din Las Fierbinți a povestit pentru Știrile Pro TV că furtuna devastatoare l-a prins la un ”șpriț” cu prietenii, astfel că nu a luat în seamă avertizarea meteo pe care a primit-o pe telefon, prin intermediul unei aplicații speciale.

Bobonete spune că totul s-a petrecut fulgerător, iar în spatele său au început ”să cadă copacii”.

”Lucrurile erau foarte OK până a început să tune, să fulgere spre Salonic. Am un program care te avertizează despre tot ce se întâmplă extrem meteorologic în timp util. Doar că, fiind la șpriț, pe seară, ce timp util? Că am văzut avertizarea și am zis .. da, cine știe, o prostie. Noi am auzit că a început un șuierat foarte puternic și care se simțea că se apropie din ce în ce mai tare de noi, dar nu ploua, nu se întâmpla nimic.

Noi eram chiar la terasa asta, unde se văd scaunele puse. Noi ne-am ridicat, ca să ajung la copii în hotel, pentru că știam că sunt copii în cameră, și în spatele nostru au căzut copacii, adică totul s-a întâmplat atunci, pe moment!

Am auzit țipând în spate, dar cu gândul la copii am început să alerg la copii înspre cameră. Geamurile de sticlă au fost smulse și acum copiii erau bine, noi eram bine în cameră, dar nu știam nimic de adulți. Și i-am găsit undeva după jumătate de oră într-o chicinetă din aia de ciment, pentru că a căzut tot semnalul, curent, n-a mai fost nimic, nu se mai putea comunica.

Plaja acum arată, după cum vedeți, a fost bine pusă la punct foarte bine, ei s-au mobilizat destul de bine, grecii, dar aseară era dezastru.” - a spus actorul.

Mărturiile turiștilor români care au trăit clipe de groază în Grecia: ”Oribil!”

 

O româncă și un băiețel de 8 ani au murit miercuri seara în Halkidiki, una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru mulți dintre conaționali!

Acoperişul unui restaurant din Nea Plagia, din nordul Greciei, s-a prăbuşit în toiul unei furtuni tip tornadă.

Un alt cetățean român a fost rănit, iar numărul deceselor se ridică deja la șase! Sunt și mai bine de 100 de răniți, cu vârste între 8 luni și 70 de ani. Ministerul român de Externe avertizează că, până vineri, Salonicul este sub cod roșu de furtună și ploi torențiale!

Românca şi copilul de 8 ani au murit striviţi de un acoperiş spulberat de rafalele de vânt stârnite din senin și cu o violență extremă. Furtuna cu peste 5000 de fulgere a durat 20 de minute, dar urmările au fost copleșitoare.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62061532
Ce urmează să se întâmple cu tânărul de 27 de ani din Dej care a ucis o femeie acum 6 ani

Tânărul de 27 de ani din Dej, care a recunoscut că a omorât în 2013 în Marea Britanie o femeie de 55 de ani, a fost prezentat în fața Curții de Apel Cluj.

62061499
Angajatul unei spălătorii din Pitești a furat limuzina unui client. Ce a urmat

Un tânăr de 23 de ani, angajat al unei spălătorii din Pitești, a fost reținut după ce a furat o limuzină, lăsată la curăţat peste noapte.

62061500
Sorina rămâne la familia de români din SUA. Procuroarea de caz, urmărită penal

Procurorul Maria Pițurcă, filmată acum 3 săptămâni în timp ce o lua cu forţa pe Sorina din casa asistentului maternal, a fost pusă sub urmărire penală de Secţia Specială de investigare a magistraţilor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.