La trei zile de la uriașa pană din IT care a afectat mii de companii din toată lumea, ...
Kamala Harris, 59 de ani, a a avut, luni, prima apariţie publică de când ...
O instanţă din Rusia a condamnat-o pe jurnalista Alsu Kurmaşeva, cu dublă cetăţenie - ...
Sondajele arată acum o diferență de 6% în favoarea lui Donald Trump, dar Kamala ...
Joe Biden a anunțat că o susține pe vicepreședinta Kamala Harris pentru nominalizarea ...
După o lungă succesiune de gafe și luni de controverse legate de abilitățile sale fizice ...
Douăzeci şi cinci de cadavre au fost recuperate după ce două autobuze s-au prăbuşit ...
Cel puţin 20 de persoane au fost ucise de o alunecare de teren în sudul Etiopiei, ...
Autorităţile ucrainene au anunţat luni că au ajuns la un acord de principiu cu grup de ...
Localnicii insulei Mallorca au protestat la adresa turismului excesiv. Aproximativ 10.000 ...
Un tânăr român care a murit eroic în Italia, încercând să-i ...
Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, a anunțat recent o ieftinire a ...
Poliţia din Noua Zeelandă a stabilit o legătură între patru decese semnalate ...
Izolat, frustrat şi furios, Joe Biden s-ar fi simţit trădat de aliaţii care s-au ...
Premierul britanic, Keir Starmer, a anunţat, luni, înfiinţarea agenţiei Skills ...
Mai mulți turiști aflați pe o plajă din Mykonos au avut parte de un moment neplăcut ...
Bombardamentele tancurilor și raidurile aeriene israeliene au ucis cel puțin 37 de ...
Joe Biden a anunțat că o susține pe vicepreședinta Kamala Harris pentru nominalizarea ...
Cinci persoane au fost ucise luni într-un cămin de bătrâni la Daruvar, ...
Kamala Harris și-a petrecut o parte mai mare din viață lucrând ca procuror ...
Un artist conceptual brazilian a înlocuit o monedă istorică britanică cu un fals ...
O serie de sondaje de opinie au măsurat recent şansele mai multor potenţiali candidaţi ...
Conform gigantului din domeniul serviciilor tehnologice Capgemini, agenții cu inteligență ...
Ayres Sasaki, un muzician brazilian în vârstă de 35 de ani, a fost ...
Progresele în inteligența artificială sunt folosite de pedofili pentru a produce ...
Președintele Joe Biden s-a retras din campania electorală pentru un al doilea mandat și a ...
Preşedinţii Partidului Democrat din toate statele americane şi-au exprimat susţinerea ...
Președintele Joe Biden a surprins alegătorii americani duminică, după ce a anunțat că se ...
Un pilot F/A-18F Super Hornet de la Strike Fighter Squadron (VFA) 32 a făcut istorie ...
Aproximativ 20.000 de persoane au ieşit pe străzile din Palma de Mallorca duminică, ...
Femeile care se luptă să supraviețuiască în orașul sudanez Omdurman, devastat de ...
Grupul de acţiune politică care strânge bani pentru politicienii de stânga şi ...
Rusia a anunţat luni că a doborât în cursul nopţii 75 de drone ucrainene, ...
Ţările occidentale sunt în prezent angajate în pregătiri active pentru a ...
Președintele american Joe Biden a anunțat aseară că renunță la candidatura pentru un nou ...
Reacţiile liderilor internaţionali la anunţul de duminică al preşedintelui american Joe ...
De la Ottawa la Kiev, reacţiile internaţionale la retragerea candidaturii preşedintelui ...
Site-ul de campanie al preşedintelui Joe Biden, care a rămas neschimbat timp de ...
Preşedintele SUA Joe Biden a anunţat că susţine candidatura vicepreşedintei sale Kamala ...
Fostul preşedinte Donald Trump l-a descris pe Joe Biden ca fiind "de departe cel mai ...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat trimiterea joi a unei delegaţii ...
Joe Biden s-a retras din cursa pentru președinția SUA, o decizie extraordinară care ...
O platformă de foraj petrolier s-a prăbuşit duminică în sud-estul Turciei, pe ...