Bărbat în costum, găsit căzut pe stradă în Reşiţa, cu un plic cu bani lângă el

62062500

Un jandarm a salvat un bărbat găsit inconştient pe o stradă din Reşiţa.

 

Un bărbat din Reşiţa fost transportat spital după ce a fost găsit căzut, inconştient, pe trotuar, de către un jandarm aflat în timpul liber, iar lângă el avea şi un plic în care se afla suma de 4.000 lei.

"Plutonierul major Ionaşcu Constantin, din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, aflat în timpul liber, în timp ce se deplasa, duminică dimineaţa, în jurul orei 8,00, pe strada Bârzăviţa, din municipiul Reşiţa, a văzut o persoană căzută pe partea pietonală. Jandarmul a încercat să vorbească cu bărbatul, dar acesta era în stare de inconştienţă, fapt pentru care a sunat la numărul de urgenţă 112, menţionând faptul că lângă persoana în cauză se află şi un plic în care se află suma de 4.000 de lei", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, Marius Săndulescu.

La faţa locului a sosit un echipaj de ordine publică, format dintr-un jandarm şi un poliţist, dar şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Caraş-Severin, care l-a şi preluat pe bărbat.

Banii au fost predaţi personalului medical pe bază de proces-verbal, urmând a fi înmânaţi familiei.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61928454
Loto 6/49, 14 iulie 2019. Numerele extrase duminică

Loto 6/49, 14 iulie 2019. Duminică au avut loc noi trageri la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

62062462
Turişti blocaţi pe Transalpina, după ce microbuzul lor s-a scufundat

Un grup de turişti au rămas blocaţi cu microbuzul pe Transalpina după ce au încercat să intre pe un drum forestier, zona aflându-se şi sub atenţionare meteorologică de vreme severă.

62062457
Planta vândută în piețe cu 50 de lei kilogramul. Vremea ploioasă a dublat recolta

Dacă perioadă de înflorire a macilor sălbatici a cam trecut, începe în schimb sezonul în care florile albe ale macului de cultură încântă trecătorii.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.