Asociaţii civice acuză PSD că "dinamitează" dezvoltarea Moldovei

61933414
Pro TV

Asociaţiile civice care militează pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş susţin că PSD vrea să dinamiteze dezvoltarea Moldovei, prin promovarea autostrăzii Bacău-Braşov, pe motiv că ar fi mai scurtă şi mai ieftină.

Dan Radu, reprezentant al asociaţiei ”Moldova vrea Autostradă”, susţine că zilele trecute a avut loc o şedinţă la Ministerul Transporturilor, la care a fost prezent ca observator şi un membru al asociaţiei, iar întrunirea ar fi avut ca scop scoaterea de pe lista de priorităţi de către guvern a autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, relatează news.ro.

”Au propus spre dezbatere analiza comandată în primăvară de Ministerul Transporturilor referitoare la cea mai economică traversare a Carpaţilor din Moldova în Transilvania, respectiv Bacău-Braşov. Analiza este surprinzătoare, pentru că are loc la doi ani după aprobarea Master Planului de Transport al României, document realizat după studii şi analize ce au luat alţi câţiva ani, şi care stabileşte clar care sunt cele mai eficiente şi prioritare rute”, a afirmat Dan Radu.

El a precizat că pentru a se dezvolta, Moldova are nevoie să se lege urgent la autostrada A3 prin Târgu Mureş, fiind unicul traseu util pentru a lega regiunea de nord-est de Europa.

”Grupul pesedist de la Bacău, cu senatorul Dragoş Benea în frunte şi cu Lucian Şova la Ministerul Transporturilor, din motive obscure, vrea sa dinamiteze dezvoltarea întregii Moldove prin împingerea în faţă, cu argumente false, a legăturii Bacău-Braşov, pe ideea că ar fi mai scurtă şi mai ieftină. Ei nu înţeleg un lucru simplu şi folositor. Dacă se face autostrada Iaşi-Targu Mureş (A8), Bacăul va fi cel mai avantajat oraş mare din toată Moldova. Va fi pe ruta Autostrăzii A7 Ploieşti-Suceava şi va fi la numai 70 de kilometri de nodul rutier dat de intersecţia A7 cu A8, în zona Paşcani, de unde se poate lega urgent direct de Europa. Braşovul este o mare păcăleală chiar şi pentru băcăuani”, a spus Dan Radu.

La rândul său, Cătălin Urtoi de la Asociaţia ”Împreună pentru A8” a declarat pentru News.ro că PSD şi ALDE vor să ducă în derizoriu legea votată recent în Parlament cu privire la realizarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, el adăugând că ”interesele şmecherilor din zona Bacău – Braşov sunt mai importante decât interesele economice ale moldovenilor”.

Reprezentanţii celor două asociaţii susţin că, foarte probabil, va fi iniţiată o acţiune de protest la Iaşi, una dintre propuneri fiind ca acţiunea să se organizeze chiar pe 24 ianuarie, când la Iaşi sunt aşteptaţi oficiali guvernamentali la manifestările dedicate Zilei Unirii.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, 29 noiembrie, într-o ceremonie publică, Legea privind realizarea Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, în prezenţa reprezentanţilor celor două asociaţii civice ieşene care militează pentru autostradă, dar şi a parlamentarilor care au iniţiat proiectul.

Legea privind realizarea Auostrăzii Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, a fost adoptată pe 7 noiembrie de plenul Camerei Deputaţilor. Autostrada ar urma să fie construită din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Proiectul de lege a fost iniţiat în luna mai a anului trecut de un grup de 71 de parlamentari de la toate partidele politice, cu excepţia ALDE. Ministerul Transporturilor este desemnat drept coordonator al proiectului de investiţii. Termenul de finalizare ar fi de patru ani de la intrarea în vigoare a legii.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Anchetă la Sibiu, în cazul celor 7 frați intoxicați. Incidentul petrecut în aceeași casă, acum câțiva ani

Capcanele iernii sunt dintre cele mai periculoase. Șapte copilaşi din Sibiu şi mama lor au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Panică în Ploiești, după explozia produsă într-un autobuz. Pasager dus de urgență la spital

Incident grav la Ploiești, unde două cauciucuri ale unui autobuz au explodat în mers, iar șoferul a fost nevoit să frâneze brusc.

Momentul în care 6 oameni mor striviți, filmat cu telefonul. Cum s-a petrecut tragedia din Italia. VIDEO

Momentul tragediei din Italia unde 6 oameni au murit, iar peste 100 au fost răniţi a fost filmat cu un telefon mobil.

Recomandări
Miza celor șapte hidrocentrale disputate între PSD și Palatul Cotroceni. Cel mai vechi proiect datează din 1989

Șapte hidrocentrale începute în urmă cu zeci de ani sunt subiectul unei noi dispute între Palatul Cotroceni și Parlament.

Forțele Navale: Dronele descoperite lângă Neptun Deep erau rusești. Avem 159 de mine marine distruse

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait, a afirmat că dronele descoperite şi distruse în Marea Neagră, în zona Neptun Deep, au fost de provenienţă rusească. 

VIDEO cu Eclipsa de Soare. Europa a avut parte de o eclipsă totală de Soare, prima după 27 de ani

Miercuri, 12 august 2026, a avut loc cea mai importantă eclipsă de Soare a anului, un fenomen astronomic vizibil parțial și din România, dar care a putut fi admirat în forma sa totală în special din Spania și din regiuni nordice.