Averea medicilor corupți de la „Marius Nasta". Sechestru instituit pe bunuri mobile și imobile

×
Publicitate

Tribunalul București a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a chirurgului Cristian Paleru, de la Institutul “Marius Nasta”. Medicul este acuzat că lua mită de la pacienți.

UPDATE. Colegul său, medicul Cornel Petreanu, a fost, de asemenea, arestat preventiv pentru 30 de zile.

În dosarul acestor doctori acuzați de luare de mită, șase rezidenți au fost plasați sub control judiciar.

Pe durata anchetei vor avea interdicția de a profesa. Deocamdată, un singur medic suspectat de corupție a scăpat de măsuri preventive pentru că în ziua perchezițiilor era plecat din țară.

Anchetatorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile deţinute de patru medici, dar şi pe sumele deţinute de aceştia în conturi bancare, în vederea confiscării speciale şi a confiscării extinse, deoarece, în urma efectuării investigaţiilor financiare, au rezultat diferenţe semnificative între veniturile licite şi bunurile dobândite în ultimii 5 ani.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu privire la unul dintre medici s-a instituit măsura sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile şi poprirea sumelor aflate în conturile bancare, până la concurenţa sumelor de 2.355.913 lei, 74.943 euro, 21.300 dolari, 2.120 franci elveţieni şi 100 lire sterline.

Faţă de al doilea medic, s-a instituit măsura sechestrului asupra sumelor de 1.080 euro, 9.130 lei, 338 dolari şi 1.150 de franci elveţieni, ridicate în urma efectuării unei percheziţii domiciliare.

De asemenea, în cazul altor doi medici a fost pus sechestru pe bunuri mobile, imobile şi conturi bancare.

Procurorii au deschis două dosare penale, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea de infracţiuni de corupţie de către medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirurgicale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62388469
Controverse după explozia de la Călimănești. Transgaz acuză nerespectarea amplasamentului, prefectul, adâncimea conductei

O explozie puternică s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi pe șantierul Autostrăzii Moldova, în zona Călimănești din Vrancea. Patru muncitori au murit carbonizați, iar cinci au fost răniți.

62388436
„Minune” pe străzile din Bistrița. Niște polițiști locali au „vindecat” un cerșetor

Un tânăr care pretindea că este bolnav și apela la mila trecătorilor pe străzile din Bistrița a fost rapid vindecat de polițiștii locali care l-au luat la întrebări.  

62388440
Momentul în care un tânăr fără permis se răstoarnă cu mașina pe o șosea din Dolj. Poliția era pe urmele lui | VIDEO

Cu poliţia pe urme, un tânăr de 18 ani s-a răsturnat cu maşina, joi dimineaţă, pe o şosea din Dolj. Agenţii îl urmăreau pentru că nu a oprit la semnalul lor.  

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.