Un bărbat și-a dat foc în holul Primăriei din Zalău. De ce a recurs la acest gest

61908386
Pro TV

Un bărbat din Zalău și-a dat foc, joi, în holul Primăriei, din cauză că municipalitatea nu a acceptat solicitarea sa de a-și schimba locuința socială în care trăiește.

 

Este vorba despre Varga Florin, un bărbat de etnie romă, care este beneficiarul unei locuințe sociale. El dorea să schimbe locul în care locuiește, dar municipalitatea i-a refuzat solicitarea, ceea ce l-a determinat să recurgă la acest gest, scrie Salajeanul.ro.

El ar mai fi cerut primăriei și anterior să îi ofere o altă locuință, motivând că trăiește „în condiții improprii” cu soția sa și cei trei copii, însă autoritățile locale i-au refuzat cererea, notează Graiulsalajului.ro.

Astfel, la ora 13.03, oamenii au sunat la 112, solicitând intervenția autorităților. La scurt timp, la Primăria din Zalău a ajuns un echipaj al Ambulanței, care l-a transportat pe bărbatul de 31 de ani la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, el are arsuri pe 15-20% din corp, fiindu-i afectată partea deaptă a feței, parțial mâna dreaptă, abdomenul și toracele, unde are arsuri de gradul II, III, iar pe porțiuni mici arsuri de gradul IV.

„În măsura în care Primăria municipiului Zalău va dispune de spații locative care să ofere condiții de locuit mai bune, pe baza criteriilor stabilite și în funcție de punctajul obținut pe baza acestor criterii, îi va fi repartizat un alt spațiu locativ. Regretăm nefericitul incident, însă suntem obligați să respectăm cadrul legal privind acordarea locuințelor sociale și de serviciu”, a precizat Primăria municipiului Zalău, după incident.

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61917909
Scene terifiante pe DN1. O femeie s-a aruncat de pe o pasarelă, între mașinile din trafic

Șoferii aflați în trafic, pe DN1, la intrarea în orașul Câmpina, au privit cu groază cum o femeie se prăbușește de pe una din pasarelele care traversează artera.

61917900
Femeie filmată în timp ce își târăște copilul pe o stradă, în centrul orașului

O filmare șocantă a surprins momentul în care o femeie își târăște copilul pe un trotuar din centrul orașului.

61882877
Un tată din Bihor a prins un pedofil care încerca să îi "seducă" fiul

Un bihorean de 35 de ani a fost arestat sub acuzaţia de pedofilie, fiind prins de tatăl unui băiat de 12 ani .

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.