Bacău: Doi bărbați au fost reținuți, după ce au sustras de la o bătrână 4.200 de euro și 200 de dolari

×
Publicitate

O bătrânică din Bacău a fost la un pas să rămână fără toate economiile, după ce a permis unor străini să îi treacă pragul, sub pretextul că îi oferă tacâmuri de lux la un preţ avantajos.

Necunoscuţii au reuşit să plece de la ea cu 4.200 de euro şi 200 de dolari. Poliţiştii le-au dat însă de urmă şi acum escrocii riscă să ajungă la închisoare, inclusiv pentru furt calificat.

Femeia în varstă de 80 de ani se întorcea acasă de la biserică în momentul în care a fost abordată de doi bărbaţi care i-au spus că sunt de la o firmă din străinătate şi au o ofertă grozavă pentru un set de tacâmuri de lux. S-au înţeles la 2000 de euro, iar bătrâna a avut neinspiraţia să îi duca acasă și să le dea banii.

Victimă: „Am scos banii să îi număr în dormitor şi au venit peste mine şi au văzut că am. I-am dat 2.000 de euro şi i-am zis să iasă afară, că stăteau în uşă, iar banii care au rămas să îi pitesc undeva. Când am băgat banii sub pernuţă, uşa mea are un decupaj de sticlă şi au văzut unde am pus banii."

În timp ce unul dintre străini o ţinea de vorbă, celălalt a reuşit să ia banii ascunşi de femeie, iar când bătrâna a observat şi le-a cerut banii înapoi, s-a prefăcut că îi dă toată suma.

Bătrâna nu i-a mai numarat, grăbită să scape de cei doi indivizi dubioși. Și-a dat seama că a fost jefuită abia după ce necunoscuţii plecaseră. A sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor. Criminaliştii au cercetat în amănunt zona şi au reuşit să găsească indicii care să îi dea de gol pe suspecți.

Cătălina Păduraru, IPJ Bacău: „Poliţiştii au identificat şi reţinut un tânăr de 19 ani şi un bărbat de 44 de ani din judeţul Mureş bănuiţi de faptul că au sustras 4.200 de euro şi 200 de dolari din locuinţa unei bătrâne. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit păgubitei."

Bătrâna spune că s-a lăsat înșelată cu ușurință de cei doi, pentru că i-au vorbit frumos şi erau îmbrăcaţi bine.

Victimă: „După povestea asta am învăţat să nu mă urc în nicio maşină, să nu dau drumul la nimeni la uşă şi să ştie şi alte persoane să fie foarte atente pentru că ăştia au psihologie foarte bine pusă la punct şi ştiu să vorbească cu bătranii să îi ducă în eroare."

De această dată poliţişii au reuşit să gasească făptaşii cu ajutorul tehnologiei însă, de multe ori, hoţii scapă nepedepsiţi pentru ca bătrânii nu ţin minte suficiente amănunte care să îi ajute pe anchetatori.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62235435
Un tânăr din Olt a șantajat un adolescent de 15 ani și l-a făcut să-i dea peste 18.000 de lire sterline

Un adolescent de 15 ani din Olt a fost șantajat și amenințat, timp de două luni, de un individ cu cinci ani mai mare, care-i cerea bani.

62235411
FOTO O ambulanță a fost implicată într-un accident, în Covasna. Patru persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite într-un accident petrecut marţi pe raza localităţii Malnaş, după ce o ambulanţă privată a intrat într-un zid.

62234174
INSP: Au fost întrunite criteriile de transmitere comunitară susținută a variantei Omicron

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează marţi că au fost întrunite criteriile de transmitere comunitară susţinută, la nivel naţional, a variantei Omicron a virusului SARS-CoV-2.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.