Arafat: Certificatul Covid cu 2 doze nu va mai fi valabil la intrarea în România, în anumite condiții

62225724
Getty

Certificatul ”verde” de vaccinare Covid-19 la intrarea în România nu va mai fi valabil în cazul celor cu schemă dublă de vaccinare, dacă ultima doză va avea mai mult de 9 luni de la administrare.

 

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat, luni, că România se va alinia în curând normelor europene, care prevăd că - de la 1 februarie 2022 - certificatul de vaccin Covid-19 nu va mai fi luat în considerare dacă a doua doză de ser va fi mai veche de 9 luni.

Astfel, aceste persoane vor fi nevoite să își facă și doza booster.

Raed Arafat: ”Cred că deja lumea este informată, că de mâine intră o regulă, cei care au ultima doză, a doua doză făcută de 9 luni sau mai mult, nu se mai recunoaște certificatul decât dacă fac cea de-a treia doză. Acest lucru urmează să fie reglementat și în România în curând. Deci, la acest moment, la noi certificatul este pe cele două doze, dar urmează să fie reglementat și acest aspect, ca să intre în concordanță cu regulile europene”.

Reporter: Adică, mâine, o persoană care are un vaccin de mai mult de 9 luni poate să intre linișit în țară pe baza certificatului verde cu vaccin sau are nevoie și de un test?

Raed Arafat: ”Mâine intră, persoana respectivă, dar, în curând, normal că trebuie să ne aliniem și regulilor europene. Așa că la un moment, cei care au peste 9 luni de la a doua doză și n-au făcut a treia doză vor trebui să aibă test, asta este ideea.”

Doza 3 de vaccin în România, când va fi obligatorie

 

Deocamdată, în România nu există prevederi legale privind certificatul digital cu a 3-a doză de vaccin Covid-19.

Secretarul de stat Raed Arafat spune că, deocamdată, până la o nouă reglementare legislativă, certificatul digital Covid-19 este valabil în ţara noastră şi pentru cei care au depăşit 9 luni de la a doua doză de vaccin anti-COVID, iar acest document poate fi folosit în continuare pentru intrarea în magazine, restaurante sau teatre.

Însă, Guvernul are în vedere și această măsură.

”La nivel intern încă nu e luată o decizie. Dacă vom recunoaște mai departe cele două doze, la care a trecut după a doua doză 9 luni sau o să spunem că trebuie și a treia doză pe plan intern, asta nu e luată decizia, urmează să fie discutată.” - a spus șeful DSU într-o conferință de presă la Palatul Victoria, unde au fost prezentate noile reguli CNSU privind carantina la intrarea în România.

Întrebat dacă se aşteaptă la proteste ale românilor dacă aceştia vor fi obligaţi să îşi facă a treia doză de vaccin, Arafat a răspuns:

"Astea nu sunt reguli doar din România, sunt reguli europene, sunt făcute şi aprobate la nivelul tuturor ţărilor membre UE. Nu este o chestiune inventată de noi şi care vrem să o implementăm altfel decât alte zone. Este regula aplicată şi recomandată de către toţi membrii UE".

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62210918
ANPC cere furnizorilor de energie să educe consumatorii să stingă lumina în camera în care nu-și mai desfășoară activitatea

Consumatorii de energie trebuie să înţeleagă ce înseamnă un consum de referinţă, iar în acest sens furnizorii ar trebui să transmită informaţii, prin intermediul primei facturi, a declarat, luni, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

62239323
Judecătorul Cristi Danileț cere Curții Supreme să anuleze excluderea sa din magistratură, dispusă de CSM

Exclus din magistratură după câteva postări pe rețelele sociale, judecătorul Cristi Danileț cere instanței supreme să anuleze decizia CSM. Până la o decizie definitivă, magistratul vrea să i se permită să intre în continuare în sala de judecată.  

62172888
Bărbat înjunghiat în urma unei altercații din trafic, în Neamț. A suferit răni serioase

Un bărbat a fost înjunghiat în burtă după o șicanare în trafic, în Neamț. Victima a avut nevoie de intervenția de urgență a medicilor, iar agresorul a fost reținut.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.