Acuzații grave la Poșta Română. Guvernul a cerut demisia întregii conduceri

×
Publicitate

A ieşit scandal la Poştă Română până la cel mai înalt nivel. Guvernul, prin Ministrul Comunicaţiilor, cere demisia întregii conduceri, pe care o acuză că duce compania direct în insolvenţă.

''În timp ce Poşta acumula datorii, şeful ei era în concediu o lună întreagă'', spune ministrul care şi-a trimis Corpul de Control să facă verificări. De cealaltă parte, directorul Poştei spune că situaţia companiei este stabilă şi că nu-şi va da demisia.

Au cerut indemnnizatii mai mari, dar nu au făcut nimic pentru că Poşta Română să nu intre în insolvenţă pe 15 septembrie - îi acuză Ministrul Comunicaţiilor pe cei din conducerea companiei de stat.

Lucian Şova, Ministrul Comunicaţilor: ''Am constatat în cele 2 luni de când conduc ministerul o neglijenţă totală, sora cu inconştienţă, pe care managementul executiv al Poştei şi neexecutiv l-a exercitat. Din aceste 2 luni de mandat, directorul general a ales să-şi petreacă o luna de concediu. Am luat act de facto că există risc de a se intră în incapacitate de plată în jurul datei de 15 septembrie''

De cealaltă parte, directorul general interimar al Poştei, Andrei Stănescu, reacţionează şi, într-un comunicat de presă, spune că situaţia companiei este stabilă, iar veniturile şi profitul sunt în creştere. Şeful companiei crede că îşi va continua mandatul şi speră să rămână director general.

Numai că lucrurile nu sunt deloc simple. Poșta Română a acumulat datorii care până acum care depăşesc 400 de milioane de lei. Conducerea companiei spune că nu vor fi probleme cu plata pensiilor şi a ajutoarelor sociale, iar Ministerul Comunicaţiilor dă asigurări că nu vor fi afectate nici lefurile celor 24 de mii de angajaţi ai Poştei.

Conducerea Poştei Române nu pomeneşte însă nimic despre datorii, lipsa de personal și haosul livrărilor de colete. A cerut doar mai mult timp să îşi rezolve problemele însă Ministrul Comunicaţiilor vrea o altă echipa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61908956
Proiectile neexplodate găsite în curtea unei şcoli din Iași, în prima zi de școală

Şase proiectile de calibrul 57 milimetri au fost descoperite, luni, în timpul unor lucrări în curtea şcolii din comuna ieşeană Oţeleni, după încheierea festivităţilor de deschidere a noului an şcolar.

61908951
Cursă ilegală de mașini în Ploiești. Ce au pățit 8 tineri prinși de poliție

Tentaţi de viteza şi de dorinţa de a dovedi că sunt cei mai rapizi, mai mulţi tineri din Prahova au pus la cale o cursă ilegală de maşini. Au găsit şi locul ideal unde bolizii lor s-au putut desfăşura în voie: Parcul Municipal Vest din Ploiești.

61908950
Alertă în Bihor. Haite de lupi au coborât din munți și au ucis zeci de oi. Reacția ciobanilor

Ciobanii din zonele de munte sunt în alertă după ce lupii încep să coboare periculos de mult spre stâne.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.