Sebastian Dobrincu, “copilul digital” care, la nici 20 de ani, creează viitorul în Silicon Valley

×
Publicitate

San Francisco este una dintre cele mai europenizate metropele americane. În cartierele întinse spectaculos, pe coline, trăiesc oameni din toate colțurile lumii, atrași de celebra Bay Area, care include și Silicon Valley, buricul pământului în tehnologie.

E zi de weekend și Parcul Dolores e plin de tineri, veniți să socializeze, în față unei uluitoare panorame, către centrul orașului.

Un tânăr cu părul decolorat și atitudine degajată își găsește prietenii, scoate laptopul și încep să discute despre ideile lor.

Îl cheamă Sebastian Dobrincu și la nici 20 de ani trăiește din plin visul american în cel mai însorit oraș din California. În România e cunoscut drept adolescentul de un milion de dolari, după ce a reușit câteva proiecte în IT, care l-au propulsat în Silicon Valley. E un exponent al erei copiilor digitali, ce pare că trăiesc mai mult în mediul virtual. Face bani la San Francisco, dar visează la un timp în care România va înțelege să pună accent pe domeniul tehnologiei performanțe, pentru că are deja câteva generații de tineri bine pregățiți, care pleacă în valuri, spre alte țări.

Sebastian Dobrincu

Sebastian Dobrincu:Pot începe companii mari și de succes, aproape de oriunde din lume. Mai ales din România unde avem o grămadă de talent tehnologic neexploatat.”

Își permite o chirie de 15.000 de dolari, pentru trei camere într-un bloc aflat chiar în centrul financiar al orașului. Panorama este uluitoare și din sens invers, din dormitorul lui Sebastian, care este în același timp și locul de unde pornesc, adesea, ideile pentru proiectele sale.

Vorbesc într-un limbaj specific mediului lor și e o lume la care Sebastian visează de mic. S-a născut la Bucureșți, fiind cel mai mare din trei frați. A intrat la un colegiu privat, profilul informatică, însă primii bani i-a făcut încă de la 11 ani, când de pe internet a aflat că o companie americană ce producea yachturi dorea un site nou. Le-a făcut o ofertă și le-a luat câteva sute de dolari.

Sebastian Dobrincu: “A fost o confirmare a faptului că mă duc într-o direcție bună.“

A strâns bani din site-uri și la 16 ani călătorea în California, pentru a da mâna cu Tim Cook, de la Apple, și pentru a-l asculta la workshopuri pe Mark Zuckerberg. Visa deja la succesul din Statele Unite, așa că, un an mai târziu, pe când avea doar 17 ani, a înfiinţat primul sau start-up. Se numește StoryHeap, adică o platformă care vinde soluții de statistică și interconectează conturile de Instagram, Facebook, Snapchat, și Twitter ale clienţilor. Are în protofoliu firmele care fac PR pentru artiștii Justin Bieber și Selena Gomez, sau producătorul muzical DJ Khaled, ori actorul Kevin Hart, dar și multe companii de retail. S-a vopsit în stilul Bieber și a ajuns să-i fure un sărut Selenei Gomez. A țintit către firmele cu renume, dar mai nou, pregătește o nouă afacere, pentru viitorii influenceri de mâine.

Știe să speculeze o piață globală, în care tot mai mulți tineri fac vlogging și blogging. Noua idee s-a dezvoltat într-un accelerator de stat-up-uri din Silicon Valley, în parteneriat cu un alt tânăr american. Adică au prezentat proiectul și au primit deja o prima tranșă de finanțare de la diverși investitori.

Sebastian Dobrincu

Au 40 de angajați care lucrează de acasă sau din diverse cafenele cu spații dedicate antreprenorilor în IT, numeroase în Bay Area. Teoretic Sebastian poate lucra de oriunde, și de la Polul Nord, dacă are o conexiune bună, online. Un an a locuit și la New York, a dat la o facultate de acolo, dar a renunțat, pentru visul de a fi la San Francisco, acolo unde și el și prietenii lui se simt mult mai creativi.

Sebastian Dobrincu:Aici e centrul tehnologiei din lume, aici chiar își dau seama cine e bun la tehnologie și cine nu… Când spui că ești de aici contează… e un fel de social proof. E foarte important orașul în care ești, puterea de a schimba ceva.”

