"Cand ma asez la masa, incep sa plang". Povestea romanilor care simt ca sunt doar masini de munca in fermele din Sicilia
SCLAVI PE PAMANTUL MAFIEI EP. 11 "Cand ma asez la masa incep sa-mi curga lacrimile." Asa isi incepe povestea un barbat din Botosani, care lucreaza de 9 ani intr-o ferma din Sicilia.
Sta singur intr-o camaruta modesta printre sere. La el, in sat, si-a ridicat cea mai mandra casa in care il asteapta 3 copii frumosi.
Dorul de ei il macina in fiecare zi, pentru ca ii vede doar in poze. Povestile romanilor pe larg le veti putea urmari si in aceasta duminica la emisiunea "Romania, te iubesc".
Botosani, prima ora a diminetii. Forfota mare intr-o parcare din oras. Doua autocare pleaca in Sicilia. Printre cei cu bilet se afla si Gabriel Turtureanu, venit dintr-un sat botosanean.
Gabriel Turtureanu, muncitor Sicilia: "Pentru 2015 plec cu gandul sa ma intorc inapoi acasa sanatos. Si ca sa pot sa pun cativa bani deoparte pentru copiii mei. Cu atatea ganduri plec eu acolo. "
Este al noulea an cand Gabi pleaca sa lucreze in serele provinciei Ragusa din Sicilia. Acasa, in satul Cucuteni, drumul e plin de noroi, dar au cel mai frumos imobil de pe ulita. E singura realizare, cu banii dramuiti de Gabi prin strainatate.
Sotia are un regret. Acelasi in fiecare an, ori de cate ori cand sotul revine: "In fiecare vara cand vine acasa, lasa ca mergem si noi undeva, la manastiri, pe la munte, nu, se iveste cate ceva, tot am facut in fiecare vara cate ceva. Ba grajd, ba magazine, ba trotuare."
Autocarul se pune in miscare, Gabi paraseste Romania. I se citeste pe chip mahnirea ca-si lasa familia acasa. Stie ca si-a dezamagit si in acest an copiii, plecand de langa ei, si duce cu el reprosul pana in Sicilia.
Patronul sau i-a lasat una dintre masini la autogara, ca sa ajunga mai repede in localitatea Santa Crocce Camerina, la ferma aflata la 140 de km de Catania. Din Botosani pana la serele unde este angajat a parcurs peste 70 de ore.
Locuieste singur la ferma. Si tot singur munceste serele unui sicilian care i-a permis sa stea fara sa plateasca intr-o casuta veche, de la tara. Numeste "acasa" aceste incaperi, pentru ca aici locuieste de 7 ani.
Pleaca an de an, pentru ca nu stie cum sa renunte la un venit sigur in Italia, departe de cei dragi. Cand ajunge in Sicilia i se pare ca traieste in pielea altcuiva. Aici e un om fara familie, o masina de munca. Zilnic vrea sa-si auda sotia si copiii la telefon, pentru ca altfel, spune ca ar innebuni in izolarea fermei italiene.
Gabriel Turtureanu: "De obicei cand ajung, cam 2 saptamani, e greu si la masa mai curge o lacrima cand mananci."
Sunt lacrimi nu numai de dor, ci si de vinovatie: an de an isi amageste copiii ca va fi ultima deplasare. Ei il cred pe cuvant si cresc fara tata.
Gabi a promis copiilor ca la vara se intoarce definitiv. Il macina gandul ca nu si-ar putea tine promisiunea.
An de an tot mai multi romani demonstreaza ca nu stiu si nu gasesc solutii sa ramana langa familiile lor. Autogarile sunt intesate cu barbati si femei care merg sa lucreze prin alte tari, dar platesc in tara lor un pret urias - isi lasa copiii in seama rudelor si uita sa mai fie parinti.
O femeie si-a legat tricolorul la bagaj, alta si-a luat cu ea o jucarie de plus, o a treia pleaca in papuci, semn ca stie ca va urma un drum lung si obositor.
Autocarele pornesc incolonate. Drumul e lung, sunt peste 3 mii de kilometri pana in Sicilia. Dureaza aproape 3 zile si 3 nopti sa ajungi din Nordul Moldovei pana in Sudul Siciliei. Drumul prin tara reprezinta jumatate din timp: autocarul aduna calatori din toata orasele mari, pana la iesirea din Romania.
Se intalnesc olteni cu moldoveni, se bucura ca se revad si impreuna isi dau curaj.
Drumul lung le ofera tuturor timp de reflexie. Cat mai sunt in Romania pare ca se intrec sa-si sune rudele si apropiatii. Vama Nadlac e primul obiectiv care adanceste ruptura de cei dragi, pentru ca sisteaza ca la un semn, toate convorbirile. O femeie scoate din geanta o fotografie, odata cu pasaportul.
Pasagerii ofteaza pentru ca toti TRAIESC ACEEASI POVESTE. Merg in Sicilia si lasa o parte din suflet acasa. Nu par genul de oameni care sa aprecieze frumusetile tarilor prin care trec.
Poate si pentru ca nu vad orase, ci doar autogari, parcari si popasuri prin benzinarii. Multi sunt prea obositi sa mai priveasca pe geam, se urca dintr-un sat romanesc si se trezesc dupa 3 zile, intr-un sat sicilian. Doua lumi diferite sunt singurele puncte de referinta pentru multi dintre acesti romani.
Sunt nopti si zile anevoioase. Cu tot confortul pe care ti-l ofera un autocar modern, scaunul reglabil nu poate tine loc de pat. Toti cauta o pozitie in care sa atipeasca. Se descalta, sforaie, isi impart coate. Cei mai multi dintre ei trebuie sa fie apti de munca, odata ajunsi la destinatie.
Autocarul traverseaza Ungaria si Slovenia pe timp de noapte. Granita de la Trieste se intrezareste la mijirea zorilor. Urmeaza autostrazi pe langa Padova, Roma si Napoli, iar primul popas in oras e abia la Salerno, o localitate-port, la baza muntilor.
Traseul lung presupune si o trecere cu bacul, de pe continent pe Insula Siciliei, la Messina. Dupa alte 2 ore prin insula, calatorii ajung mai mult buimaci, in Catania.
Pentru multi romani, mediul rural de la noi ramane un teritoriu neofertant si neprietenos. Lipsa unui loc de munca ii desparte de familii, de copii care au nevoie de ei. Sunt oameni care se condamna an de an, la o singuratate apasatoare. Toti vor sa adune bani pentru casa si rude. Niciunul nu pare sa incheie acest plan. Toti spera ca se vor intoarce langa cei dragi. Niciunul nu poate spune cand.
