Iar în Suceava, canalizarea a dat pe dinafară. În unele zone din județ a lovit și grindina.
Vremea caldă a adus și primele ploi torențiale din acest an, care au transformat străzile în râuri, în câteva minute.
La Suceava, canalizările nu au mai făcut față în mai multe zone din oraș. Traficul a devenit rapid un coșmar.
O ploaie torențială a inundat mai multe străzi și în municipiul Iași, vineri la amiază. Timp de aproximativ o oră, șoferii au circulat cu dificultate pe unele porțiuni de drum.
Tot la Iași, pompierii au fost chemați să salveze șase pui de rață, căzuti într-un canal din zona lacului CUG. Misiunea a durat aproximativ 15 minute. Odată eliberate, rățuștele s-au întors lângă mama lor.