Prietenul lui Sebastian se numește Laurențiu Ion și, la rândul sau, are câteva start-up-uri în IT și tehnologie. Ambii pot face lejer diferența între ce se întâmplă la San Francisco, Bucureșți sau Cluj, în domeniul lor, au înțeles de ce este important să lucreze peste Ocean, în California, și nu din România.

Laurențiu Ion: “Nu neapărat că mă trage în jos Bucureștiul, dar când simt că am ceva măreț de făcut… Aici toată lumea încearcă să mă ajute… vreau să existe chestia asta în lume. Dacă vii aici pentru câteva luni, găsești oportunități atât de multe.. E altă mentalitate în Silicon Valley.”

Sebastian Dobrincu: ”Primele milioane, da, îți schimbă viața, îți oferă mai multe libertate să gândeșți. E un loc în care proiectele îndrăznețe nu sunt înfrânate, ci încurajate intens, oricât de nebunești ar suna.”

Laurențiu Ion: “Să fie acceptabil să ai idei neconvenționale, să nu pară ceva SF când le spui oamenilor că trăiești pentru totdeauna. Aici, da, sunt o groază de companii care lucrează la treaba asta, nu e nimic SF. Și chiar discuți pe bune, pe puncte, ce poți face. Faci un cloud, de la layerele cognitive, aici sunt normale, în România mi se par foarte SF.”

Și-a creat un anturaj format din tineri ambițioși și își clădește o carieră care îi permite să călătorească în toată lumea, dar să fie conectat mereu la afacerile lui, cotate deja la câteva milioane de dolari.

Sebastian Dobrincu

Cu o săptămâna înainte de filmarea din San Francisco, l-am filmat la Bucureșți, chiar la kilometrul zero. A fost invitat să fie speaker la un eveniment internațional, pentru a da lecții de antreprenoriat.

Sebastian Dobrincu:Dacă vrem să gândim altfel, trebuie să mai adăugăm ceva. Și aici intervine o combinație de încredere oarbă, absurditate și ceva ce pare irelevant la acel moment. Dar avem nevoie de toate aceste ingrediente pentru a face schimbarea.”

S-a prezentat în fața tinerilor la Bucureșți cu un mesaj care spune multe despre cum a înțeles el să intre în lumea antreprenoriatului din IT.

Sebastian Dobrincu:Să țintim spre Luna și chiar dacă nu ajungem acolo, tot o să aterizăm undeva printre stele! Să țintim cât mai sus și chiar dacă poate nu o să ajungem atât de sus, tot o să ajungem undeva remarcabil.”

La București au venit să îl vadă și să îl felicite doi foști colegi de liceu, de la Vianu, acum studenți la Informatică. Le-a spus și lor ce spune de câțiva ani tuturor românilor pe care îi întâlnește: că e OK să fii diferit, să vrei mai mult.

A fost la un pas să fie exmatriculat din Colegiul de Informatică pentru că lipsea des de la ore ca să muncească în online și nu mai dădea randament la studiu, pentru că pierdea nopțile în videoconferințe și discuții pe internet cu posibili investitori din Silicon Valley. În clasa a X-a făcea prima sută de mii de dolari, dar simțea că unii profesori pun stavilă planurilor sale.

Sebastian Dobrincu: “În afară, în școli sunt încurajate excepțiile. Să dăm curaj celor care vor să iasă din tipare, să facă ceva noncomformist. Înțeleg într-o oarecare măsură că trebuie să înveți muzică, geografie, dar să pui astea înaintea a ceea ce îți place să faci...”

Are un frate cu doi ani mai mic, tot elev la Vianu, dar și un mezin de doar 7 anișori, care vrea să cucerească lumea show-bizului. Face dansuri de societate, joacă în reclame și în curând s-a lansat și în muzică.

Carmen Dobrincu:Sunt foarte mândră de toți trei, sunt niște copii minunați, muncitori, care știu ce vor și care muncesc pentru visele lor.”

Mama fraților Dobrincu i-a încurajat pe toți trei să își urmeze pasiunile. Consideră că Sebastian a devenit un model în familie și își amintește cum l-a dus, de mic, la cursuri de informatică, la Clubul Copiilor. Iubea jocurile video și mediul online și încă de pe la 5 ani era dornic să învețe progamare pe calculator.

