Supraviețuire miraculoasă pentru un bărbat din SUA. Țeapa unui utilaj i-a străpuns pieptul

×
Publicitate

Un bărbat din Idaho a supravieţuit miraculos unui accident incredibil. O ţeapă care făcea parte dintr-un utilaj i-a străpuns pieptul. Dar i-a ratat şira spinării şi aorta la doar câţiva milimetri.

"E ireal şi înspăimântător să mă gândesc la obiectul care mi-a intrat în piept", spune Justin Firth, victimă.

Justin, familia şi chiar medicii încă se minunează că bărbatul din scaunul cu rotile este în viaţă.

Accidentul a avut loc în timpul lucrărilor pentru ridicarea unui gard. Un utilaj care avea ataşată o ţeapă s-a defectat, iar bucata de metal cu vârf ascuţit, lungă de aproape 80 de cm, i-a pătruns lui Justin prin spate.

"Am simţit că m-a lovit ceva şi am căzut. Am privit în sus şi în jurul meu ca să îmi dau seama ce s-a întâmplat, moment în care am văzut ţeapa", povestește bărbatul.

Deşi nu se putea mişca, Justin nu a leşinat şi spune că, în acel moment, nu a simţit durere.

"Ţeapa nu e uşoară. Cântăreşte aproape 20 de kilograme. Încă era ataşată de utilaj în momentul în care l-a lovit. Prin urmare, colegii lui au luat un polizor şi au tăiat-o. În acel moment, Justin a fost urcat în elicopter", a explicat Nate Eaton, corespondent CNN.

"Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e că cineva îmi spunea că totul va fi în regulă", spune victima.

O echipă de chirurgi l-a operat imediat ce a fost adus la spital.

"O mare parte din timp am petrecut-o căutând cea mai bună poziţie pentru el, fiindcă încă nu scosesem obiectul", spune medicul.

Le-a luat medicilor în jur de patru ore ca să îndepărteze ţeapa. Dacă ar fi pătruns doar câţiva milimetri mai la dreapta sau la stânga, Justin ar fi murit.

"Obiectul a trecut foarte aproape de şira spinării, foarte aproape de aortă. I-a trecut la câţiva centimetri de canalul care îi leagă rinichii de vezică", a explicat medicul.

O parte din colon i-a fost vătămat, însă medicii au reparat leziunea şi sunt încrezători că pacientul se va recupera complet. Justin nu e interesat de cauza accidentului. E mulţumit că a primit o nouă şansă la viaţă şi plănuieşte să profite din plin.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61972472
Femeie din Argeș, împușcată accidental de polițiștii rutieri. Starea victimei

O femeie de 31 de ani din judeţul Argeş a ajuns împuşcată la spital, după ce concubinul ei, care era la volan, nu a oprit la semnalele poliţiştilor şi a continuat să conducă încă 15 kilometri.

61972470
Doi bunici și doi copii au murit după ce au fost luați de viitură în Tulcea

Dobrogea a fost măturată de tornade, vârtejuri şi furtuni puternice, iar în judeţul Tulcea, doi bunici şi cei doi nepoţi ai lor au fost luaţi de o viitură, după ce au încercat să treacă un pârâu cu un atelaj.

61972458
Scandal într-un bar din Vâlcea. 5 bărbaţi, reţinuţi după ce au devastat localul. VIDEO

Scandalul a avut loc într-un bar din Alunu în noaptea de duminică spre luni.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.