Scene șocante în Timișoara. Doi pietoni, spulberați pe trotuar, după ce șoferul ar fi făcut o criză de epilepsie

×
Publicitate

Accident grav într-o intersecție din Timișoara. Doi pietoni au fost spulberați pe trotuar, luni după-amiază, de o mașină scăpată de sub control, după ce șoferul ar fi făcut o criză de epilepsie.

Autoturismul avea viteză, a ajuns pe contrasens, unde a lovit o altă mașină, a brăzdat mai multe sensuri de mers, i-a lovit pe cei doi oameni și s-a oprit în alte patru mașini parcate. Dezastrul a fost surprins de o cameră de supraveghere.

În imagini se vede cum autoturismul, care circula cu viteză, părăsește brusc banda lui de mers, deși în față se aflau mai multe mașini. Ajunge pe contrasens și lovește un vehicul care circula regulamentar, apoi ajunge în colțul opus, pe trotuar, unde cei doi pietoni, ambii în vârstă de 68 de ani, așteptau la zebră. În final se oprește într-o parcare, unde face praf alte patru mașini.

Martor: "L-am văzut că a venit din partea aia, ori că i s-a făcut rău, ori nu știu. A venit în plin, a lovit mașina de Dolj, a pierdut controlul și a dat aici. Ori i s-a făcut rău la volan și a apăsat pedala de accelerație ori nu știu."

Mai multe ambulanțe și echipaje SMURD au ajuns de urgență în zonă. Cei doi pietoni și șoferul în vârstă de 59 de ani au fost transportați la spital. Medicii spun că toți trei sunt stabili și cooperanți. Șoferul care a provocat totul face parte dintr-o familie cunoscută din Timișoara, care are mai multe afaceri în imobiliare și schimb valutar.

Polițiștii au deschis deocamdată un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Mai mult ca sigur se va verifica și dacă bărbatul avea voie să conducă, având în vedere episodul epileptic.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62223703
O fată de 18 ani din Maramureș a fost agresată sexual de unchiul ei timp de 10 ani. Mama și toți vecinii știau

Poveste cutremurătoare pentru o adolescentă de 18 ani din Ocna-Șugatag, județul Maramureș. Vreme de mai bine de 10 ani, fata a fost agresată sexual de propriul unchi, dar a suferit în tăcere și trăit cele mai crunte momente din viața ei.

62227335
Un bărbat din Sălaj a fost omorât cu toporul de nepotul său, din cauza unor postări pe Facebook

Apar noi detalii în crima care a șocat o întreagă comunitate, în județul Sălaj. Un tânăr de 21 de ani și-a ucis unchiul cu o cruzime greu de imaginat.

62227350
Un sirian și-a împușcat trei copii, după mai multe certuri cu soția

Un bărbat din localitatea siriană Haram și-a împușcat trei copii, șocând comunicatea din care face parte.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.