Avocat: ”Cineva îl învață pe Dincă ce să spună. Merge la chestii de o finețe incredibilă”

62065967
Inquam Photos / Bogdan Danescu

Avocatul familei Melencu, Tonel Pop, afirmă că ”cineva” îl învață pe Gheorghe Dincă tertipuri juridice, astfel încât să păcălească autoritățile să închidă cazul celor 2 fete dispărute, deși este posibil să existe și alte victime.

În opinia avocatului, există pericolul închiderii cazului dacă se va dovedi că a doua victimă este Luiza, deoarece sunt 2 dosare penale deschise și 2 dispărute.

”El are o tehnică bine stabilită, cineva îl învață, cred că în timp util, nu știu, o să vedem cu cine are el contact, cine îl învață. Pentru că eu având atâtea cazuri, vorbim de zeci de ani de meserie, îți dai seama imediat dacă îl învață cineva sau nu, pentru că merge la chestii de o finețe incredibilă, de genul: mi-a povestit una din fete cum a vrut să scoată bani de la bancomat și n-a reușit și atunci eu am interpretat că ea îmi bate mie un apropo sexual, că dacă o plătesc vrea.

Înțelegeți? Adică finețuri din astea, o prosteală, mă rog, dar cu o cheie juridică foarte, foarte ... I-am dat o palmă, n-am avut intenția, dar totuși s-a lovit cu capul de ciment. Toate s-au lovit așa întâmplător, el n-a avut intenția.

Vă spun, din punctul meu de vedere încearcă să închidă cazul prin cele două victime, să nu se mai sape, să nu se mai meargă nici în dreapta, nici în stânga.”, a spus avocatul, marți, în timp ce autoritățile au reluat căutările în liziera pădurii din Caracal.

La operațiune ia parte și Gheorghe Dincă, principalul suspect în acest dosar cu multe semne de întrebare. Procurorii au ajuns în zonă după ce individul le-a făcut o mărturisire.

″Hai că v-am plimbat toată săptămâna, dar, pentru liniștea sufletului meu, vă arăt unde am aruncat-o pe Luiza″⁣. Asta le-ar fi spus bărbatul luni.

Rămășițele descoperite urmează să fie analizate și testele ADN vor arăta dacă aparțin Luizei Melencu sau altei persoane.

Pe de altă parte, avocatul familiei Luizei susține că Dincă nu mai ține minte numele fetelor pe care le-a răpit, violat și ucis. Așa că le identifică după perioada din an în care le-a luat de pe stradă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62067651
Săpături și căutări intense în curtea lui Gheorghe Dincă. Telefoanele lui sunt expertizate

Cercetările sunt în toi în Caracal, iar Gheorghe Dincă, principalul suspect în acest dosar cu multe semne de întrebare, ia parte la operațiune.

61920177
Proiect. Salariaţii vor plăti contribuţii sociale pentru o parte din tichetele cadou

Salariaţii vor plăti contribuţii sociale pentru o parte din tichetele cadou primite din partea angajatorilor, excepţie făcând biletele de valoare primite cu ocazia unor sărbători, se arată într-un proiect de Ordonanță, publicat de Ministerul Finanţelor.

62067640
Mihai Fifor, despre cazul Caracal: Se văd paşi mari care se fac în această investigaţie

Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, susţine că a dispus să fie detaşaţi cei mai buni criminalişti pentru a participa, alături de DIICOT, la ancheta din cazul Caracal, adăugând că "se văd paşi mari care se fac în această investigaţie".

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.