Radu Marinescu a subliniat impactul major al deciziei asupra României, în contextul valorii ridicate a obligaţiilor financiare.
„Este o decizie care are un impact semnificativ asupra României, mai ales că obiectul sau material este plata unei sume foarte mari de bani, plus dobânzile respective. De gestionarea acestei cauze nu s-a ocupat Ministerul de Justiţie, ci Ministerul de Finanţe, în conformitate cu dispoziţiile legale. Există cale de atac, dar această hotărâre are un caracter executoriu, ceea ce înseamnă că, în principiu, ea poate să fie pusă în executare, cu virarea sumelor de bani într-un cont”, a spus ministrul Justiţiei.
Acesta a precizat că autorităţile vor urmări evoluţia situaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac şi eventualele modificări care ar putea interveni.
În ceea ce priveşte o posibilă răspundere juridică a celor implicaţi în semnarea contractelor, ministrul a evitat să ofere o evaluare în acest moment.
„Deocamdată există acest litigiu care are o natură civilă. Din câte cunosc, există şi o cauză penală, dar, aşa cum am spus întotdeauna ca ministru a justiţiei, nu pătrund în substanţa cauzelor care sunt investigate de către autorităţile judiciare. Dacă şi când şi cum va exista o astfel de formă de răspundere, urmează să vedem”, a completat Marinescu.
Consecințe financiare suplimentare
Oficialul a atras atenţia că nepunerea în executare a deciziei ar putea avea consecinţe financiare suplimentare pentru stat.
„Un refuz de executare se poate traduce şi în acumularea unor arierate, care pot să împovăreze debitorul, din perspectiva trecerii timpului. E foarte greu de speculat asupra succesului unei căi de atac, dar decizia va fi, bineînţeles, la nivel guvernamental”, a afirmat Radu Marinescu.
Totodată, ministrul a ţinut să precizeze că Ministerul Justiţiei nu este instituţia responsabilă pentru gestionarea acestui litigiu, subliniind necesitatea respectării competenţelor în cadrul statului de drept.
O instanţă din Belgia a decis miercuri că România şi Polonia trebuie să preia livrări de vaccinuri COVID-19 în valoare totală de 1,9 miliarde de euro, produse de compania Pfizer, și care au fost deja contractate, potrivit Reuters. Conform aceleiaşi decizii, obligaţiile financiare ale României se ridică la aproximativ 600 de milioane de euro.