A fost prelungită starea de alertă la Praid pentru încă 30 zile. Ce măsuri vor lua autoritățile

62552172

Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocată de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund.

 

Instituţia Prefectului - Judeţul Harghita a transmis, marţi, că starea de alertă pe teritoriul comunei a fost prelungită de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid pentru 30 de zile, în perioada 8 iulie - 8 august.

Sursa citată precizează că în perioada stării de alertă vor fi luate mai multe măsuri, printre care se numără mobilizarea tuturor mijloacelor, forţelor şi factorilor decizionali necesari pentru executarea lucrărilor de deviere provizorie a pârâului Corund, informarea populaţiei din comună şi din localităţile învecinate despre evoluţia fenomenului, interzicerea accesului în zona afectată şi în Canionul de Sare şi acordarea de asistenţă, dacă situaţia o impune, persoanelor şi gospodăriilor situate în aval de perimetrul afectat.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a instituit pentru prima dată stare de alertă în localitate în data de 8 mai, când au început infiltraţiile în subteran, în urma ploilor abundente.

Ulterior, starea de alertă a fost prelungită periodic.

Lucrările de deviere a pârâului Corund înregistrează o întârziere de cel puţin zece zile, din cauza complexităţii proiectului, au anunţat recent reprezentanţii SALROM. 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62558447
Coreea de Nord a interzis influencerilor occidentali participarea la o excursie turistică. Care este motivul

Coreea de Nord a interzis influencerilor occidentali participarea la o excursie turistică oficială care va fi organizată în luna octombrie, a declarat luni pentru AFP un turoperator cu sediul în China, notează AFP.

 

62558429
Lucrătorii din Casele de Pensii şi angajaţii MIPE protestează marţi în faţa instituţiilor, nemulţumiţi de tăierea veniturilor

Lucrătorii din Casele de Pensii din ţară protestează, marţi, faţă de condiţiile de lucru şi tăierea veniturilor, a afirmat preşedintele Federaţiei Naţionale Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată la Blocul Naţional Sindical, Ionuţ Marinescu.

62558418
Incendiile de vegetație fac ravagii în România: recolte și case distruse. Pompierii spun că cei vinovați vor plăti pagubele

Incendiile de vegetație fac ravagii în țară. Luni, zeci de hectare au fost mistuite, iar în unele cazuri, focul a pus în pericol locuințe, drumuri intens circulate și chiar viețile oamenilor.  

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.