Potrivit meteorologilor, până la ora 15:45, în judeţul Alba, în Câmpeni, Bistra, Roşia Montana, Vidra, Albac, Sohodol, Horea, Avram Iancu, Scărişoara, Gârda de Sus, Arieşeni, Vadu Moţilor, Ciuruleasa, Poiana Vadului, se vor semnala, local, averse care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (cu viteze de 55-60 km/h) şi grindină de mici dimensiuni (1...2 cm).

Fenomene similare se vor semnala, până la ora 16:00, şi în zona de munte a localităţii Padeş, din judeţul Gorj, precum şi în zona de munte a localităţilor Călimăneşti, Brezoi, Perişani, Câineni, Băile Olăneşti, Boişoara, Voineasa, Malaia, Racoviţa, Titeşti, din judeţul Vâlcea.

De asemenea, tot până la ora 16:00, în judeţul Suceava, în Fundu Moldovei, Iacobeni, Izvoarele Sucevei, Cârlibaba, Coşna, Ciocăneşti, se vor semnala averse torenţiale care vor acumula 15...30 l/mp, grindină cu diametrul între 1 şi 3 cm, intensificări ale vântului cu viteze de 40...50 km/h, descărcări electrice.

Potrivit ANM, avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore. 

Citește și
Ploi torențiale în Brașov și Sibiu. Șuvoaiele de apă au smuls bucăți din asfalt. VIDEO