Un tată l-a confruntat pentru prima dată pe criminalul care i-a ucis fiica. Vorbele dure transmise

62006938
metro.co.uk

Un tată s-a confruntat pentru prima dată cu șoferul care i-a accidentat mortal fiica, după ce acesta din urmă a fost condamnat la 7 ani de închisoare.

Laurence Crossan, în vârstă de 28 de ani, a lovit-o pe Emma Galton, în vârstă de 24 de ani, atât de puternic la un semafor, încât a aruncat-o peste 25 de metri de la locul faptei.

Familia victimei a asistat în sala de judecată atunci când bărbatul și-a aflat sentința, scrie metro.co.uk.

Adresându-se direct condamnatului, tatăl victimei l-a numit laș și i-a transmis: ”Din cauza acțiunilor tale greșite și egoiste, familia mea a fost schimbată într-un mod irecuperabil. Faptul că după ce ai lovit-o pe Emma, ai continuat și nu ai arătat nici măcar un gest de încetinire, să nu mai vorbim de oprire, arată o mare lașitate și că toată îngrijorarea ta era pentru propria bunăstare”.

”Sper din tot sufletul ca alte familii să nu treacă prin ceea ce am fost făcuți noi să trecem”, i-a mai spus bărbatul.

Emma a fost accidentată mortal, după ce Laurence a avut o ceartă cu iubita lui, apoi a călcat pedala de accelerație fără să se gândească la consecințe. A zburat prin trafic și a trecut într-o intersecție, deși semaforul era roșu. Atunci a avut loc și momentul impactului fatal.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
61993448
Elevă bătută cu scândura de către o colegă de clasă. Imaginile au devenit virale. VIDEO
O elevă a fost lovită cu o bucată de lemn în cap, în timpul unui conflict cu o colegă de clasă. Incidentul a avut loc în fața Colegiului Sandwell din West Bromwich din Marea Britanie.
62006614
Ultimele cuvinte ale unui deținut care a petrecut 36 de ani pe ''coridorul morţii''
"E groaznic să fii condamnat la moarte", au fost ultimele cuvinte ale lui David Miller, un ucigaş executat joi pe scaunul electric, în statul Tennessee.
62006961
Un bărbat şi-a înjunghiat soţia în faţa fiicei de 6 ani, apoi a încercat să-şi taie gâtul
O femeie de 39 de ani se zbate între viață și moarte după ce soțul ei a înjunghiat-o vineri dimineață, apoi, într-un moment de lașitate, a încercat să își curme viața.