Sume importante alocate pentru dezăpezire au rămas necheltuite anul acesta. Unde se vor redistribui

×
Publicitate

Iarna sărăcește de obicei bugetele administrațiilor locale, dar în acest sezon ninsorile au fost atât de puține, încât multe primării au rămas cu banii alocați pentru dezăpezire necheltuiți.

Iar unii primari au redistribuit fondurile acolo unde era nevoie. În Târgu Jiu, de exemplu, vor fi reabilitate școlile.

Deszăpezirea ar fi costat 2,5 milioane de lei, în Târgu Jiu, într-un sezon de iarnă bogat în ninsori. Pentru că nu a fost zăpadă, toți banii au rămas în vistierie, iar primarul vrea să termine modernizarea școlilor.

Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu: ”Cred că spre sfârşitul lunii iunie finalizăm toate lucrările de investiții pe care le avem în unităţile şcolare şi asta deşi aveam o previzionare a acestor lucrări până spre 1 septembrie”.

În Motru au rămas mai puțini bani, dar suficienţi pentru o investiție. Primăria a cheltuit doar o treime din cei 200.000 de lei. Cu banii economisiţi, vor fi reparate aleile din oraș.

Cosmin Morega, primarul din Motru: ”S-a economisit o sumă importantă de bani, pe care îi vom putea folosi în perioada următoare, după cum vedeţi şi dumneavoastră, pentru reparare sau reabilitare anumite alei, practic, pentru investiţii”.

Cu aproape trei milioane de lei rămâne în conturi şi primăria din Drobeta Turnu Severin.

Marius Screciu, primarul din Drobeta Turnu Severin: ”Am avut cheltuieli zero. Îi ducem în investiţii. Și aşa am avut un an dificil, cu aproape 5 milioane mai puţin încasări în 2020 raportat la 2019. Aceşti bani îi putem duce acolo unde avem nevoie”.

În toată Oltenia, sezonul a fost sărac în ninsori, prilej de economii pentru administrațiile locale.

Mihaela Brâncuşi, meteorolog la Centrul Regional de Meteorologie Craiova: ”În general a fost fără strat, fără acoperire cu strat de zăpadă sau 1-2 cm pentru 1-2 zile. Cel mai des şi cu strat consistent de zăpadă a fost în zona de munte, în general la peste 1500 metri altitudine”.

În Gorj, de exemplu, lipsa zăpezii a lăsat bani destui în buget. Consiliul Judeţean Gorj, care administrează aproape 900 de km de drumuri, estimează economii de aproximativ 4 milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62180417
Răsturnare de situație în Timișoara. DSU a hotărât prelungirea carantinei pentru 72 de ore

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a semnat un ordin prin care este prelungită măsura carantinării, pentru încă 72 de ore, în municipiul Timişoara, cu aplicabilitate imediată din data de 22.03.2021, ora 00:00.

62111092
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 21 martie. Care sunt numerele norocoase

Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40. Un report de peste 22,82 milioane de lei (circa 4,66 milioane de euro) s-a înregistrat la categoria I a jocului Joker, în cadrul extragerilor loto care au avut loc duminică.

62180432
Oamenii au năvălit, din nou, în stațiunile montane. Cozi la telegondolă în Poiana Brașov

Va ninge la munte și săptămâna viitoare, anunță meteorologii. Totuși, restricțiile aspre de care se pare că nu vom scăpa ar putea grăbi închiderea sezonului de iarnă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.