Carmen Dobrincu: “De mic, am avut cu toții de învățat de la Sebastian, de împrumutat din energia lui, din determinarea lui și din dorința asta, setea de cunoaștere. Spre disperarea mea, de mic s-a văzut acolo unde este, cu toate că mie mi-a fost mai greu să accept. Greu a fost cu deaspartirea emoțională și nu m-am împăcat nici acum.”

David Dobrincu, fratele lui Sebastian: “Vrem să ne mutăm în America, să fim cât mai aproape și să lucrăm împreună. Mai venim de sărbători.”

Sebastian Dobrincu pare genul tânărului exuberant, sigur pe el, un tânăr rebel din generația selfie, conectat la lumea întreagă. Pare că are gândirea și comportamentul deja modelate de tehnologie și mediul IT, în care soluțiile vin repede, dar și informația în valuri. O tehologie la care el s-a adaptat perfect, pentru că îi modelează și îi ușurează viață, la San Francisco.

Sebastian Dobrincu: “E plăcut să intri pe aplicație să vezi câți oameni sunt la piscină, câți sunt la saună, poți chema mașină, dai comandă la valet și ți-o aduce de la garaj. Sunt mici beneficii, care vin cu apartamentul. ”

Trăim din plin era internetului de mare viteză, în care afacerile din tehnologie ating cifre uluitoare. E un univers în care mulți tineri români fac carieră pentru că sunt inteligenți, se pragătesc, au sete de cunoaștere și sunt pasionați. Sebastian Dobrincu e unul dintre acești români de succes, pe care țara noastră îi pierde, unul câte unul.

Sebastian Dobrincu: În tehnologie, la noi în țară suntem în topul topului, avem tineri care ies, dar nu sunt încurajați. Nu mulți au încredere, pentru că nimeni nu le inspiră încredere.”

Autodidact și foarte motivat, e un tânăr care, pentru visul său, a renunțat și la facultate, iar în prezent da lecții de antreprenoriat în lumea întreagă, unde e admirat și ascultat.

Indiferent că a fost la Bucureșți sau că acum trăiește la San Francisco, Sebastian a vrut mereu să facă ce îi place. Să fie lăsat să creeze, într-o lume a calculatoarelor și a tehnologiei, la care mulți dintre noi nu ne adaptăm ușor. Și visează la o Românie cu un sistem corect de valori, în care vârfurile să fie valorificate. O țară în care și el să vină să investească, în viitor.

Încrezător și asumat, nu exclude ca în următorul deceniu să devină multimilionar. E nevoie de o idee și o execuție impecabilă. De la bani câștigați în joacă, la servicii online pentru marii artiști de peste Ocean, pare că n-a fost decât un pas.

Sebastian Dobrincu are 19 ani și e abia la început de drum. Are toate atuurile că, printr-o idee, să poată schimba radical lumea următorilor 100 de ani. Țintind, de mic, spre Lună, a aterizat într-o constelație a oamenilor de succes, unde se simte perfect și are o traiectorie spectaculoasă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Chef-ul care a pus România pe harta culinară a lumii. Are restaurante pe trei continente și a lucrat cu Gordon Ramsey

A cutreierat Globul din Brazilia până în Japonia în căutarea celor mai exotice gusturi. A învățat de la unii dintre cei mai mari bucătari de pe Planetă. Iar după ani de trudă și-a câștigat propriul sau loc în elita gastronomică a lumii.

Nadia, zeiţa de la Montreal, faimoasă în întreaga lume după aproape jumătate de secol de când a învins computerul olimpic

Zeița de la Montreal. Regina de la paralele. Micuța de aur. Fata care a învins computerul olimpic. Zecele perfect. Întreg mapamondul știe de Nadia Comăneci, iar de aproape o jumătate de secol românca are o faimă ce nu pălește deloc cu anii.

Povestea uneia dintre cele mai faimoase soprane din lume. Angela Gheorghiu: "Cred în România, nu cred în munți și văi"

La fiecare spectacol, ridică sala în picioare prin interpretările sale unice. Vocea ei este un eveniment pentru toți iubitorii de muzică clasică și nu numai. Este cunoscută pe tot mapamondul. Și este româncă.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.